21.03.2024
Gabriel Rusu
La conservator eram privit cu dispreț nemărginit. Mă luau peste picior, rostind pe la spatele meu un banc sec despre o cioară cu aripa prinsă între corzile viorii. Cică Strauss trebuia cântat nu croncănit. M-am închis înlăuntrul meu, să nu-i mai aud vreodată. Apoi am presărat sonate peste răni până când acestea s-au cicatrizat. Să fi trecut vreo trei decenii de atunci și câteva sute de concerte pe marile scene ale lumii. Și totuși, chiar și acum, țiganului îi joacă ochii-n lacrimi pe partiturile lui Strauss.

Elena Fermuș
Studenții își dau coate. Cât sânge rece. Dar profesorul nu începe fără. Muzica e viața mea, spune el, apoi dezvelește cadavrele celor două. Cândva a fost și a lor. Numele primei e Gilda, femeie de afaceri. Se juca cu banii. Cealaltă e Mara, o nefericită. Cerșea în gară. Ambelor le face disecția cu un calm desăvârșit. La final flutură în fața studenților două inimi. Care e a Gildei? Nu se mai știe. La fel va fi și-n cabinet, dragilor. Asta e prima lecție. Pentru voi nu există om bogat, om sărac. Doar pacient. Aceeași muzică pentru toți.

Monica Bologa
Cobor în stația de metrou, mă duc la locul meu preferat, îmi scot chitara din husă și încep să cânt. Oamenii se strâng în jurul meu și mă ascultă. Un schimb de energii care-mi face atât de bine. Nu mai știu cine sunt, sunt doar muzică. Când spectacolul se termină, strâng banii din pălărie apoi, la ieșirea din metrou, îi dau unui puști care cântă la o vioară. Eu știu cine ești, îmi spune. După ce urc în limuzina care mă așteaptă în parcare, îmi dau jos barba falsă. Mâine voi cânta pe cea mai mare scenă din lume.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2024, grupul are 12.800 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus