E atât de complex acest oraș, atâtea detalii nespuse ascunde între ziduri, încât e imposibil să îl descoperi pe de-a-ntregul, oricât te-ai cufunda pe drumurile-i aglomerate, vibrante ziua și complet întunecate pe timp de noapte.
E genul de oraș care te acaparează și te fascinează prin plurivalența lui. Și pot număra pe degetele de la mână alte câteva orașe pe care le-am vizitat și mi-au creat aceeași impresie.
Un oraș cu mii de ani de istorie în spate, un mix cultural și religios extrem de divers, ce păstrează zone unde obiceiurile și aspectele tradiționale sunt baza societății (fie ea islamice, maronite, armene, grecești...), dar dintre care răsar inflexiuni moderne ce îi accentuează specificul atât de cosmopolit.
Un oraș ce acum pare să primească și să accepte pe oricine, un oraș ce nu judecă și nu discriminează, dar care ascunde răni adânci ale frământărilor interne, transformate în 15 ani (!) de război civil până în anii '90, în revolte populare puternice în anii 2000 și culminând cu explozia puternică din portul Beirutului în 2020, moment ce a prăbușit dezvoltarea orașului și a întregii țări.
În plimbările noastre urbane am văzut clădiri ce păstrează în fațadele lor urmele gloanțelor, blocuri abandonate în timpul construcției și niciodată finalizate, hoteluri distruse de luptele civile (cele mai frapante au fost pentru noi clădirea hotelului Holiday Inn din centrul orașului, distrus de bombardamente la nici un an după ce a fost deschis, și Cinema Metropolitan "The Egg", rămas o monstruoasă ruină a unui cinematograf ce nu a avut ocazia să funcționeze niciodată).
Cartierul central cu clădiri regale atât de frumoase, cu zidurile pictate în galben cald, dar, vai!, încremenite în timp, complet abandonate, vandalizate pe alocuri și cu majoritatea ferestrelor distruse, totul cauzat de uriașa explozie din port ce a transformat centrul istoric al Beirutului într-un cartier-fantomă. Acum zona e păzită de armată, accesul se face doar cu aprobarea soldaților înarmați, pe străzile cândva fastuoase nu mai trece acum nicio mașină, doar mașini militare ce supraveghează zona. Singura clădire reabilitată pare să fie cea a Parlamentului. Ironic.
La fel de șocantă e și faleza de-a lungul mării cu "Balconul ce privește spre mare" până aproape de port - o zonă modernă, recent finalizată după cum ne-am putut da seama, dar încremenită și ea în timp, ca urmare a exploziei, acum fiind închisă accesului (cel puțin rutier). Mesaje de atenționare te anunță că zona e tratată cu pesticide și, cum drumul acum nu mai duce spre niciunde, puțini oameni se mai aventurează după barajul de beton ce delimitează zona - doar 2-3 tineri făceau jogging și alți câțiva veniseră să admire marea din "balconul" amenajat chiar lângă apă, părăsit și el acum. În rest, buruieni ce cresc nestingherit și gunoaie ce zboară sau se adună printre ele... incredibil de dezolant, un fel de Cernobîl mai recent, așa se simte atmosfera în zonele afectate de explozie.
Doar puțin mai încolo însă, orașul se trezește la viață. Atmosfera vibrantă începe din Zaitunay Bay, golful din oraș ce servește drept port pentru iahturi, loc de promenadă, spațiu pentru terase și cafenele occidentale, un cartier de blocuri înalte cu pereți de sticlă și zgârie-nori. E un alt fel de Beirut aici, ce demonstrează că viața merge mai departe, oricum ar fi.
Urcăm apoi către miezul orașului, lăsând în spate zona de lângă mare, și ajungem în centrul actual al Beirutului:
cartierul Saray cu uriașa clădire Grand Serail ocupată acum de Guvernul libanez, înconjurată cu garduri de sârmă ghimpată și păzită de armată;
ceva mai încolo, Sediul ONU parcă supraveghind pacea fragilă din zonă;
Place de l'Etoile cu turnul ei cu ceas, la una din extremitățile cartierului istoric abandonat;
și tot aici, în jurul unor ruine rămase din vremea romanilor, un melanj religios divers pare să arate că motivul războiului se vrea îngropat: o moschee cu acoperiș albastru, o sinagogă, o biserică ortodoxă greacă, o alta maronită și alta armenească,
toate înălțate în apropierea Pieței Martirilor, loc simbol al istoriei acestui oraș încercat.
De o parte și de alta a centrului Beirutului, două cartiere autentice par puse în oglindă:
unul e Hamra, cel mai tradițional cartier al orașului, cu grafitti-uri pe zidurile clădirilor, spații comerciale, restaurante cu mâncare locală, schimburi valutare de black market (cursul oficial fiind de vreo 80 ori mai mic).
celălalt, în partea opusă, e Mar Mickael, ceva mai liniștit ziua, efervescent la lăsarea serii, de-a lungul Străzii Armenești ce se umple dintr-o dată de tineri petrecăreți, cu mese întinse pe trotuare și terase de tip rooftop-uri pe acoperișurile clădirilor, cu străduțe sau scări lungi ce urcă spre casele din cartier (ce s-au mai distrat copiii pe una din scări ce avea amenajat și un tobogan la capătul ei) - e zona unde noi am ales să ne cazăm, ca să simțim din plin vibe-ul specific orașului.
Și ultima, dar nici pe departe cea din urmă, într-un peisaj scenic pe coasta de est a Beirutului, Pigeons Bay ne-a oferit unul din cele mai frumoase apusuri de soare pe care le-am văzut în Liban. Două stânci golașe ieșind din mare salută ultimele soarele, atunci când acesta se duce la culcare, rostogolindu-se roșiatic în valurile Mediteranei. Și noi, admirând tabloul spectaculos de la una din terasele de pe malul mării.
Beirut a știut să ne țină în priză, să ne hrănească curiozitatea și să ne încheie sejurul cu o ultimă impresie de neegalat!
Provocările actuale
Ce trebuie știut înainte de a veni în Liban este că vorbim de o țară puternic afectată de evenimentele mai mult sau mai puțin recente, motiv pentru care condițiile pe care noi le considerăm de bază nu sunt furnizate aici necondiționat de stat.
Principalele puncte nevralgice sunt electricitatea și apa curentă, motiv pentru care fiecare clădire este prevăzută cu variante de back-up pentru momentele când furnizarea lor nu mai e asigurată din sistemul public.
Mai exact, statul furnizează curent electric timp de doar 2 ore pe zi (nu știm exact care), pentru că resursele de producție sunt foarte limitate. Pentru restul perioadei, fiecare clădire se descurcă pe cont propriu. Din acest motiv, fiecare clădire, restaurant, terasă, magazin sau orice fel de instituție e dotată cu generatoare, mai mici sau mai mari, care produc curent electric folosind combustibil. Tot din acest motiv nu există iluminat stradal, nici în orașe, nici în afara lor. Doar câteva străzi am văzut cu ceva becuri palide aprinse (una dintre ele e Str. Armenească în apropierea căreia am fost cazați).
Nu vă imaginați totuși că e întuneric mormântal peste tot, pentru că există firme luminoase sau beculețe aprinse de magazine și restaurante pe cont propriu, cel puțin în zonele mai frecventate. Sigur sunt și străzi în beznă totală, în zonele mai puțin turistice.
O altă problemă de bază cu care se confruntă locuitorii, cel puțin în capitală, o reprezintă avariile totale de apă. Cu alte cuvinte, apa curentă se taie periodic în tot orașul (ni s-a întâmplat la un restaurant să se oprească apa la baie în timp ce eram acolo), motiv pentru care pe blocuri sunt amplasate butoaie ce se folosesc pe post de rezervoare de apă (colective, pentru tot blocul, sau individuale, după cum se organizează fiecare). Imediat ce apa curentă este sistată, cisternele încep să aglomereze străzile orașului, pentru a livra apă la cerere celor care solicită. E deja un obicei cu care libanezii s-au obișnuit, cu toate că pentru noi a fost foarte surprinzător.
O a treia problemă cu care se confruntă Libanul, în special în zonele locuite de populație arabă, dar și în capitală, este lipsa serviciilor de salubritate sau imposibilitatea acestora de a face față situației curente. Astfel că locuri pline de gunoaie, plastic, pungi sunt frecvente în anumite zone din capitală.
Reminiscențele istoriei și situația socială actuală
La intersecția dintre culturi și imperii, Liban a fost constant o scenă deschisă pentru mixuri de popoare și etnii, de religii și influențe diverse, astfel încât, inevitabil, de-a lungul timpului, aceste diferențe și-au făcut tot mai mult simțită prezența.
Pământ al fenicienilor și al cananeenilor în vechime, sub ocupația Imperiului Roman ulterior, cu influențe otomane, dar și bizantine mai apoi, iar la începutul secolului XX devenind colonie franceză, Liban a cunoscut atât avantaje, cât și tensiuni.
Iar până a ajunge la acest moment și la situația actuală, când un sentiment de acceptare pare să planeze asupra tuturor (cel puțin în capitala foarte cosmopolită), Liban a trecut prin lupte și revolte, război civil și catastrofe neașteptate. Toate și-au lăsat amprenta asupra economiei țării și au dus la situația actuală dificilă cu care Libanul se confruntă.
Dacă ne raportăm la istoria recentă, cele mai flagrante urme ale distrugerii sunt lăsate de războiul civil ce a durat nu mai puțin de 15 ani, din 1975 până în 1990. Un război sângeros, cu multe distrugeri, pierderi de vieți omenești și emigrare în masă ce au lăsat țara mult mai săracă decât era înainte.
A urmat o perioadă de pace fragilă, când lucrurile au încercat să se reabiliteze, dar peste urmele lăsate de război s-a adăugat și masa mare de sirieni ce a venit în Liban, fugind de războiul din țara lor. Tabere de refugiați trăind în corturi sunt și acum instalate în partea de nord a țării, în apropiere de granița cu Siria; am trecut și noi pe lângă unele dintre ele.
Aceste provocări au crescut gradul de nemulțumire a populației, iar acestea au început să se manifeste în anii 2000 cu revolte populare împotriva conducerii țării, culminând în 2019 cu o adevărată revoluție. Mesajele acesteia se văd și acum pictate pe ziduri, în special în jurul sediului ONU amplasat în centrul Beirutului.
Iar imediat după aceea, explozia puternică din port cauzată de un depozit de nitrat de amoniu a distrus partea istorică a orașului, clădiri și infrastructură, a ucis și rănit sute de oameni, a produs pagube materiale de peste 15 miliarde de dolari și a cufundat Libanul în criza în care se află și astăzi.
Ce recomandări de restaurante am adunat din Liban?
În plimbările noastre prin Beirut, ne-am oprit și la masă pe oriunde am ajuns, așa că am adunat o colecție generoasă de opțiuni culinare, potrivite pentru luat masa:
Ka3kaya în cartierul Hamra, cu specific tradițional libanez, cu mese și fotolii colorate întinse în stradă, nelipsita shisha și mâncare specific libaneză, cu porții generoase și gustoase.
Mezyan (مطعم مزيان) - tot în zona Hamra, pe bulevardul principal din carter, dar într-o clădire cu o intrare puțin ascunsă, restaurantul oferă feluri de mâncare ceva mai atipice, o combinație de gusturi mai puțin întâlnite, multe pe bază de vinete, semințe de rodii, dar și meniurile clasice, inclusiv variante pentru cei mici.
Lakkis Farm - în zona centrală a orașului, un restaurant de dimensiuni generoase, cu terasă umbrită de măslini, cu o varietate de feluri tradiționale libaneze de te lingi pe degete, produse din ingrediente naturale, aduse direct de la fermă.
Beirut on Stairs - aproape de cazarea noastră din Beirut, o terasă pe acoperișul uneia din clădirile cartierul Mar Mikhael cu vedere către orașul ce se întinde în jos, aici poți gusta o pizza bună sau un hamburger bogat, dacă vrei o pauză de la meniurile clasic libaneze.
Falafel M Shayoun - cel mai vechi producător de falafel din Beirut ce funcționează din 1946 și de unde nu vei putea mânca decât falafel - cu salată bogată în ridichi, sau cu cartofi pai -, dar e de departe cel mai bun falafel pe care l-am mâncat vreodată (și avem câteva încercări la activ, din mai multe țări cu "experiență").
Beyt Garden Cafe - tot în zona Mar Mikael, un restaurant intim, cu grădină interioară, la etajul uneia din clădirile de pe bulevardul Armenia, cu bucătărie libaneză, dar și internațională, servire rapidă și atmosferă plăcută.
Dar ce să mănânci dacă ajungi în Liban?
Sunt multe feluri libaneze gustoase, iar mâncarea libaneză e în general delicioasă, însă cele mai frecvente varietăți pe care le veți găsi în meniurile restaurantelor libaneze sunt:
Tauk - bucăți mici de pui prăjite, la cuptor sau rotisor, însoțite de sosuri locale
Kafta - similari cu micii de la noi, dar mai lungi și mai subțiri;
Kibbeh - un fel de biluțe din aluat, umplute cu carne tocată;
Manaqish - un fel de plăcintă cu carne, de tipul unui aluat acoperit cu carne tocată; poate fi mare cât tot platoul, sau "plăcințele" mai mici, individuale, la fel de gustoase;
Arayes - lipii umplute cu carne, coapte pe grătar și tăiate de obicei în formă de triunghi;
Chawarma - nelipsita shaworma ce a ajuns și la noi, doar că în Liban e posibil să aibă oarecum altă înfățișare și, garantat, un gust mai autentic;
Hummus - la orice restaurant, oriunde e nelipsit, e la el acasă, e gustul lui autentic și noi l-am savurat cu orice ocazie;
Falafel - tot din variantele vegane întâlnite în Liban, chiftelele din năut sunt, de asemenea, specific libaneze, iar cea mai bună variantă a lor o găsești în centrul Beirutului, la faimosul domn Shayoun.
Unde să te cazezi în Liban?
Pentru că țara nu e foarte întinsă ca suprafață, poți să te cazezi în Beirut și de acolo să explorezi și restul zonelor, în excursii de o zi.
Ca în orice mare capitală, opțiunile de cazare sunt multe și diverse, de la hoteluri de 5 stele la studiouri și apartamente în regim hotelier.
Diferența aici o face asigurarea serviciilor de bază - apă curentă și electricitate - pe care statul libanez nu le pune la dispoziția locuitorilor săi 24h / 24h, așa cum suntem noi obișnuiți. Din acest motiv, este bine să vă interesați în prealabil care este programul de funcționare al acestor servicii la cazarea pe care vreți să o alegeți.
Unele au un program fix, între anumite ore, când funcționează curentul electric, de obicei în orele de vârf, altele suplimentează și au electricitate pe parcursul întregii zile. Toate însă folosesc generatoare proprii, indiferent de programul oferit, deoarece statul libanez nu oferă decât 2 ore de curent electric pe zi, din serviciile publice.
În ceea ce privește apa curentă, aceasta poate fi întreruptă oricând de la rețeaua publică, așa că e bine să vă asigurați că locul de cazare ales deține un rezervor propriu de rezervă, pentru situații de criză, iar acesta este plin la orice oră. Dacă există și rezervor propriu și rezervor pentru tot imobilul, cu atât mai bine. Cu cât mai multe opțiuni, cu atât mai ușoară rezolvarea.
Ca zonă de cazare, recomandăm cartierele centrale - Zaitunay Bay - sau cele în imediata apropiere - Hamra sau Mar Mickael - primul mai gălăgios, dar și mai autentic, al doilea ceva mai liniștit, noi l-am găsit și luminat (un mare avantaj, având în vedere că orașul e în mare parte lipsit de iluminat stradal) și dotat cu multe restaurante, rooftop baruri și terase, deschise la orice oră.
Impresii generale
Liban este pentru noi o destinație unde ne-am dorit mult să ajungem și pe care am descoperit-o cu mirare și încântare.
Chiar dacă situația nu e perfectă, țara are extrem de mult potențial dincolo de clădirile abandonate, unele părăsite, construcțiile nefinalizate - am întâlnit, mergând spre nord, inclusiv o autostradă neterminată și abandonată.
Ne-a mai creat impresia unei țări încremenite cândva în perioada unui Crăciun trecut. Nu știu care e explicația pentru acest fenomen, dar la multe intersecții am zărit brazi de Crăciun peste care a trecut timpul, dar ei au rămas tot acolo, ornamente stradale, chiar și afișe cu Moș Crăciun în souk-ul parțial abandonat din Beirut.
Cert e că Liban pare o țară în care înveți să jonglezi, să te descurci, să mergi înainte. Nu e o destinație tipică, dar e cu atât mai interesantă, încât merită efortul pentru a o descoperi cât mai în detaliu.
(Ramona Dănăilă este blogger de călătorii pe www.parinticalatori.ro și pe Părinți Călători)