Cândva am crezut că-i posibil. Scrijeleam pe unde-apucam. Îi adoram pe Eliade, Cella, Călinescu. Profesoara de română mi-a prezis succesul. Apoi a venit tăvălug '89. rEvoluția urma să ne pătrundă-n sânge, lărgind orizonturi. Un mare fâs. Colapsul educației, parvenismul, șmechereala, au devenit tipare de urmat. Cine să mai citească? Poate bancuri, cât mai triviale, acelea prind. N-am trăit din scris, dar scrisul a trăit din mine. La doi metri sub va fi doar un trup, fata mea. Viața o las în cufărul ăsta. Uite cheia.
Cecilia Fofiu
Pe Miha, nevastă-mea am cunoscut-o la rubrica matrimoniale. Făptură delicată, educată, liberă, scriitoare, te caut. Am sunat-o îndată și ne-am întâlnit la Someșu, eu cu garoafă, ea cu șal mov. Drăguță foc. Îmi luceau ochii lupește. Comand vin, o savarină, și-ncep să bat câmpii în mod îngrijit, vorbeam cu ditamai scriitoarea. Ea tăcută și zâmbitoare. Frate-mi zic, oi părea tont. Ridic nivelul tiradei și mă ofer să cumpăr tot ce-a publicat, musai cu autograf. Eu bat la mașină, sunt dactilografă, se scuză bunăciunea.
Adina Drag
A vrut să pună mâna și l-am lăsat. Și-a trecut degetele peste vopseaua de ulei cu straturi numeroase de frunze de aur și a zâmbit. Fii tu ochii mei, te rog, c-ai mei nu vor să vadă. I-am spus că pe un pătrat perfect de lumină încap la fix două trupuri îmbrățișate. Lasă asta. Zi-mi ceva real. I-am zis că am scris povestea Sărutului lui Klimt pe o nimica toată, pe când ferestrele erau încă înghețate și burlanele urlau sub povara zăpezii. Că era întuneric. Că-mi place mai mult Sărutul lui Picasso.
