Mai zi-ne, bre Cezare, cum ai zburat mata tocma-n Africa să-ți puie-n piept doctoru Bernardo ăla inimă de babuin. Hehe, stați bre oleacă, s-arunc un braț de iarbă la nutrii, răspundea el. Și dacă tot le dădea iarbă, ia să le radă și niște napi, să le primenească și apa-n bazin, ca să sporească nerăbdarea ălora care n-au altă treabă decât s-asculte baliverne cu inimi de maimuță. C-așa-i omul, nu-i mulțumit dacă-i spui cinstit c-ai vândut tot ce-ai putut numai sufletul ba, ca să capeți valvă nouă.
Bogdan Sebastian Burjan
Pe Alessia a cunoscut-o acolo, în peninsulă. De la ea învățase italiana. Verro, cum o vorbeau ei acolo. La Matteo, au avut aluat bun. A ieșit un mare pizzer din el. Celebru, cu mulți followers pe rețele. Pentru Lorenzo nu a rămas prea mult aluat. A lăsat școala și trăia din găinarii și furturi mărunte. I-a înmormântat pe rând, pe toți. A păstrat un album foto. Vechi, cartonat, cu poze alb negru. Ca ale părinților săi. Atâtea amintiri străine și nu-mi mai amintesc mirosul cozonacilor făcuți de bunica. Acasă. Demult.
Marinela Trifan
Se chinuie cu ditamai cutia de carton, ba la subraț, ba pe un șold, îngrămădind vreo doi iberici nemulțumiți că și-au ratat siesta. Miroase a zacuscă și a țuică în metrou, s-a scurs nițică zeamă, iar n-a strâns bine mama capacul la borcane. Ajunge acasă și sfâșie pachetul, în parte inundat. Zacusca o recuperează, mai greu cu țuica, menită să conserve vișinele alea care or să ajungă bombe alcoolizate, deserturi neînțelese pe aici. Dar ea le hăpăie, au gust de mâna mamei, de păhărelul tatei și amintiri cu gâște bete.
