Kurt a avut o zi furtunoasă. Vântul bătea atât de tare încât abia se ținea pe picioare. Strângea umbrela în palmă, dar ea s-a dat peste cap și a rămas așa, ca o barcă. Apoi a început să plouă. Cu pești. Acasă a scos peștii și i-a pus în acvariu. În altă zi a plouat cu broaște. Kurt le-a scos din barcă și le-a găsit și lor un culcuș. Apoi a plouat cu melci, cu raci, cu scoici. Nimeni însă nu le mai vedea, doar Kurt. Și s-a întrebat de ce. Ajuns acasă a ridicat poza lui Anne de pe raft și a plâns.
Ana Maria Dobre-Nir
Îmi scot ușor hainele. Mă strecor timidă în râul în care mă așteaptă un botez. Acum suntem toți străini. Dintr-o dată începe să bată vântul cu putere. O creangă se rupe și cade pe capul persoanei din fața mea. Lumea se cutremură. Au salvat-o până la urmă. Acum suntem toți frați. De ce ea? De ce tocmai atunci? De ce nu eu? De ce acest botez? De câteva zile, prin gură îmi curge un râu. Un Iordan dintr-o altă lume, mi-a spus Profetul. L-am crezut. Pe mine cade o creangă. Nu trebuie să mă salveze nimeni. Sunt râu.
Titela Durnea
Dimineața zburam din pat. Ceai cu miere. Griș cu lapte din care-mi râdea ursul panda cu ochi de mure. Sărutul tatei ce desena fluturi pe chipul mamei. Umerii puternici ce mă purtau spre cer în timp ce palma ei gingașă îmi proteja spatele. Parcul, leagănul ce m-apropia de soare (din care furam mereu raze cu tata, de erau pline toate vazele). Era Acasă. Nu știu când și de ce a venit frigul. A gonit fluturi, soare, ursuleț. Stau chircit sub plapumă și-ascult strigătele străinilor de dincolo de ușă.
