Erau și zile bune. Alea-n care tata zăcea beat-mort. Atunci, mama aducea cutia și noi făceam roată-n jurul ei. Întâi lua radiera și mâna-ncepea să-i crească hăt până la cer iar noi așteptam cu ochii zgâiți până când ea ștergea toți norii. Ați văzut cum am făcut? Văzut, văzut, țopăiam noi. Alegea creionul galben și când soarele era gata, chiuiam văzut-văzut și lumea se făcea iar rotundă și frumoasă. Sufla peste vânătăile noastre și ele se făceau fluturi sau flori, eram fericiți. Avem și-acum cutia aia. Pe mama nu.
Gheorghiță Mircea
În cort, doar la o lumânare, bătrâna țigancă mângâia cărțile și privea tânăra ce intrase strecurându-se cu teamă. Afară era zloată, înăuntru mirosea a seu cald. Vreau să mă înveți cum să îl fac pe Angel să mă iubească. Dă jos țoalele de pe tine, fato. Tremurând, Hannah rămase albă în fața babei care o măsură din cap până-n picioare. Apoi, ridicându-se, baba îi făcu pe rând cu degetul ei strâmb muiat în ceara caldă semne pe obraji, buze, sâni, pântecul suplu. Te poți îmbrăca. Te duci și-i arăți semnele. Doar atât.
Iulia Viși
Oamenii se sinucid din dorința de libertate și se nasc din ego. Când a înțeles moartea s-a înscris la liceu. Voia să facă pact cu adolescentul din prima bancă, să învețe și el cum e să bei din tinerețe. Să simtă marginalizarea. Cum e să fii incomplet într-o lume care pare atât de complexă? Drama colectivă a cine vrei să fii când o să crești mare. La prima lecție și-a tricotat din ață albă oasele. A făcut un nod mare la stern, acolo a pus frica. După primul test și-a adunat lacrimile în buzunar. Să devină un om mare.
