A fost odată o păturică tristă, într-un colț de șifonier. Deși era foarte pufoasă, cu desen fin de magnolii, toată lumea uitase de ea. Își acceptase soarta, se îmbrățișa și se învelea singură, până într-o zi, când pe ușa șifonierului uitată deschisă, pe neașteptate, se ivi un năsuc moale și umed, care, curios, o adulmecă. Auzi un lătrat care-i spuse: Eu sunt Bitter, vrei să fii păturica mea? O să te ronțăi un pic pe la colțuri, dar, promit, o să fim împreună pentru mult timp de acum înainte. Răspunsul a fost DA.
Camil Popescu
Când se lasă seara, sufletele celor din azil se strecoară prin ferestrele deschise și se împrăștie în grădină. Câte o petală rătăcită se leagănă în aer până la picioarele tinerei Kali, ieșită în prag, la o țigară. Unul câte unul, sufletele se preling către ea, precum ceasurile topite ale lui Dali, cântă și dansează împreună, iar la miezul nopții o însoțesc până la ușa camerei, de unde tânăra le trimite înapoi, în trupurile temporar părăsite. Unele nu mai vor să se întoarcă. A doua zi trebuie să le anunțe familiile.
Vero Anttheia Teodoru
Misaki era de o frumusețe stranie ce atrăgea atenția. Trecea la aceeași oră dimineața pe străzile aglomerate din Kyoto cu precizie uimitoare. Cunoștea fiecare pietricică sau obstacol. Lucra într-o florărie mică până seara târziu. Doamna Hikari, proprietăreasa, o iubea ca pe propriul copil. Privea admirativ cum așază florile în bolurile pentru ikebana. Copila știa plantele după miros, se născuse oarbă, dar din mâinile ei ieșeau opere de artă încântătoare. Când strecura magnolii vânzările creșteau.
