Magnoliile mele sunt alb-negru. Și acum 34 de ani magnoliile erau la fel de frumoase. Abia scăpasem de Ceaușescu și în noi toți era un sentiment de înflorire, probabil că toți aveam sânge de magnolie și vedeam totul în roz. Și atunci, un Dumnezeu căruia și acum îi sunt dator cu un pumn în plex, a hotărât ca bunicul să moară. Și știu că și-a făcut-o cu mâna lui, dar așa a fost atunci. De asta magnoliile mele sunt alb-negru. Deși ele nu au vreo vină. I see a red door and I want it painted black.
Anca Socaciu-Man
Vei culege 72 de magnolii albe cu petale pure, neatinse. Se rugă pentru ultima dată, își fixă la brâu centura cu explozibil, ieși din mica moschee, dintr-un sătuc cu iz de primăvară, ademenit de promisiunea de după martiriu. Se îndreptă direct spre mașină. Șoferul îl aștepta cu motorul pornit. Aveau de gând să se arunce în mulțime, să omoare apoi să se sinucidă, să urce cât mai repede la ele. Virginele îi așteptau cu himenul pregătit de sângerare. Închise portiera, moment în care aud o explozie.
Ana-Maria Butuza
Nu mai putea să-și audă părinții certându-se din cauza lui. Pentru că dreapta era ocupată să scrie primul roman, de care ei nu știau, băgă un deget de la stânga în ureche, să atenueze vocile. Simți ceva cald, moale, lipicios. Scoase ceara și făcu o biluță rotundă, băgă degetul de la dreapta și mai adună de o biluță. Acum avea două. Un vânticel cald aduse în cameră mireasmă de magnolii și strănută. Un muc uscat rămase lipit de nară. Mai făcu o biluță. Acum erau trei. Notă fericit titlul ultimului capitol. Biluțe.
