Scurte notaţii ceheşti

Brno-ului. Staţie de tramvai.

O fetiţă-puştoaică (înaltă cam de 1 m) , îmbrăcată într-o vestă roz, adidaşi albi cu roz, pantaloni roz. Inocenţa întruchipata. Târăşte după ea o lopată imensă, mult mai înaltă ca ea.

Se ceartă cu un puşti mai mic ca ea. El pleacă. Ea pleacă după el, apoi se întoarce. Ea aşteaptă tramvaiul. Aşezată în refugiul de tramvai (da, aici cam toate staţiile au aşa ceva). Şi apoi se urcă în tramvai, pe la prima uşă. În tot timpul asta, un amestec de seriozitate şi responsabilitate şi încântare.

O doamnă ajunge în ultima clipă la tramvai. Uşile o prind. Scoate un sunet blând de ajutor. Şoferul îi deschide. Ea spune: Mulţumesc (în limba ei, sună mult mai blând ca la noi, a se vedea în filme).

Întâlnire central-europeană. Se anunţă dinainte că ţinuta va fi una "casual". Aproape toţi vin în costum, la cravată.

Şeful anunţă: avem 6 prezentări, vă rugăm să nu depăşiţi 15 minute fiecare. Începe cehul. 50 minute....

Ei bine, nu. Nu există balcoane "închise". Am căutat cu disperare, şi în Praga, şi în Brno. Şi în centru şi la periferii. Nu şi nu.

Şi la cinema se stă până la sfârşit în sală (până la genericele de final, inclusiv).