26.03.2024
Florentina Enache
Nu știu cine sunteți și ce căutați în casa mea, dar vă rog să plecați imediat sau chem poliția. Ați venit cu copii cu tot să vă înfruptați din pomana bietului meu soț. Dacă v-a trimis vecina băgăcioasă de la doi, doar așa, să mă necăjească iar, vă poftesc să vă împachetați și să mergeți la ea. Nu vă faceți comozi, că nu rămâneți la masă. Sau știți ce? Stați voi, că plec eu. O femeie între două vârste îi zâmbi trist, o luă de mână și îi șopti blând: stai jos, mamă, aici lângă tata. La mulți ani.

Corina Nina
Am plecat de acasă pe fugă, cu câteva haine îndesate într-un rucsac jerpelit. Flutur mâna la autostop. Sub mâneca lungă a tricoului, vânătăile proaspete dor. Eu te-am făcut, eu te omor. O Dacie roșie oprește lângă mine. Ce faci singur pe aici, puștiule, unde mergi? mă întrebă tipul de la volan. Are părul lung și rar, vopsit în negru. La Oradea, dar nu am bani. Un zâmbet se lățește pe fața șoferului. Hai, urcă, ne-nțelegem noi. Urc și-mi pun centura de siguranță deși știu că nu mă va apăra cu adevărat de nimic.

Siranuș Hakobian
Se uită la mine pe sub gene și privirea îi e șuie și alunecoasă. Îi simt blestemele din suflet revărsate asupra mea. Neputința și spaima mă îndeamnă și pe mine să-l blestem în gând, să nu aibă parte de ce îi e drag. Mă uit și eu la străinul din fața mea: răutatea i-a săpat riduri care îi trag ochii și buzele în jos. Arată jalnic dar observ că și-a schimbat avocatul, care susține foarte convingător că ar trebui să-mi mut gardul cu doi metri. Nu te cunosc, jigodie, îi urlu străinului cu care am împărțit aceeași mamă.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2024, grupul are 12.800 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus