Recepționerul scoase bonul lung din casa de marcat. Bărbatul transpira vizibil. Soția, mignonă, cochetă, îmbujorată de la sanie. Funcționarul citea nota grav, ca pe-un necrolog. Cameră cu panoramă, spa exclusiv, manechiură cu pudră de cristal. Descheie dragă fermoarul. Vă previn, e cardiac. Mic dejun à la carte, monitor de ski personal, poliglot, atletic. Henri de Verlaine în frapieră de argint. Consortul se prăbușește într-un fotoliu. Descheiați-i cămașa și chemați managerul. Depunem plângere.
Aurelian Țolescu
Într-o iarnă geroasă, când ne înghețau degetele pe cănile cu țuicuță fiartă, stăteam la povești cu un doctor chirurg, în curtea viluței lui de la poalele muntelui. Ne lipeam mâinile de clondirul cu lichid cald, mai suflam în ele și ne amăgeam că alcoolul ne va încălzi. Și așa, doctorul își amintește cum, prin anii '80, opera dimineața într-un spital bocnă din marele oraș. Abia aștepta să-i vină pacientul și să-i descheie toracele, să-și bage mâinile înăuntru să se încălzească, să-l poată opera.
Paul Dârvariu
Când mi-am dat jos rucsacul, am observat fermoarul deschis. Buzunarul în care țineam portofelul era gol. Am rememorat scurta călătorie cu autobuzul: poziția periculoasă, pe scară, ajutorul dat de cei doi călători din spate, grija cu care cel mai solid dintre ei îmi susținea spinarea, vocea răgușită a celuilalt care îndemna călătorii să facă un pas înăuntru, graba cu care au coborât, înainte de oprire. Vă jur că nu-mi pare rău după acte și bani, cât regret mulțumirile adresate celor doi ticăloși.
