30.03.2024
Horațiu Dudău
La început lumea îl înjura. Îi trânteau ușa în nas. Unii au sunat chiar la poliție. Copiii îl evitau, speriați. Avea același mers, grăbit și cu capul plecat, ca și cum ar căuta ceva. După o vreme, au început să se obișnuiască. Știau că el este cel ce sună la ușă. Avea felul lui. Îi deschideau și îi răspundeau că a greșit adresa. Că ea n-a locuit niciodată acolo. De ani de zile, cu haine ponosite, dar bărbierit și cu părul spălat, lua blocurile la rând. Ușă după ușă. Dădea senzația că a pierdut cândva o adresă.

Cecilia Fofiu
Alo, am achitat numerar ieri. Personal l-am ales, modelul Lux Suprem. Ați spus că-l livrați azi, la ora 8, pe Maramureșului 2, împreună cu trusoul și persoana care se va ocupa de make-up. Cum adică neînțelegere domniță, cum peste două ore? Ce Mureș, femeie, suntem pe Someș. Nu râul, dar ce? Strada. Ce stradă, că dau în bâlbâială? Aha, e livrat deja și descărcat în beciul casei. Casa cui? Un domn amabil a indicat pivnița casei, de pe Mureșului 2? Splendid, este deja 9 și la 13 trebuie să fim la capelă. Incredibil.

Ruxandra Coman
Bună, Corp, încă te văd. M-am urcat pe scara asta către cer și jos e plin de tine. Uite, te văd cum stai pe malul râului și speli covorul pe o băncuță. Cânți. Mai știi când ne-am întâlnit? Rătăceam ca nebunul și îmi căutam o casă, apoi te-am văzut. Hehe, ia uite ce-ți tremurau picioarele când ai dat examenul de admitere. Ai rămas gol, văd cum te spală și plâng. E ceață. Ce-ți mai plăcea să dansezi. Mai ești? Corp? Ești numai suflet, îți spunea, iar asta era ceva de bine. Unde ești? Eu am urcat.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2024, grupul are 12.800 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus