Cel mai dur profesor al Universității de Vest a fost viața. Dădea lecții grele, repetate, până prindeam câte ceva din fiecare. Ce șanse putea avea un adolescent proaspăt venit într-un oraș mare, fără Google maps? Foloseam instinctul drept busolă, lovindu-mă cu o forță incomensurabilă de tot ce-mi ieșea în cale. Materia asta o înveți doar când ajunge cuțitul la os. Te trezești brusc și știi care e calea. Cândva, voi mulțumi acelui cămin infect, plin de orfani și salahori deoarece m-a călit pe când eram varză.
Laura Stanciu
Era la a doua facultate doamna Doicescu. Mergea la seminare, lua notițe, avea note bune, se străduia și cu serviciul, și cu nepoții. Am 62 de ani și mă simt mai verde decât o boboacă, se grozăvea ea. Dar sesiunile o oboseau. Nu dormea prea mult, avea de scris referate și de recitit cursurile. Într-o seară, când intră în casă, soțul ei o întrebă. Vii de la bibliotecă? Pari dărâmată. Doamna Doicescu se prăbuși în fotoliu. Așa ruptă, de la bibliotecă? Of. Ne-a terminat azi instructoarea la Pilates.
Daniela Toader
Iau o gură de Amigo. Iau un creion, îl ascut. SSC. E frig. Lia, țip. E frig. Aducem un bca. Băgăm în priză. Rezistența are o culoare portocalie. Mă încălzesc, cu gândul. Se ia curentul. A mai sărit o siguranță. Adaug o linguriță de zahăr la Amigo. E un dulce. Integrale. E atât de frig că trec la rețele neuronale. Recunoașterea automată a formelor. 386, împrumutat. Sorb. Noaptea algoritmului scris de mine. Două zile a durat, dar am segmentat. Ascult Elton John pe geam. Picioarele mi se leagănă la 5 m înălțime.
