Profităm de ocazie și vizităm muzeul, care este gândit ca muzeu de istorie locală și are o excelentă expoziție de istorie a orașului, dar și una de prezentare a cadrului natural, a florei și faunei specifice locului. kvmuz.cz/. Expoziția nu este foarte mare și sunt convins că muzeul ar avea exponate suficiente să organizeze o expoziție de două ori mai mare, dar este foarte bine gândită și te ajută să înțelegi ce este, de fapt, Karlovy Vary, respectiv ce a fost Karlsbadul. De la cadrul natural care constituie și specificul geologic, la propriu și la figurat, izvorul (izvoarele) celebrității și prosperității localității, primele atestări documentare, fragmente din istoria medicinei balneare la Karlsbad, istoria orașului propriu-zis și momente importante în istoria orașului, vizitatorii lui celebri, frânturi de viață cotidiană, obiecte personale. Multe gravuri, ilustrații, tablouri care surprind panorama stațiunii sau detalii privind istoria lui balneară. Afișe, fotografii, un bogat material vizual.
Nu sunt trecute cu vederea legendele despre descoperirea proprietăților tămăduitoare ale apelor de la Karlsbad de către Carol al IV-lea, regele Boemiei și împărat al Sf. Imperiu Romano-German, care a dat numele localității.
Frumos și instructiv muzeu!
Un prânz rapid, dar binevenit pentru vizitatori osteniți, la un restaurant care poartă numele lui Švejk. Nu contează că bravul soldat Švejk nu a fost la Karlsbad (mi-ar fi plăcut să fi fost!), dar brandul Pragăi a ajuns și la Karlovy Vary.
Urcăm spre unul din turnurile de observație și panoramă de pe înălțimile din jurul stațiunii, numit Diana. Poți ajunge pe jos, urmând indicatoarele care te trimit pe potecile din pădure sau, dacă nu ai chiar prea mult timp la dispoziție, poți să iei micul vehicul pe cremalieră, care te duce până sus. Și acesta este unul din capitolele importante ale istoriei Karlsbadului, construirea de destinații de plimbare care presupun un efort un pic mai mare, de o oră, poate mai mult, pentru a ajunge sus, la unul dintre turnurile de observație, căci sunt mai multe și pe versanți diferiți. Spre unele dintre ele urcă asemenea vehicule pe cremalieră, construite atunci, în epocă. Este un vehicul de tip feroviar (circulă pe șine), dar nu e chiar tren...
Dar de oriunde privești, de sus, le observi și pe celelalte. Turnul numit Diana a fost ridicat în anul 1914 în punctul numit pe atunci Freundschaftshöhe (cz. Výšina přátelství, rom. Înălțimea prieteniei), pe locul unui punct de belvedere mai vechi. La baza lui, din nou, un vechi restaurant, închis și acesta. Dar de la un mic chioșc poți cumpăra o cafea Togo.
De sus, alte panorame, mult mai complexe. Suntem la 556 metri altitudine. Regiunea întreagă este la picioarele noastre...
Coborâm tot cu vehiculul pe cremalieră, timpul parcă o ia razna, mai avem atât de multe de văzut!
Ne ducem la Pupp, să căscăm gura. Mă uit cu uimire la palatul hotelier Pupp, de parcă nu l-am mai admirat și ieri. Este frustrant să vii în locuri precum acesta pentru 48 de ore...
De la Pupp trecem râul Teplá și dăm de un palat cu nume neobișnuit: Quisisana, ridicat tot de familia Pupp, la final de secol XIX. În zonă sunt multe edificii absolut remarcabile din punct de vedere al arhitecturii și al standardelor de calitate a serviciilor din Belle Époque.
Ne ducem să aruncăm o privire la Kaiserbad, vechile Băi Imperiale care mi-au plăcut de când le-am admirat prima dată pe vechile cărți poștale.
Edificiul a fost ridicat la final de secol XIX și este opera acelorași arhitecți Fellner și Helmer, mi se pare printre cele mai grațioase clădiri din vechiul Karlsbad. Pe noi ne întâmpină în straie noi, pentru că în mod evident foarte recent a fost reabilitat și arată splendid. Adevărate Băi Imperiale! Le așteptăm în straie noi și pe cele de la Herkulesbad!
Timpul nu mai are răbdare, vorba lui Marin Preda și ne pornim spre o nouă destinație. Undeva spre capătul stațiunii trebuie să fie o alee cu celebrele plăci memoriale și monumente ridicate de vizitatorii Karlsbadului sau în cinstea lor. Ele sunt răspândite pe aleile din pădure, dar multe ar trebui să fie concentrate aici pe undeva. Și încep să răsară:
Medicului român Iuliu Traian Mera, unul dintre cei mai longevivi medici de la Karlsbad, i s-a pus o placă memorială în anul 2009 de către comuna sa natală - Șiria - împreună cu Asociația românilor din Cehia.
Arhimandritul Dionisie de la mănăstirea Sinaia a fost la Karlsbad de cel puțin 25 de ori. Cu acel prilej, municipalitatea l-a omagiat pe acest perseverent pacient și vizitator.
Perseverența sa a fost pusă la îndoială cu mult umor de Eugen Lovinescu în anul 1936:
Municipalitatea orașului ar trebui să dea jos placa [...] să fii silit să bei ape un sfert de veac nu e o recomandație prea bună pentru efectul curativ al localității [...]. A veni la băi înseamnă a te instala în boală; cura se preface astfel într-o ocupație pe viață. (Cf. Radu Mârza, Călători și pacienți români la Karlsbad, p. 116).
Unul dintre cei mai mari și mai perseverenți vizitatori ai Karlsbadului a fost Goethe, care are un mic bust și două plăci memoriale, aici cea cu text în limba germană:
În schimb, Schiller beneficiază de un foarte frumos monument, cu siguranță cel mai frumos din această categorie:
Mai sunt și altele, dar nu multe așa cum mi-am închipuit eu că trebuie să fie. Din bibliografia consultată trebuiau să fie cu zecile, dar este posibil ca unele să se fi distrus și unele să fi fost demontate. Să nu uităm că peste Karlsbad / Karlovy Vary au trecut două războaie mondiale, anexarea regiunii sudete de către Hitler, intrarea Armatei Roșii și comunismul.
Dar peste drum, adică peste râu de locul unde se găsesc cele mai multe plăci memoriale, se zărește un foarte frumos monument ridicat la finalul secolului al XVIII-lea, numit foișorul Dorothea, ridicat în stil Empire de un conte îndrăgostit de o contesă cu acest nume.
Tot pe-acolo pe undeva, Hotel Richmond. A fost construit la jumătatea secolului al XIX-lea, numele lui original fiind Schönbrunn (evident, este o trimitere la Viena), iar după Primul Război Mondial a fost redenumit Richmond, în spiritul damnatio memoriae la care a fost supus Karlsbadul în Republica Cehoslovacă și pentru a omagia Statele Unite ale Americii.
Aici a expus celebrul artist expresionist Oskar Kokoschka în anul 1911:
Înainte de plecare...
A treia zi dimineața, pe ceață, nu putem părăsi Karlovy Vary fără o plimbare de rămas-bun, care ne duce de pe esplanada pe care se găsește uluitoarea colonadă a Morii, germ. Mühlbrunnkolonnade,
... pe Alte Wiese, până la colonada Pieței, germ. Marktbrunnkolonnade.
Aici salut insistent casa Felix Zawojski, în care a intrat, patru ani la rând, medicul meu preferat de la Karlsbad, Alexandru Vaida Voevod. Ca să fiu corect, trebuie pomenit și I. T. Mera, de la care Vaida Voevod a preluat locuința și cabinetul.
Fiind rece și umezeală, de la depărtare se vede aburul eliberat de puternicul izvor pe care eu îl știu drept Sprudel, astăzi numit în cehă Vřídlo. Înapoi pe la colonade, pe lângă râu, privind cu nesaț spectacolul de arhitectură care ne însoțește.
Prin parc, spre Hotel Thermal, în parcarea subterană a căruia ne așteaptă Scala noastră roșie, cu care pornim la drum.
Dar înainte de asta, două opriri.
Scriam undeva că în această călătorie la Karlovy Vary am fost hrănit (pregătit) cu numeroase fragmente de texte, citate și, desigur, surse vizuale, cărți poștale, fotografii și îmi rămăseseră nevăzute două locuri care, prin prisma imaginilor de epocă pe care le-am tot admirat în ultimii șapte-opt ani, mi-au devenit apropiate și pe care mi-ar fi părut rău să le ratez. Fiind la o oarecare distanță de oraș, am profitat de plecarea cu mașina exact în acea direcție.
Primul loc era cunoscut pe vremea lui Alexandru Vaida Voevod drept Posthof, cz. Poštovní Dvůr (Curtea Poștei).
Situat la vreo doi kilometri de centrul stațiunii, era unul din restaurantele și terasele cele mai frecventate. Distanța la care se găsea față de oraș era perfectă pentru plimbările pe care medicii balneologi le recomandau insistent pacienților. La origine, în secolul al XVIII-lea, Posthof a fost un han în care erau primiți călătorii care veneau cu diligența din direcția Vienei și a orașelor Pilsen și Budweis (Plzeň și České Budějovice de astăzi). Hanul avea grajduri încăpătoare pentru numeroasele perechi de cai înhămați la trăsurile și diligențele vremii. Fiind afară din oraș, aici funcționa o terasă de mari dimensiuni, apreciată de mulți vizitatori. Din păcate, totul este astăzi închis și, privind prin poartă și gard, pare închis de multă vreme.
Google Maps ne anunță sec: "Închis definitiv". Dureros. Locul merita conservat atât pentru istoria sa propriu-zisă, cât și pentru arhitectura sa specifică pentru Belle Époque și pentru dantelăria metalică de Revoluție Industrială.
Epilog
În anul 1911, la Karlsbad a fost făcută o fotografie frumoasă, interesantă și - spun eu - importantă pentru istoria literaturii române. Ea îi reunește pe George Coșbuc, Elena Vaida Voevod, medicul bistrițean Demetriu Ciuta, Alexandru Vaida Voevod, Ion Luca Caragiale.
Fotografia a fost făcută în luna iunie 1911 pe o terasă din Karlsbad.
Au existat diferite opinii cu privire la locul în care a fost făcută această fotografie (care a circulat și sub formă de carte poștală), cele mai multe au afirmat că la Karlsbad. În urmă cu cinci-șase ani am reușit să identific locul, anume terasa restaurantului Café Kaiserpark, vezi peregristorii/o-fotografie-de-la-karlsbad/
De atunci, am căutat diferite surse vizuale, mai ales cărți poștale și fotografii, pentru că - mărturisesc - Café Kaiserpark mi-a devenit foarte simpatic. Iată o carte poștală achiziționată recent... Din păcate nu este datată de expeditor, dar este din perioada 1910-1920...
Cu prilejul călătoriei din toamna aceasta la Karlovy Vary, am vrut să văd acest loc și m-am străduit să-l identific cu precizie, mai ales că nu părea foarte ușor de găsit, spre deosebire de alte repere din vechea stațiune balneară.
Cu ajutorul hărților de epocă, l-am localizat undeva în sudul stațiunii, dincolo de limitele acesteia, la circa trei kilometri de centrul stațiunii. (Vezi harta de mai sus).
Café Kaiserpark se găsea la ieșirea din Karlsbad, pe drumul de Pilsen (Plzeň) și Budweis (České Budějovice) și Viena, după Posthof, Hotel Schönbrunn (Richmond) și monumentul lui Goethe, despre care am scris în articolul de ieri. Era amplasat într-un loc plăcut, cu mulți copaci, deci umbros vara, aproape de râul Teplá și la o distanță potrivită pentru o plimbare îndrăzneață, pe jos, sau cu o trăsură de oraș.
Astfel, cu ajutorul hărții de la 1911 am identificat cu precizie locul și apoi l-am căutat pe Google Maps și am constatat că nu mai există. Până să am acces la cărți, am răscolit internetul în căutare de referințe și, în afară de zeci de cărți poștale de epocă, nu am găsit nimic. Doar o firavă informație că locul, căruia după 1918 i se schimbase numele (Kaiserpark nu mai era acceptabil din punct de vedere politic) în Gejzirpark, a fost desființat în anii 1930.
Cu toate acestea, am mers la fața locului, sperând să găsesc măcar un restaurant și o terasă închise, ca în cazul Posthof-ului din apropiere, să identific o clădire, un mic indiciu al unui complex construit care nu era mic deloc.
Din păcate, nimic din vechiul Cafe Kaiserpark. Locul este în continuare foarte frumos, este un soi de poiană mare care se deschide în valea râului Teplá, care altfel străbate versanții înalți și împăduriți.
Acum, pe locul Cafe Kaiserpark unde a fost făcută celebra fotografie de la 1911 se găsește un complex hotelier cu terenuri de tenis.
Terenurile de tenis sunt singurul lucru care a rămas de pe urma frumosului Café Kaiserpark, pentru că ele apar și pe harta de la 1911. Atunci când Alexandru Vaida Voevod și grupul său, din care făceau parte seriosul George Coșbuc și "băiatul de zahăr" Ion Luca Caragiale, făceau fotografia, tenisul tocmai devenise la modă.