Intru singur în cabinet. Mama spune că așa fac copiii mari, ea mă așteaptă pe hol. Pe medic îl cheamă Mihai și îmi zice că e psiholog. Are ochi albaștri. Albastrul e culoarea mea preferată. Mă întreabă de tata. Îi povestesc cum l-am omorât. Ani de zile m-am rugat să vină acasă treaz sau să nu mai vină deloc. Rugăciunile copiilor se îndeplinesc întotdeauna, spune bunica. În ziua în care l-a lovit o mașină, am știut că eu eram adevăratul vinovat. Mihai își notează ceva într-o agendă. Ne vedem și săptămâna următoare.
Fabiola Stoi
Aștept la interviu. O tipă de lângă mine, îmbrăcată impecabil office, citește ceva despre comunicare. Eu, primul interviu pentru job. Sunt varză. Se învârt în cap cărți, articole, legi, studii de caz. Am ales un scaun pentru așteptare. Canapeaua de piele de lângă mine s-a umplut imediat. Vine ora, sunt chemată, intru. Străbat culoarul dintre scaun până la ușa sălii de interviu. E un tunel de 30 de metri. Intru, răspund la întrebări. După un an realizez că lungimea tunelului era doar de 5 pași.
Sanda Burță
Îmi place aerul ăsta al tău de studentă fericită, mi-a zis într-o zi. N-am închis ochii toată noaptea. Cu Novac nu-i de glumă, arogant și misogin, combinație letală. Înainte de examenele cu el, biserica din colț era plină de studente evlavioase. Ăsta mă pică, mai bine mă duc în toamnă, i-am spus Oliviei. Ba mai bine ia minijupa mea și du-te acum. M-a picat. Când mi-a trecut nota-n carnet, a rânjit. Te prinde bine și tristețea. În toamnă m-a trecut, în anul III l-am luat de bărbat. Cică mă prinde și aerul de bunică.
