Anul 2023 e anul dualității și al întrebărilor mari pentru mine. Anul multor decizii, despărțiri și multor începuturi.
Rolurile mele de regizoare de teatru, mamă și fondatoare a unei asociații culturale dedicate tinerilor din Maramureș încep să se confunde zdravăn în lumea mea și nu doar a mea. Dorul de teatru m-a făcut să reiau legătura cu teatrele, însă răspunsul venea repetat și răspicat: Vai... dar de ce Silvia o asemenea pauză? (Sigur că am primit și întrebări precum: 'Dar ca mamă, cum crezi că ai putea să montezi un spectacol?') În van încercam să explic că pauza numai pauză nu a fost, că probabil au fost cei mai plini ani din viața mea, că dedicația cu care construiam o mulțime de proiecte de intervenție culturală (mai ales prin teatru) pentru tinerii din zone defavorizate ca acces la cultură era ceva care începuse să devină revelator, ceva mai presus de informația din CV-ul meu artistic care mă recomanda.
'Pauza' a însemnat, printre altele, și producția și regia mai multor spectacole sociale, documentare inspirate de povești reale din universul celor tineri de aici. Teme precum 'copii care cresc departe de părinții plecați la muncă în străinătate', 'bullying-ul' (care capătă și alte forme în mediul rural) și multe alte explorări prin ateliere de creație și laboratoare micuțe de cercetare emoțională (dați-mi voie să alătur termenii ăștia, așa, acum) susținute prin multe școli și contexte de parteneriate.
'PAUZA', marea mea pauză, a constat într-o muncă epuizantă care mi-a pus în pericol multe aspecte relaționale sau a constat în a învăța o limbă străină, cea în care scrii proiecte și cauți finanțări care să iți susțină ideile, să construiești și să organizezi proiecte cu 5 oameni care aveau să suplinească munca a vreo minim 20. Lista e tare lungă. Eu mă bucur că am reușit să închei anul fiind încă pe picioare și înconjurată de cei dragi, dar roller coster-ul în care am urcat a fost cam neprietenos și incontrolabil.
Am doi copii care când sunt întrebați cu ce se ocupă mama lor, nu știu ce să răspundă sau uneori, pentru că și ei au mult umor: "Mama se ocupă și de copiii altora". Da, a fost pauza în care am lucrat cu mii de copii și adolescenți așa că, dragă domnilor directori de teatru care mi-ați închis ușa în nas pentru această pauză, eu mă bucur că nu am avut ocazia să lucrăm împreună în acest context pentru că sigur vedem altfel prioritățile creatorului și spectatorului de teatru. Cu siguranță toată experiența acumulată în acești ani ca 'lucrător de tineret' la firul ierbii sau manager (dați-mi voie măcar o singură dată să mă numesc așa) de varii proiecte culturale MICUȚE sau mai măricele, nu puteam să o dedic cuiva care nu crede că e absolut necesar să mai împărtășim și altora din farmecul teatrului. Sunt tineri care poate nu avuseseră contact cu arta asta și care acum se exprimă cu ajutorul ei. Poate public țintă înseamnă mai mult decât spectatorii dintr-un teatru cochet. Poate vă amintiți cum actori și regizori talentați, pe care poate că îi aveți și prin teatrele dumneavoastră chiar acum, au venit fix din aceste colțuri uitate de lume pentru că cineva a crezut în ei și le-a oferit o alternativă.
Cu fiecare ușă închisă prin teatre redeschideam ușa casei din Maramureș care devenise un soi de refugiu. Ați spune că așa un privilegiu de refugiu e mană cerească, dar asta nu îți pune nici pâinea pe masă și nu aduce nici satisfacția recunoașterii. Și aici lucrurile au început în 2023 să se confunde, iar CALEIDOSCOP-ul a devenit perechea mea preferată de ochelari când obosesc și nu doar numele proiectului meu Sub Stejar. (substejar.ro). Plecând de la ideea unui proiect mai degrabă social / umanitar dedicat celor din zone variat defavorizate, rurale, greu accesibile, cu posibilități financiare reduse sau cu nevoi speciale, toate proiectele noastre au mizat și pe incluziunea socială și egalitate de șanse, astfel încât, accesul la evenimentele noastre a fost mereu gratuit. Ironic din nou, aproape ca am devenit chiar noi un caz social. Economiile familiei au devenit surse de finanțare a proiectelor pe lângă cele câștigate din partea instituțiilor sau programelor europene. Treptat, nu doar timpul nostru era în pericol, dar greu tare cu toată partea financiară, într-o localitate unde toți par că se bucură de prezența ta, dar unde de fapt nimeni nu îți oferă un loc de muncă. (Da, știu, a fost tot alegerea mea de a rămâne să mă lupt cu preferatele mele mori de vânt).
Dacă în teatre răspunsul era: Dar de ce o așa lungă și inutilă pauză?... aici răspunsul era: Nu avem, Silvia, posturi pe zona de cultură! Dar 'HEI', cum apăreau a doua zi ocazii pentru fii / fiice / prieteni de politicieni sau angajați deja ai primăriilor locale. (Ah, da, 2023 a fost și anul în care am primit trei invitații de a intra în politică, dar am spus pas).
Imaginați-vă case de cultură unde toți administratorii, directorii, tehnicienii sunt cântăreți de muzică populară și unde în holul de intrare găsești cămăși înflorate în loc de expoziții de artă a (multor) artiști locali și unde teatrul e văzut ca ceva prea puțin necesar, ceva demn de ignorat, dar unde, nu zic nu, avem acces gratuit. În traducere moroșenească - a avea acces gratuit în casa de cultură înseamnă că un profesor de teatru, un actor sau un regizor sunt lăsați să își desfășoare activitatea ca printr-o bunăvoință a celui 'de sus', dar evident, neplătiți (spre deosebire de 'profesori de arte populare') , pentru că, da, ce nu ține de folclor nu ține nici de foame.
Și așa... finalul anului 2023 și cât avem deja din 2024 au fost lunile în care mi-am reluat cu încredere rolul de spectator și am bătut țara la picior pentru a viziona spectacole, pentru a reîntâlni oameni dragi din domeniu, am plecat în diverse rezidențe artistice și workshopuri în străinătate și treptat mi-am recăpătat încrederea și mi-am reclădit dorința de a conta în primul rând pentru mine. Începe chiar să îmi placă.
Povestea stejarului din Maramureș continuă, într-un fel sau altul, teatrele uneori își mai amintesc de mine, măcar cu nostalgie sau plictiseală, dar parcă atunci când suntem refuzați, când suntem jigniți, uitați, ignorați, ne mobilizăm altfel odată ce reușim să ne adunăm bucățelele împrăștiate pe jos. Ne reconstruim. Respirăm altfel.
Las mai jos retrospectiva PAUZEI de 3 ani, unde 2023 a avut un rol semnificativ, AICI.
Las și câteva informații despre teatru, cât mă mai reprezintă el, poate sunt pe aici și directori de teatre cu încredere sau oameni faini care să-mi dea de veste. Ba chiar mi-am făcut și un website cu un portofoliu în pauza asta: silviaroman.ro.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2023 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2023), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2023. Vă rugăm să duceți vorba mai departe, trimițând invitația și spre prietenii voștri. (Redacția LiterNet)