Alături

Ziua se arăta minunată, pe măsura așteptărilor. Zâmbetul frumos al Ginei făcea pereche bună cu dimineața caldă de sfârșit de august.
- Uite-o că vine! Bonjur, madame dragă. Am crezut că nu mai vii.
- Gina dragă, las-o să-și tragă sufletul. Te ajut? întrebă Radu și dădu să se ridice.
- Așa mă știți voi pe mine? Dacă am zis, am zis, le spuse Dora. Nu, nu-s grele, mulțumesc. Să văd cum le aranjez.

Se așeză alături de soțul ei, pe cearșaf.
- Gelu, dă-te, te rog, un pic mai încolo, că vreau să le pun mai la mijloc, să ajungă toată lumea.

Dora lăsă coșul pe un colț al cearșafului și întinse mâna să dea la o parte ștergarul brodat. Se opri și, toată numai zâmbet, le spuse:
- După cum știți, dragilor, azi e o zi specială pentru mine, pentru noi. Am pregătit ceva, sper să vă placă. Am tot zis că o să vină și ziua asta și, uite, s-a nimerit cum nu se poate mai bine!
- De-abia aștept! spuse Gina. Numai asta am avut în cap de când m-am trezit. De când ne-ai spus că ne pregătești o surpriză, mă gândesc numai la asta. Să-ți spună Radu ce i-am zis.

Gina se întoarse și-i făcu semn din cap soțului ei.
- Zi că nu-i așa.
- Ce să spun... Mare chestie, interveni Gelu, trântindu-se pe spate direct pe nisip.
- Of, ai grijă! De ce te-ai pus acolo? Vezi că dai cu piciorul și umpli totul de nisip. Am zis doar să te dai puțin mai încolo, nu să te muți de tot, zise Dora și începu să scuture firele de nisip spre marginile cearșafului.
- Ei, lasă, e curat, interveni Gina, văzând că Gelu nu răspunde. Radu, trage tu coșul un pic mai încoace. Uite, Gelule, ai loc destul aici, dacă vrei, îi spuse, și se mută, lăsând locul liber lângă Dora.
- Puiule, poți tu să..., începu Dora, dând să scoată din coș ce adusese.
- Sunt bine așa, răspunse Gelu și, fără să se miște și fără să deschidă ochii, începu să fluiere.
- Of, Doamne..., suspină Dora. Ce mă poate enerva când face așa... Are un dar să-mi strice cheful, nemaipomenit...
- Dora..., șopti Gina și îi puse o mână pe umăr.
- Lasă-mă pe mine, o rugă Radu și apucă sticla de Cava aburindă.

Dora își mută privirea de la unul la altul. Se uită la prietena ei din copilărie. Radia, ca întotdeauna. Îl privi pe Radu. Ca întotdeauna, atent și săritor. Îl văzu pe Gelu. Alături. Ca întotdeauna.
- Chiar ai de gând să stai acolo? Serios? Tocmai astăzi? răbufni ea, privindu-și țintă soțul. Vocea începuse să îi tremure.
- Da' ce vrei, dragă, ce-am făcut? îi răspunse Gelu. Cu ce te deranjez? Spune-mi ce să fac, și fac. Vrei să aranjez eu astea?

Gelu se ridicase în picioare și se uita în jos la soția lui.
- Vrei să-ți spun ce idee bună ai avut? Ce mai vrei?
- Hei, hei... Gelule, și tu acuma. Uite, să le lăsăm pe fete să aranjeze cum vor ele. Hai să vedem cum e apa, propuse Radu și așeză sticla la loc în coș.

Se ridică rapid și porni în urma prietenului său care se îndepărtase deja. Alergă câțiva pași să îl prindă din urmă. Gelu îl luă pe după gât, începură să râdă amândoi, apoi o luară la fugă înspre mare.

Dora scoase paharele cu picior și le așeză lângă cele două farfurioare cu bucățele de brânză și boabe de struguri. Unul dintre pahare se răsturnă și atinse cu un clinchet marginea uneia dintre farfurii.

Gina se așezase în genunchi lângă prietena ei și, aplecată, privea cu încântare o cutiuță de lemn sculptat.
- Oh! Ce frumoasă e! Pot să o deschid?

Fără să mai aștepte răspunsul, Gina deschise cutiuța și scoase o batistă de mătase. O ținu o clipă în palme, apoi o ridică înaintea ochilor.
- Ce delicată e! Și ce ușoară...
- Ca o părere..., murmură Dora.

Albastrul de safir al țesăturii filtra lumina soarelui care poposea acum pe cristalul paharelor, făcându-le să semene cu luciul apei aflate nu departe.
- O ai de la mama ta?
- Da... De fapt, de la bunica. I-a dat-o mamei când a aflat că era însărcinată cu mine. Iar acum...

Privirea Dorei trecu dincolo de nisipul care se încingea tăcut, dincolo de linia unduitoare a apei, dincolo... Se opri pe chipul soțului ei. Gelu tocmai ieșise din apă și se întorcea agale. Văzu cum zâmbetul lui larg trece pe lângă ea și nu pare că are de gând să se oprească.