În cele ce urmează, Cezar Amariei (jurnalist practicant - Europa Liberă, Observator Cultural - și scriitor de ziua a șaptea - Zilele noastre mărunte, Polirom, 2018; Exerciții de liniște, Polirom, 2021) a formulat câteva gânduri după citirea textelor selectate pe LiterNet din temele: A douăsprezecea noapte și Cel mai prost film - toate textele aici.
*
Ca impresie generală, textele din A douăsprezecea noapte și Cel mai prost film sunt curat scrise, dar cu frâna imaginației trasă. Motiv pentru care am și ales mai puține texte față de alte calupuri. Opiniile personale sunt trecute cu caractere italice.Publicabile:
A douăsprezecea noapte
Titela Durnea
Luni, 1 martie. Acul ceasului indică ora zero. Intră tiptil, să nu-i trezească. A uitat de ghiocei. Țigară, gânduri, somn. Marți. Azi i-a dus la tenis. Să nu uite joi de analize. Țigară, gânduri. Vineri. A trecut pe la bancă, i-au aprobat împrumutul. Îi va duce la mare de 1 mai. Țigară, somn. Duminică. Lenevește în pat. Gânduri. Ajung oare pentru operația Daianei? O privește. Ce buze frumoase are. Țigară, gânduri. Zile și nopți trec, tăvălug. 12 martie. Chenzina. I-au venit rezultatele. Trebuie să mă las de fumat.
Un mare "bravo" pentru ritmul pe care ai reușit să îl imprimi povestirii și pentru modul cum reușești să creezi atmosferă din câteva detalii.
Cel mai prost film
Răzvan Drăgoi
Moartea nevăzută. Ea se dezbracă. El se dezbracă. Se privesc placid. Camera se plimbă de la sânii ei remarcabili și, după câte se pare, naturali, apoi ajunge la penisul lui, care, prin dimensiunile exagerate, pare fie revanșa rasei albe, fie pus în Photoshop. Privirea lui încearcă, fără a reuși, să mimeze entuziasmul. Ea face un gest obscen cu gura, înăbușindu-și căscatul. Se pun pe pat. Ah, explodez. Atunci apare un tip în salopetă și cu cască. Sigur ați închis gazele? Romgaz. Pentru că nu știi când bubuie.
E greu să scrii un text cu adevărat prost în egală măsură în care e dificil să faci și unul bun. Scenariul pe care îl propui este, cu adevărat, unul slab, dar bine scris. Inclusiv sloganul de final e hilar, în linia povestirii. Felicitări!
Speranțe:
A douăsprezecea noapte
Oana Jindiceanu
Jin-cum? De ce nu v-ați schimbat numele ăsta complicat, că nu-l ține nimeni minte. Ce-ați pregătit? Shakespeare. Aoleu, ne luați cu de-astea grele. Ce anume? O servitoare din Shakespeare, da. Păi la vârsta dumneavoastră nu prea mai sunt multe de jucat. 42 aveți? De-acum o să jucați numai mame și servitoare. Altceva, ne mai spuneți? Un text scris de dumneavoastră? Nu, nu mai pot cu actorii care scriu. Vărsați toate frustrările cum vă vine la gură și gata, sunteți și dramaturgi. Afară. Următoarea.
Am apreciat ideea și alegerea personajului prezintat la examen. Finalul este însă mai puțin surprinzător / lucrat, se înscrie sub linia generală a textului.
A douăsprezecea noapte
Cecilia Fofiu
Opionii de pe Mirsa planeta din galaxia Qna, au misiunea de a teleporta eșantioane din populația Terrei, pentru a le studia timp de douăsprezece nopți și zile, adică un an mirsan. Selectează și doi umanoizi cu nișele de alimentare lipite și bizar conectați. Din capsula transparentă Nicu, trezit, buimac încă, exclamă, Puși, privește, ți-am promis Nirvana, uite, trei sori și-o lună pe cer mov. Ce să zic, replică ea nervos și cu ochii scântei, ia uită-te și tu în spate, ziceai că soacră-ta și nevastă-ta sunt la mare.
Excelentă idee, felicitări pentru ea. Finalul o strică, e prea de nivelul unui banc, ar merita regândit / rescris și livrat indirect. Să reiasă dintr-o acțiunea că soacra și nevasta sunt prezente, la rândul lor, nu să fie spus.
A douăsprezecea noapte
Sanda Burță
Trage plapuma pe cap dar țipetele lor trec dincolo de orice. Odată, la ora de chimie, Ana a vărsat din greșeală acid sulfuric. A șters iute c-o cârpă dar din ea n-a rămas decât o baltă cafenie. Acum își simte sufletul ca balta aia. În fiece noapte scrie câte-o dorință și-o pune-ntr-un borcan. Cică așa ajung în Univers. Să se iubească iar, să moară curva aia, să nu mai plângă mama, să nu plece tata, să mă iubească. Să mă vadă. Degeaba. Rupe biletele, îl scrie pe ultimul. Sparge borcanul, ia un ciob. Să fie liniște.
Destul de dulceag textul, ceea ce-l salvează este finalul deschis. Dacă povestirea ar începe de la "În fiece noapte scrie câte-o dorință..." ar avea aceeași coerență, ceea ce înseamnă că preambulul e inutil. Dezaharisită, povestirea capătă consistență în a doua jumătate.
Cel mai prost film
Siranuș Hakobian
Numa' ce-mplinisem 16 ani când m-am îmbătat prima oară. Când m-am trezit, aveam amnezie, un cucui uriaș, vânătăi pe trup și o greață de sfârșit de lume. Vânătăile au trecut, dar greața a rămas și un doctor vesel mi-a spus că-s dată dracului, că sunt și fecioară, și gravidă. În mod firesc, am fost cuprinsă de niște fiori mistici și, în calitatea mea de fecioară însărcinată, puneam mâna pe capete de creștini și îi binecuvântam. Băiatul l-am crescut greu și are suflet de sfânt: încă încearcă să transforme apa în vin.
Bună ideea, vinzi însă prea ușor poanta și asta scade din forța finalului. Cred că ar putea dispărea multe din elementele religioase de pe parcurs ("fiori mistici", "creștini", "sfânt"), caz în care surpriza de la sfârșit ar căpăta mai multă consistență.