Cu acest background, a fost nevoie de o scânteie care mi-a declanșat curiozitatea și interesul de istoric pentru Karlovy Vary: broșura Karlsbad de odinioară și acum, publicată de medicii Ludwig Sipöcz și Josef Ruff "din însărcinarea consiliului municipal. În editura proprie a comunei Karlsbad, 1907, 63 p.",
așa încât am lucrat timp de mai mulți ani la o carte pe care Editura Polirom mi-a făcut onoarea de a o publica în anul 2022:
Evident că în momentul în care am început să lucrez la carte a apărut și ideea vizitării stațiunii. M-am luat însă cu altele, apoi a venit pandemia și nu s-a mai putut călători, iar la finalul anului 2021 și începutul anului următor am lucrat intensiv la finalizarea cărții și nu a mai fost rost de călătorit la Karlovy Vary. Am invidiat-o însă pe o colegă care a fost acolo prin 2020 toamna și a venit încântată.
Astfel, cartea a apărut fără ca autorul să viziteze locul despre care a scris, situație mai puțin obișnuită și, la prima vedere, deranjantă. Atunci când am prezentat cartea la Ambasada României de la Praga, la începutul lunii octombrie 2023 (peregristorii/un-eveniment-dedicat-unei-carti-despre-calatorii-si-pacientii-romani-de-la-karlsbad-gazduit-de-ambasada-romaniei-la-praga/), am mărturisit acest lucru participanților și ei au fost surprinși. Pe bună dreptate. Le-am mărturisit de asemenea că a doua zi urma să merg la Karlovy Vary, să văd cu ochii mei stațiunea...
Până să-mi povestesc experiențele de la Karlovy Vary, mă grăbesc să fac o altă mărturisire (posibilă după ce am fost acolo): am făcut foarte bine că nu m-am dus înainte sau în timp ce scriam cartea. Să mă explic: cartea se ocupă despre o epocă trecută și din care au rămas doar frânturi. Nu atât orașul cu cadrul lui natural și cu arhitectura sa specifică s-a schimbat, ci lumea, societatea. Necunoscând Karlovy Vary din zilele noastre, mi-am construit o imagine a vechii stațiuni balneare așa cum era pe la 1850 sau pe la 1900, în Belle Époque, imagine necontaminată de prezent și, astfel, am scris cartea având acea imagine în minte. Pentru actul reconstituirii epocii vechiului Karlsbad, a fost mai bine așa.
Spre Karlovy Vary am călătorit, de la Praga, cu mașina. Mi-ar fi plăcut foarte mult să o fac cu trenul, asemenea călătorilor de pe la 1900, deși trebuie mărturisit că cel puțin un ilustru călător român a mers într-acolo cu mașina. Este vorba de omul politic Constantin Argetoianu care, cel puțin începând cu anul 1906, călătorea într-acolo cu automobilul. În anul 1914, scria:
Mă aflam fericitul posesor al unui 90 HP Mercedes, cu caroserie deschisă, pe care-l adusesem de la Viena împreună cu șoferul lui, Fröschl [...]. Era un automobil de toată frumusețea și de o putere neobișnuită. (Radu Mârza, Călători și pacienți români la Karlsbad, p. 176).
Cam așa trebuie să fi arătat automobilul Mercedes Benz 37/90 PS Limousine, produs între anii 1910-1914...
Revenind la călătoria mea din anul 2023, deplasându-mă cu mașina pe cei 127 de kilometri de la Praga la Karlovy Vary, am încercat să-mi închipui cam ce vedea călătorul de la 1900, care călătorea cu trenul și mi-a plăcut foarte mult peisajul de podiș pe care îl străbăteam. Pe măsură ce ne apropiam de destinație, relieful devenea mai înalt, mai împădurit, mai accidentat, formând acel peisaj specific pe care îl admirau călătorii din tren. Evident, localitățile s-au schimbat mult de atunci, la fel și industriile despre care scriau călătorii, de exemplu Iosif Vulcan la 1896:
Terenul pe care trecem devine din ce în ce mai pietros. Din văile strâmte se ridică coșurile fabricelor. Și în depărtare țin pază vederii munții ce împreună cerul cu pământul. Fabricele se tot înmulțesc și, încetul cu încetul, colo jos la dreapta, se desvălue înaintea noastră, din chaosul negurei și al ploiei, renumitul Karlsbad: un oraș frumos, cu vreo patrusprezece mii de locuitori. (Radu Mârza, Călători și pacienți români la Karlsbad, p. 425-426).
Câțiva kilometri înainte de oraș un indicator rutier ne semnalează localitatea Kyselka, pe limba germană Giesshübl, locul unde marele industriaș de origine italiană Heinrich Mattoni a dezvoltat o importantă fabrică de îmbuteliat apele minerale (marca Mattoni există și astăzi, apele ei minerale pot fi cumpărate în supermarket). Avem pe partea dreaptă râul Ohře, facem la stânga și intrăm în Karlovy Vary. Câteva sensuri giratorii, în stânga niște blocuri și în față se vede orașul vechi. Am sentimentul unei mari sărbători. Am ajuns la Karlsbad!, la Karlovy Vary!
Google Maps ar trebui să ne ducă la destinație, un hotel din zona centrală, însă strada respectivă este pietonală și nu putem intra cu mașina. Ne învârtim de două ori, încercând să înțelegem cum putem ajunge la adresă, dar degeaba. Sunăm la hotel, celor de-acolo nu le prea pasă de locul nostru de parcare, așa că descărcăm bagajele și ducem mașina în parcarea (extrem de scumpă) a unei matahale de hotel comunist, Hotel Thermal.
Am început cu stângul, iar relația cu hotelul a fost atât de proastă, la fel condițiile în care am stat, încât nu merită pomenite aici.
Ieșim pe stradă. Prima impresie? Lângă noi niște oameni vorbesc rusește. Cu părere de rău (și revoltă!) trebuie să spun că în Karlovy Vary pe stradă auzi mai des vorbindu-se rusește decât cehă. În magazine și restaurante se vorbește cehă, desigur, dar uneori surprinzi accentul rusesc al chelnerilor, de exemplu.
Dincolo de acest disconfort, întâlnirea cu Karlovy Vary este emoționantă. Se subînțelege că l-am privit cu ochii celui care l-a cunoscut până acum prin prisma ilustrațiilor, cărților poștale peregristorii/37-de-carti-postale-de-la-karlsbad-azi-karlovy-vary/, a fotografiilor și a hărților stațiunii.
Ce este de făcut la început? Aveam planificate două zile la Karlovy Vary, apoi urma să plecăm spre casă. Primul loc unde mergem, exact peste drum de hotel (mai precis peste râul Teplá) este marea Colonadă a Morii, pe care eu o știu drept Mühlbrunnen-Kolonnade, dar astăzi se numește, în cehă, Mlýnská kolonáda.
Este uluitoare această colonadă, acest festival de coloane ordonate frumos, disciplinat, grațios, pentru a adăposti Izvorul termal al Morii (Mühlbrunn) și pe pacienții care veneau "să-și ia apele" aici, indiferent de vreme, de soarele arzător sau de ploaia supărătoare. Din prima clipă m-am îndrăgostit de colonadă și, apoi, pe rând, de celelalte, pe care aveam să le descoperim în orele următoare.
Înaintăm pe esplanada care urmează cursul râului. Suntem pe vechea stradă Alte Wiese, cu numele ei german, strada cea mai aleasă din stațiunea Karlsbadului, cu clădiri încolonate, disciplinat, fiecare un mic spectacol de arhitectură de pe la 1870-1900. Multe dintre clădiri poartă încă numele care-mi sunt cunoscute din sursele folosite. La parter magazine scumpe, unele atât de scumpe încât contrastează cu atmosfera ușor decadentă a orașului care, din păcate, nu mai este acela de acum 100-130 de ani.
Panorama străzii din Karlovy Vary, de sus:
Magazine, restaurante, cofetării. Dacă arunci o privire pe străduțele care se deschid din loc în loc sau dacă privești pe partea cealaltă a râului, poți observa cu ușurință că orașul este construit pe cele două maluri ale râului Teplá și că celebritatea și prosperitatea de care a avut parte în secolele XVIII și până în epoca interbelică i-au făcut pe proprietari și investitori să urce cu construcțiile lor tot mai sus pe versanții destul de accidentați ai văii. În zilele următoare aveau să ni se confirme din plin aceste observații.
Trecem pe lângă o altă colonadă frumoasă, de un alb strălucitor, cea mai frumoasă dantelărie de acest fel a Karlsbadului de altădată. Este vorba de Colonada Izvorului Pieții, în limba cehă Tržní kolonáda (germ. Marktbrunnen-Kolonnade).
Un spectacol de dantelă de fier și lemn din vremea Revoluției Industriale...
Fiecare pas pe străzile orașului pentru mine înseamnă referințe: aici s-a fotografiat istoricul Alexandru Lapedatu în anii 1930, iar un pic mai jos, spre Mühlbrunnen-Kolonnade, s-au fotografiat împreună clujenii Sextil Pușcariu și Ioan Lupaș.
Peste drum de colonada-dantelă este casa Felix Zawojski, în care a locuit Alexandru Vaida-Voevod și tot aici își avea și cabinetul unde își primea pacienții.
Exact în centrul stațiunii! Casă moștenită de la un alt medic român, I.T. Mera.
La câțiva pași ar trebui să se găsească cel mai cunoscut izvor termal al orașului Karlovy Vary, celebru încă din veacul al XVIII-lea: Sprudel, cz. Vřídlo, deasupra căruia în secolul al XIX-lea a fost construită o altă spectaculoasă colonadă, reprodusă în atât de multe ilustrații, cărți poștale și fotografii. Nu este lipsit de interes că această colonadă a fost construită (pe locul unei mai vechi colonade de lemn) la 1879 de către firma de arhitectură Fellner und Helmer din Viena, care a ridicat și alte edificii importante în Karlsbad și peste tot prin Imperiul Austro-Ungar, inclusiv Teatrul din Cluj!
A rămas amintirea ei, căci astăzi nu mai există. În locul ei se ridică o grozăvie de construcție care nici nu poate fi numită colonadă, ci poate fi orice altceva, de exemplu autogară sau piață agro-alimentară. A fost construită în epoca comunistă, în cel mai pur stil brutalist socialist, fiind inaugurată în anul 1975.
(Nu am putut fotografia clădirea, atât de urâtă mi s-a părut în ansamblul stațiunii, așa încât trebuie să apelez la imagini de pe internet. Cf. wikipedia.org)
În acea vreme, în anii 1970, în fața noii construcții a fost amplasată statuia unei personalități care nu avea absolut nici o legătură cu balneologia sau cu izvoarele termale, dar avea legătură cu prietenia "Na večné časy" (Pe veci) dintre Republica Socialistă Cehoslovacă și Uniunea Sovietică: Iurii Gagarin. După 1990, statuia a fost îndepărtată și mutată în incinta aeroportului de la marginea orașului.
Poate că izvorul Sprudel (Vřídlo) este (a fost) blestemat:) pentru că necazurile lui nu au început odată cu regimul comunist, ci deja în anul 1938, când regiunea sudetă, din care Karlsbadul făcea parte, a fost anexată de Germania nazistă. Când Hitler a vizitat stațiunea, sudeții cei entuziaști i-au dăruit construcția metalică a colonadei pentru a fi folosită pentru producția de război, așa încât ea a fost demolată. Grozave vremuri!
Revenind la colonada cea nouă, brutalistă, am vrut să o ignor, dar după aceea m-am gândit că totuși trebuie să intrăm și s-o vedem, sau măcar izvorul să-l vedem, căci sărmanul izvor termal nu este vinovat cu nimic de nebunia oamenilor.
Revenim la plimbarea pe Alte Wiese. Clădirile colorate ale vechiului Karlsbad trec prin dreptul nostru și se desfășoară frumos pe malul celălalt al râului. Acolo se ridică edificiul frumos, gingaș în liniile sale istoricizante și neoclasice, ale Teatrului, construit de aceeași firmă de arhitectură a lui Fellner și Helmer.
O copie în miniatură a Operei din Viena, cum altfel?
Încet-încet, se lasă întunericul și ajungem la o curbă mare pe care râul o face la stânga. Pe malul celălalt este muzeul orășenesc, în care urma să intrăm ziua următoare. În fața noastră se deschide cel mai cunoscut hotel al Karlsbadului și unul dintre brandurile sale exclusiviste: Grand Hotel Pupp.
O istorie veche de peste 300 de ani în domeniul ospitalității, ca hotel, restaurant, prin numeroșii săi vizitatori iluștri, de la împărăteasa Maria Theresia la Iuri Gagarin (deja pomenit mai sus), John Malkovich sau Claudia Cardinale.
Am privit cu curiozitate statura hotelului, pe care mi l-am închipuit mult mai mare, de dimensiuni urieșești, în realitate nu este atât de mare, dar răsuflă prestigiu și istorie prin toți porii. Data viitoare va trebui - dacă nu să ne cazăm, atunci măcar să intrăm să bem o cafea la restaurant.
Se face târziu, trecem pe partea cealaltă a râului și acolo ne așteaptă o altă surpriză: Kaiserbad, vechile Băi Imperiale, la care vom reveni a doua zi, pe lumină. Ne întoarcem spre zona centrală a stațiunii pe malul celălalt al râului, pe strada astăzi numită Nova louka, adică Neue Wiese, pe limba germană. Căutăm un restaurant să cinăm solemn, ca la Karlsbad, dar nu sunt prea multe opțiuni. Este extra-sezon și multe localuri s-au închis, dar găsim până la urmă un restaurant chiar pe malul râului, lângă Teatru. Este restaurantul Bohemia în care, în ciuda numelui, se gavarește pa ruski.
Înapoi spre hotel, pe străzile aproape pustii din Karlovy Vary.
