E om de omenie vecinul, Nicu Pitulice, văduvoi, puțin burtos și vesel foc. Toată ziua își caută de lucru prin curte unde, cu glas frumos, horește de zor. Baiul mare este că de o lună o ține întruna cu pușca și cureaua lată. Am înnebunit, am ajuns de fredonez și eu și noaptea, mă visez faima munților. Azi îl iau tare, măi omule, mai schimbă repertoriul ăla, că o iau razna. Mă privește uimit, descheie cămașa, apucă coasa, se apropie de gard, taie un brusture, închide ochii și începe, it's fun to stay at the y-m-c-a.
Anca Postescu Stancov
Bunicu' avea 16 ani când a început războiul, visa să se facă dirijor dar învățase să curețe răni și să care cadavre. Răniții se înmulțeau, proviziile scădeau, începuseră să aleagă cine primea medicamente și cine nu. Într-un colț un bărbat implora - pe mine lăsați-mă să mor, tot nu mai am mâini, eu cânt la pian, nu am la ce să mă-ntorc. Bunicu' a apucat să dirijeze, mereu în buzunar cu o brichetă de aur gravată cu o cheie sol. Nu fuma, doar păstra aprins visul unui soldat care murise când nu mai putuse cânta.
Daniela Toader
M-am născut într-o zi de luni. Ai mei s-au bucurat, au bătut tobele și au tras focuri de artificii. Am crescut în acorduri de vioară și vinuri vechi, am învățat la cele mai celebre școli, am sărbătorit pe muzică rock, m-am îndrăgostit de un jazz-man, la nuntă am avut lăutari, romanțele mi-au îngropat părinții, muzica anilor '80 mi-a crescut copiii și Melô de Carla Cintia mi-a îngropat nostalgiile. Am avut o viață frumoasă, le-am spus. Ei au dat din cap că da, după care au tras clopotele.
