Era ceață și o porțiune a străzii nu era luminată. Am avut sânge rece când i-am dat cu levierul în moalele capului. L-am băgat într-un sac de rafie și l-am târât până la remorcă. Căram pământ și cum descărcarea era peste o săptămână, am sperat că nenorocitul va începe să se descompună. A fost un mizerabil și nu regret că i-am făcut felul. De fiecare dată când încărcam de la firma lui, ieșea și mă făcea cum îi venea la gură. Dacă n-aș fi făcut Facultatea în Paris, poate încă mai trăia.
Daniela Toader
Azi plouă. Iar. Cerul seamănă cu o plapuma grea, apăsătoare. E atât de liniște c-aș vorbi singură. Decid să înnebunesc mai târziu, mă duc să-mi cumpăr ceva dulce. La pâtisserie, lume multă, cu chef de vorbă. O doamnă îmi spune ceva. Zâmbesc tont, pleacă. Cu ce vă servesc? Arăt cu degetul un flan. Îmi explică ceva, dau din cap că da. Zâmbesc tont și uit să iau restul. Mă așez pe o bancă și mănânc eclerul. Cerul seamănă cu o plapumă grea, apăsătoare. Când ajung între cei patru pereți, iau o pernă și urlu-n ea.
Monica Bologa
Nu cunosc o boabă de italiană, dar, ca să fac curat în biroul avocatului, nu am nevoie de multe cuvinte. Acum, de exemplu, îmi trebuie o mătură și n-o găsesc nicăieri. Intru rapid pe google și aflu că la mătură se spune scopa. Bat la ușa biroului și îi spun hotărâtă: Voglio scopare. Avocatul mă duce pe canapea și începe să mă iubească ca un nebun. Italienii ăștia, auzisem eu că-s pasionali. Apoi am aflat că scopare înseamnă că vreau să mă fut. Spazzare, scopare, ce mai contează, fericiți să fim.
