Nu pot uita când copiii orfani își ascundeau bucăți de pâine pe unde puteau, iar noaptea când mergeau la culcare, sau după-amiezile de siestă, le scoteau și le așezau pe pernă, le mângâiau îndelung, le vorbeau și apoi începeau să le ciugulească încet, parcă să nu se termine, sau să nu fie descoperiți de supraveghetori, gardienii duri ai unei închisori de suflete inocente. Iar când o primeau din mâna cuiva, o miroseau îndelung, o pupau și se luptau cu pofta de a o savura sau de a o ascunde pentru atunci.
Andrei Lămureanu
Dă, Doamne, trupul Tău omului, mormăi el scormonind în pubelă. Fusese șofer, rămăsese beteag, apoi se angajase paznic la o fabrică de mobilă. Ăia dăduseră faliment iar el începuse să lucreze cu ziua pe unde apuca. Acum era bătrân și istovit și nu-l mai voia nimeni. Se mulțumea cu ce rămânea de la alții. Domnul e mare, rosti cu un nod în gât. Întinse pâinea uscată către câinele sur care i se freca bucuros de picior: Domnul a luat, Domnul a dat. Despături un ziar, rupse pâinea în două și împreună mâinile a mulțumire.
Ioana Epure
E făcută din ingrediente de tipul, cf, bn, nb, mn, bpm, ultima este o adaptare a urării generației Dacia 1300, care, printre altele, a inventat computerul și codul mașină, nu gugăliți, că oricum nu veți înțelege nimic din ce-i ăla. Se frământă bine toate, răsar generații noi, care cresc și fără maia, ce-o mai fi și aia. Sunt mai bune decât noi, nu doar pentru că știu să caute mai bine ce-i interesează, ci și pentru că nu se mai supun la fel. De fapt, de niciun fel. Nu-mi spune, iar a picat netu.
