Am fost închis. Ca să supraviețuiesc, a trebuit să fur, să bat și să fac cam tot ce făceau necunoscuții de acolo. Cu unii m-am împrietenit, cu alții m-am dușmănit, da' și cu ăia m-am împrietenit până la urmă. Furturi între noi erau la ordinea zilei. Bătăile la fel. Țigările erau importante, cafeaua și mâncarea adusă de cei de acasă. Când ieșea câte unu' la liber îl trimiteam după băutură. Dacă reușea să ne aducă. Era distracție. Dacă nu. Tot distracție era. Dacă nu erau bătăile, pastilele și legările. Mai stăteam.
Florina Hegedüs
Nu-ți fie frică, a zis cu lacrimi în ochi și m-a lăsat acolo. Trecătorii se opreau mă priveau cu ochi mijiți, nu știu ce gândeau și plecau, mai departe. Ziua mă încingea soarele. Seara câte un bețiv vorbea cu el despre mine. Mă simțeam o ciudată expusă, despuiată mereu din priviri. Erau care-mi făceau poze și căutau apoi să afle cine sunt. De unde să știe? Era prima mea apariție, o necunoscută printre necunoscuți. Noroc cu tânărul cu mâini fine. M-a dus cu el și m-a prezentat la toți prietenii. Cititori înrăiți.
Ionuț Morariu
Dumnezeu și rușii au decis. Cine moare, cine ia drumul Sibirului și cine poate rămâne în casa moșilor lui. Alții, să fi fost de 36 de ori câte 36, au ascultat o altfel de chemare. Și-au pus copiii-n căruțe, morții-n gând și au luat calea refugiului. Nici un Moise nu le-a deschis potecă prin apele mării. Au rătăcit singuri printr-o țară a umbrelor numită România. Unii i-au ajutat, mulți doar au aruncat cu piatra vorbei: viniturilor. Dar și ocările lor aveau gust de miere. Căci omul fără casă e mereu străin.
