Secolul întîlnirilor, în afara ecranelor

M-am mişcat foarte mult în ultima lună şi jumătate. Acasă am fost aproape numai în vizită. Şi în peregrinările mele am întîlnit un băiat de pînă în 30 de ani care mi-a spus că se preumblase, deja, cu autostopul, pe patru continente, aceasta după ce se plimbase şi prin tot felul de studii universitare, oprindu-se la etnologie şi antropologie: cea mai bună deschidere românească, probabil, cu tradiţii incomplet, încă, evaluate. Şi, stînd de vorbă cu el, mi-am dat seama că, după oribilul, înfricoşătorul, stupidul secol XX, secolul XXI s-ar putea să fie unul minunat. Un secol, îi spun, avansez acum, al întîlnirilor.

În ce sens însă secol al întîlnirilor? Un secol al întîlnirilor, aşa cum se spune deja, informale, între oameni ai planetei care pînă acum, în istorie, n-ar fi avut niciodată şansa să se întîlnească. Un secol al întîlnirilor de experienţe şi de competenţe dintre cele mai diferite, un secol al universalizării infra-politice, pur imanente şi, mai ales, extra-organizaţionale, potenţial explozive. Un secol al întîlnirilor dincoace de ecrane, în afara ecranelor în afara cărora oricum sîntem ţinuţi sau care se interesează de noi numai ca să ne vîndă ceva, transformînd omul însuşi în marfă: om-marfă pentru om-marfă, omul consumator ca marfă supremă şi ultimă a omului.

Şi, astfel, mult huliţii apostoli şi profeţi postmoderni ai deschiderii - gînditori precum Foucault, Deleuze, Derrida, Lyotard etc. - se vor vedea confirmaţi în toate analizele, conceptele şi dorinţele lor, în ciuda (la propriu) gîndirii regresive şi represive care i-a asuprit şi îi asupreşte, post-mortem, necrofilic, în momentul de faţă, voind să facă în aşa fel ca şi cum nici n-ar fi existat, gîndit, scris vreodată: pură rescriere a istoriei, operaţiune dintotdeauna a puterii sau a celor pofticioşi, pînă la boală, de putere.

Mi-ar plăcea să scriu o carte scurtă cu titlul Secolul întîlnirilor. Deocamdată încerc (în continuare, dar intensificat) să o experimentez. În afara ecranului şi împotriva transparenţei doar pretins democratice a omului-mediu, a omului el însuşi ecran.