Ar fi timpul să privim cu luciditate și îngăduință dramaturgia scrisă în perioada comunistă

Alexandru Boureanu, licențiat în artă teatrală - actorie, Universitatea din Craiova (1999); stagiu de regie de teatru la Academia de Artă Teatrală din Sankt Petersburg (2000); stagiu de cercetare în domeniul sociologiei culturii/teatrului la Conservatorul din Lausanne, beneficiind de Bursa Keizo Obushi - competiție organizată de UNESCO în anul 2001; studii aprofundate în domeniul Estetica și teoria teatrului (2003) și Master în Regia spectacolului (2008) la U.N.A.T.C. I. L. Caragiale din București; stagiu la Maison des Cultures du Monde și la Théâtre de la Tempete la Cartoucherie, Paris (2005/2006); diploma de Master 2 - PRO "Les ingenieries des echanges interculturels" la Université Sorbonne III (2006); doctor în domeniul Științe economice - Management, la Academia de Studii Economice din București (2008) și Doctor în Teatru și artele spectacolului, Universitatea de Arte George Enescu din Iași (2013). A fost actor la Teatrul Dramatic din Constanța (1999 - 2000); din 2010, devine primul manager al Centrului Cultural Jean Bart, Tulcea, iar după 2006, este Manager al Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova. Membru UNITER din 2001. În prezent, este prof. univ dr. habil. la Universitatea din Craiova. A montat peste 40 de spectacole în teatru.

Liviu Malița: Dramaturgia românească din perioada comunistă este, după 1989, puțin prezentă în repertoriile teatrelor. Care credeți că sunt explicațiile?
Alexandru Boureanu: Cred că a fost cumva firesc să existe o reticență față de dramaturgia scrisă în perioada comunistă, însă au trecut deja trei decenii și ar fi timpul să privim cu luciditate și îngăduință dramaturgia scrisă atunci. Nu toată dramaturgia românească din perioada comunistă a servit ideologic partidul, chiar dimpotrivă, cunoaștem cu toții acel limbaj subversiv care traversa multe dintre spectacolele sau piesele de teatru. Să nu uităm că, în această perioadă, au scris Marin Sorescu, Horia Lovinescu, D.R. Popescu, Teodor Mazilu, Ion Băieșu, Dumitru Solomon, Iosif Naghiu. Chiar piese scrise de unii dramaturgi foarte jucați și elogiați în perioada comunistă (Paul Everac) poate ar merita o lectură scenică nouă. Reticența aceasta este justificată, rănile făcute de regimul comunist sunt încă deschise și mulți dintre oamenii de teatru formați ca profesioniști după 1989 sigur nu cunosc toată dramaturgia scrisă atunci. De cele mai multe ori, ei aleg să monteze dramaturgi clasici sau postmoderni. Probabil, pentru fiecare om de teatru, un spectacol nou vine exact la timpul potrivit, atunci când a fost pregătit să o facă, exact ca atunci când îți dorești foarte mult să găsești o carte, iar ea îți apare doar atunci când o poți descoperi.

L.M.: Ca manager de teatru, ați fi interesat de un proiect de promovare a acestei dramaturgii? De ce?
A.B.: Ca manager al Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, am propus, în proiectul meu managerial, programul RO-Dramaturg, proiectul Noi și iar noi, menținând constantă preocuparea pentru montarea și prezența pe scena craioveană a dramaturgilor români, consacrați, dar și din generația tânără. Programul este destinat exclusiv încurajării și promovării dramaturgiei românești. Anual, teatrul realizează o montare a unui text românesc, la propunerea secretariatului literar și cu avizul Consiliului artistic, iar, ca strategie suplimentară, ne orientăm către personalitățile omagiate în anul respectiv sau către punerea în valoare a unor repere culturale majore din patrimoniul național sau din viața spirituală românească. De asemenea, în cadrul acestui program, sunt prezentate sub formă de spectacole lectură (mise-en-espace / semi-staged play), piese din dramaturgia ultimului deceniu.

Anual, avem premiere cu dramaturgie românească. În 2019, am avut premiera Adio Europa de Ion D. Sîrbu (dramatizarea Nicolae Coande, regia Bogdan-Cristian Drăgan) și Operațiunea Marte de Alexa Băcanu (regia Dragoș Alexandru Mușoiu). La finalul acestui an teatral atât de tulburat de pandemie și de toate restricțiile impuse, vom avea două premiere din dramaturgia, poezia și scrierile lui Marin Sorescu: Vărul Shakespeare, regizat de Radu Boroianu și Raluca Păun (sala Amza Pellea), și Unde mi-e sufletul?, un spectacol creat de câștigătorii concursului pentru Tineri Regizori și Scenografi Români, regia Norbert Boda, scenografia Ana Ruxandra Manole (sala Ion D. Sîrbu).

L.M.: Ați fi interesat să montați o piesă aparținând acestei dramaturgii? Care ar fi aceea? De ce?
A.B.: Da, sigur că aș regiza o piesă dacă o consider valoroasă și dacă îmi permite o evoluție artistică, indiferent că a fost scrisă în perioada comunistă. Dincolo de piese foarte cunoscute - Proștii sub clar de lună, Moartea unui artist, Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă, Arca Bunei Speranțe, Există nervi, Iona -, cred că m-ar interesa, la un moment dat, piesele semnate de Dumitru Solomon (Socrate, Platon, Diogene cîinele, Iluzia optică), în descendența teatrului absurdului, sau puternic marcate de influența lui Ibsen sau a lui Camil Petrescu; este un teatru foarte apropiat de influențele teatrului de avangardă, de teatrul postmodern, care mă atrage. M-ar interesa piesa lui Iosif Naghiu, Gluga pe ochi, parabola comică a intelectualului agresat de regim. Piesa a fost montată la Teatrul Bulandra, s-a jucat cu sălile pline până în 1971, când a atras atenția cenzurii și a fost interzisă. Poate ar fi un act de dreptate morală făcut unui dramaturg care a fost izolat și persecutat de regimul comunist, un autor care a refuzat pactul cu partidul, chiar cu prețul carierei sale, a fost exclus din toate redacțiile și nu a mai fost publicat la nici o editură până după revoluție.

Acest text face parte din volumul Să nu privești înapoi. Comunism, dramaturgie, societate, apărut în anul 2022 la Editura Presa Universitară Clujeană, volum care poate fi achiziționat de la libraria.ubbcluj.ro/produs/sa-nu-privesti-inapoi/.