Patru paşi spre libertate (sau arta minimală de a trăi)

1. De ce se ascund "intelectualii" români (denumire şi categorie deja compromise) cînd se duc să se întîlnească cu un şef al statului (azi unul, mîine altul)? Pun la cale ceva subversiv? Le e jenă, ruşine, se simt cu conştiinţa încărcată? Grotesc!

2. Este bine cînd un şef al statului se consultă cu nişte minţi reputat luminate. Dar ce le-o cere, ce i-o întreba şeful? Şi ce i-or spune acestea, în ce sens l-or sfătui? Se pricep? Sînt bine intenţionate? Şi, în sfîrşit, ascultă şeful statului de ce i se spune?

3. M-am întîlnit alaltăieri pe stradă, în centrul (de foc) al Bucureştiului, cu regizorul Corneliu Porumboiu, pe care abia dacă apucasem să-l cunosc, într-o împrejurare onorantă mai mult pentru mine, cu cîteva luni în urmă. Mi-a zîmbit luminos de departe, s-a purtat natural, plin de candoare. Am stat 5 minute de vorbă, iar la sfîrşit i-am urat succes, dîndu-i de înţeles ceea ce ştia deja prea bine, că acum competiţia mondială a filmului se desfăşoară, informal, fără Jocuri Olimpice, în România. A rîs şi mi-a spus că abia aşteaptă cele două luni de vacanţă, ca să-şi termine de scris cel de-al doilea film (filmul românesc contemporan se trage din marea proză scurtă, "minoră", românească). M-am simţit minunat, pe lume, în lumea cea cu adevărat mare: globalizare, summit de facto al artei în România.

4. Şi m-am întors automat (deci fără să vreau, şi cu imensă neplăcere) cu gîndul spre feţele acre, sumbre, pretenţioase, cavernoase, mimetic profetice ale falşilor noştri intelectuali amorezaţi de putere, dar care nu au produs nimic care să bucure lumea, care să fie validat de către întreaga lume, care să le justifice renumele de prispă. Nu aceasta este faţa creaţiei, faţa adevărată a artei. Arta este modestă, naturală, deschisă, lipsită de fiţe, preocupată să bucure oamenii, nu să le impună idei mumificate, stafii de idei. Radiază, nu normează. Oferă, nu impune. Creează universal, nu-l invocă.

În sfîrşit, avem de ales, avem ce alege. Şi va trebui să alegem: viaţa, creaţia, dacă nu vrem să trăim fals, prefăcut, să murim de vii, trişti, apăsaţi, de prostie şi îngîmfare. La nivel intelectual, "sistemul" abia acum se "ticăloşeşte". "Boierii minţii" nu sînt decît nişte bieţi slujnici, în vreme ce arta adevărată cucereşte, zîmbind (nu rînjind hedonist), lumea.

P.S.: Porumboiu nu mi-a spus nimic despre niciun "Siegfried". Numesc această lipsă: puritate. Şi cred că dacă ar fi chemat pe la curţi şi palate s-ar simţi, aşa cum se şi cuvine, plictisit şi jenat: are de lucru, iar lumea, cu adevărat, aşteaptă. Arta este singura bunăvestire de care lumea are nevoie.

A venit timpul ca adevăratele modele (creatoare) de viaţă să elimine de pe scenă falsele modele, iar noi să scăpăm de greaţa care, de prea multă vreme deja, ni se pare naturală.