O privesc în ochi și confirm că totul e în regulă. Din ușă, pentru că drumul până la pat e greu pentru mine. Orice începe, se termină. Mă privește. Nu mă scapă nicio secundă din ochi. Eu nu privesc podeaua. Doar ochii ei. Pășesc fără frică. Ajung și mă întind lângă ea. Asistenții au pus două paturi unul lângă altul. Ne privim și zâmbim. Așa ne-am cunoscut. Râzând, într-o cafenea. Am râs des. Cheia tinereții. Doctorul intră și reconfirmă. E pregătit. Și noi. Intru în ochii ei. Ea în ochii mei. Apoi îi închidem.
Monica Ciurea
Nasturele ce-mi sugrumă sânii fermi și respirația în bluza din mătase pocnește surd. Pieptu-i sufocare. Strecor rotundul degetului prin gaica goală și lipesc palma platoșă pe amintiri. Timpanele sunt clape, Einaudi, Una Mattina. Tresar. Prin colțul ochiului paltonul negru îmi traversează greu la capătul salonului. Adulmec. Îmi țin respirația. Mosc, tabac și bergamotă. O mânecă ține un lujer. Cala albă se apropie. Doamna Angi, aveți un vizitator. Nu-i el. Deci încă nu. Prind nasturele. Încheiat.
Nelida Holban
Cafeaua îi dăduse în foc, ca întotdeauna când o făcea el, așa că șterse aragazul, puse vasele la loc și ieși in hol. Îmbrăcă haina și zgomotul cheilor puse pe masă, îl făcu să o privească. Ce faci? Plec. Nu mă ierți? Nu. Doar o să te uit. M-am săturat de false păreri de rău, de justificări și indiferență. Prin ochelarii cu rame subțiri, privirea lui tăia. Bine, cum vrei, dar să știi, eu nu sunt indiferent. Încheie-te la haină, e frig afară de-ți îngheață sufletul. Nu are cum. Mi l-ai făcut praf.
