Manual de fotografie: Rochie de mătase cu felină înaripată

O rochie de mătase, mai degrabă scurtă decât lungă, s-ar putea spune, se fotografiază cel mai bine pe un trup tânăr, subţire, cu carnea tare în anumite locuri şi moi în celelalte, ştiţi voi care. Desigur, nimic nu vă opreşte să o pozaţi pe umeraş, atârnată în şifonier. Sau aşezată pe scaun de lemn, cu speteaza dreaptă. Prinsă în cârlige, de sârma cu rufe puse la uscat, pe balcon sau în grădină. În spatele unui şopron cu găini, bufniţe, grăunţe, fiare ruginite de care nimeni nu-şi mai aminteşte la ce-au folosit pe vremuri. Agăţată între crengile unui gutui înflorit, seara, înainte de a se aprinde felinarele şi licuricii. Sau şi mai bine într-un dud, toamna. Mototolită pe malul unui lac cu peşti morţi. Pătată cu dulceaţă de cireşe amare. Curată, mirositoare a ploaie. Într-o cutie pictată cu flori de magnolie. Plutind la vale pe un râu molcom. Ţinută între patru degete de-un puşcăriaş chel, cu nasul turtit de-un zid roz, cu bocancii împestriţaţi de noroi. Într-o vitrină, în zori, când numai măturătorii şi lăptarii se zoresc pe străzile ude. Pe ţărmul Mării Galbene, pe vreme de furtună, când valurile sunt mai înalte decât orice femeie de pe planetă; întinsă pe pietre, lângă sandale şi poşetă. Există 614 feluri în care se poate fotografia o rochie de mătase, dar cum a fost croită pentru a fi îmbrăcată de-o jună frumoasă, ar fi păcat să le băgăm în seamă.

Anumiţi viermi de soi mănâncă frunze de dud, după care fac gogoşi de mătase în sertare de lemn. Din când în când dorm. Poate că şi visează, însă noi n-avem de unde să ştim ce fac ei când nu sunt treji. În câteva ore, peste două hectare cu plantaţie de dud au fost defrişate la Băneasa. Cam în tot atâta timp cât ţi-ar trebui ţie să vezi un film lung, japonez, să cureţi o piersică de puf, s-o muşti şi să-i îngropi sâmburele într-un ghiveci de pe balcon. Cum s-ar spune, duzii erau bine mersi în picioare, apoi gata... În 5 zile se transformă larva în pupă. 8 zile trăieşte fluturele. După ce depune ouăle, moare. Dintr-un gram de ouă se pot obţine aproape 2 kilograme de gogoşi, iar pentru creşterea unui gram de ouă, e nevoie de 35 kilograme de frunze de dud. Nimeni nu mi-a spus câte fire de borangic sunt necesare pentru o rochie care să pornească de la gât, şi să se oprească cu mult deasupra genunchilor. Bănui că n-a stat nimeni să numere câţi viermi au muncit şi câte frunze de dud au ronţăit.

O bunică de undeva din China, pe nume Feng sau Fung, - dânsa ştie în ce oraş locuieşte, eu nu - are o pisică cu aripi. Felină obişnuită altfel, cu blană scămoşată, alb cu negru, două urechi, patru labe, o coadă, mustăţi şi bot. Are numărul cuvenit de ochi, lipăie lapte, sare la şoareci, fluturi şi păsări, întocmai ca orice pisică cumsecade, doar că pe spinare i-au crescut două "aripi" din carne şi blană. Nu, nu poate zbura cu ele. Şi dacă se întreabă cineva, chiar există în realitate, n-am scornit-o eu. Am citit ştirea zilele trecute, am şi văzut-o într-o fotografie, stând în braţele bătrânei, care ridicase acele accesorii ciudate pentru o felină, fie aceasta născută în China. Pe dată m-am gândit că unei pisici nezburătoare, dar înaripată, cu privirea ameţită, i-ar sta bine în braţele fetei cu rochie de mătase. Fotografia nu va căpăta un aer distins, asta e sigur, nici n-ar avea cum, însă o va înălţa pe tărâmul poveştilor din pruncie, acolo unde totul era de-adevăratelea. Aşa că la o adică, deşi s-a văzut că nu poate să zboare, aripile fiind prea subţiri şi moi, în poză va pluti bănuiala că ar fi în stare să se cocoţe în ceruri. Înainte să aflu de existenţa ei, mi-am dorit să fotografiez o pisică portocalie plutitoare, legată de multe baloane, însă cum acestea erau umflate cu aer cald din plămâni, şi nu cu heliu, felina nu şi-a desprins labele de ierburi.