Roger Chartier (istoric "mediolog", adică, cf. inventatorul termenului, Régis Debray, al suporturilor materiale ale transmiterii și răspîndirii culturale) are dreptate, în radicalitatea lui pur constatativă de fapt, atunci cînd spune (în Éditer et traduire. Mobilité et matérialité des textes. XVIe-XVIII siècles, Seuil, 2021) că o traducere poate schimba nu numai, evident, limba, ci și cariera și traiectoria, și chiar, mai mult, natura însăși a unui text.
Nu pot să nu-i dau dreptate reputatului istoric al culturii scrise cînd mi-am dat seama că eu însumi am realizat, recent, ceea ce, într-un mod absurd, adică dintr-un punct de vedere greu de imaginat, s-ar putea numi, la propriu, o traducere intraductibilă. (Chiar atît de absurd, totuși? Nu tocmai, dacă stăm bine să ne gîndim că engleza globală "traduce" tot, iar noi "traducem" mult - și foarte natural - din engleză, uitînd tocmai faptul traducerii.)
Traducere intraductibilă pe care, mai întîi spontan, apoi gîndit și tot mai apăsat, am realizat-o (sau mi-a scăpat) este aceea a extraordinarului titlu-temă (la rîndul lui preluat, citat) al Bienalei de Artă de la Veneția de anul acesta (de unde încă scriu): Stranieri ovunque, Strangers everywhere, și multiplicat - traductiv dar fără a se pune problema ca atare a traducerii - în foarte multe limbi.
Toată lumea a tradus, via engleză, Străini pretutindeni. Adică "în tot locul", "oriunde". Mie, nu știu de ce, mi-a venit să spun Străini peste tot. Adică "din toate punctele de vedere" și "la toate nivelurile" și "în toate direcțiile".
Or, evident că nu despre asta a fost/este vorba la Veneția, ci, realist non-speculativ față de realitatea perenă, dar din nou gravă, a lumii, despre pluralitatea (dar și egalitatea?) tuturor identităților ca identități tari, justificabile și admisibile identitar tocmai ca tărie și întemeiere.
Nimic speculativ și deconstructiv deci în traducerea "oficială". Repet: din fericire. Continuă să existe atîta asuprire identitară în lume încît a radicaliza (cum propun eu) problema înseamnă, de fapt, a o sări, a o escamota.
Dar voi reveni și voi continua. Sînt încă la Veneția și mai sînt atîtea de făcut.
Nu pot să nu-i dau dreptate reputatului istoric al culturii scrise cînd mi-am dat seama că eu însumi am realizat, recent, ceea ce, într-un mod absurd, adică dintr-un punct de vedere greu de imaginat, s-ar putea numi, la propriu, o traducere intraductibilă. (Chiar atît de absurd, totuși? Nu tocmai, dacă stăm bine să ne gîndim că engleza globală "traduce" tot, iar noi "traducem" mult - și foarte natural - din engleză, uitînd tocmai faptul traducerii.)
Traducere intraductibilă pe care, mai întîi spontan, apoi gîndit și tot mai apăsat, am realizat-o (sau mi-a scăpat) este aceea a extraordinarului titlu-temă (la rîndul lui preluat, citat) al Bienalei de Artă de la Veneția de anul acesta (de unde încă scriu): Stranieri ovunque, Strangers everywhere, și multiplicat - traductiv dar fără a se pune problema ca atare a traducerii - în foarte multe limbi.
Toată lumea a tradus, via engleză, Străini pretutindeni. Adică "în tot locul", "oriunde". Mie, nu știu de ce, mi-a venit să spun Străini peste tot. Adică "din toate punctele de vedere" și "la toate nivelurile" și "în toate direcțiile".
Or, evident că nu despre asta a fost/este vorba la Veneția, ci, realist non-speculativ față de realitatea perenă, dar din nou gravă, a lumii, despre pluralitatea (dar și egalitatea?) tuturor identităților ca identități tari, justificabile și admisibile identitar tocmai ca tărie și întemeiere.
Nimic speculativ și deconstructiv deci în traducerea "oficială". Repet: din fericire. Continuă să existe atîta asuprire identitară în lume încît a radicaliza (cum propun eu) problema înseamnă, de fapt, a o sări, a o escamota.
Dar voi reveni și voi continua. Sînt încă la Veneția și mai sînt atîtea de făcut.