Să bem şi să ne veselim

Românul e băiat de viaţă. El e gata oricând să petreacă. Ieri cu lăutari, azi cu manele. Iar dacă e artist îi plac galele, festivalurile şi premiile.

In cazul cinematografiei, posibila maliţiozitate a unei asemenea afirmaţii are la bază şi o nedumerire: cum se face că la o producţie atât de firavă ne-am creat aşa multe prilejuri de veselie? Iată un calendar: martie - gala premiilor UCIN; aprilie - festivalul B-Est; sfârşit de mai-început de iunie - festivalul Transilvania (TIFF) de la Cluj; august - festivalul de la Sfântu Gheorghe; septembrie - festivalul producătorilor (IPIFF) de la Constanta; octombrie - festivalul filmului documentar etnografic Astra de la Sibiu; noiembrie - festivalul DaKINO. Iată şi o explicaţie: caracterul internaţional al acestor manifestări (cu excepţia premiilor UCIN) contribuie atât la deschiderea cinematografiei noastre spre exterior, cât şi la trezirea din amorţire a unui public care a dezertat din sala de cinema. E într-adevăr de mirare cum festivalurile fac săli pline, iar în restul timpului ele rămân goale.

Cea mai recentă iniţiativă pe această linie aparţine Asociaţiei pentru promovarea filmului românesc (APFR) care, începând cu acest an, organizează gala premiilor Gopo. De ce Gopo, un nume care pentru mulţi se asociază în primul rând cu filmul de animaţie datorită celebrului omuleţ cu floarea? Pentru că Ion Popescu Gopo a făcut şi multe lungmetraje de ficţiune, pentru că a fost o marcantă personalitate internaţională, pentru că a condus mulţi ani breasla cineaştilor în calitate de preşedinte şi, nu în ultimul rând, pentru că sonoritatea numelui său e percutantă, precum Goya, Cesar sau BAFTA. Adică tipul de premii cărora Gopo vrea să li se alinieze. Toate descind din celebrul Oscar: sunt premii naţionale care se decernează la toate categoriile profesionale, la începutul unui an pentru producţia anului precedent; se desfăşoară în două etape - nominalizările şi gala propriu-zisă; toţi cineaştii din ţara respectivă votează pentru stabilirea finalistului; votul e secret până în momentul premierii.

Având în vedere categoriile premiate şi perioada decernării, vor exista voci care să se întrebe dacă nu cumva premiile Gopo dublează premiile UCIN. Nu numai că le dublează, ci au toate şansele să le înlocuiască, în ciuda vechimii acestora din urmă care în 2007 s-au aflat la a 32a ediţie. Cum se poate? Foarte lesne, din câteva motive simple: palmaresul e mai cuprinzător, modul de votare mai democratic (la UCIN premianţii sunt hotărâţi de un juriu, mereu acelaşi, format din membri activi ai Uniunii), iar gala propriu-zisă capătă amploarea unui eveniment şi strălucirea unui spectacol (UCIN-ul s-a mulţumit întotdeauna cu o decernare aproape confidenţială, consemnată în grabă de câteva televiziuni). Acestea sunt însă nişte argumente mai degrabă formale. După părerea mea, dintre cele două gale similare va câştiga cea care va acoperi tot fenomenul cinematografic românesc, mai precis cea care nu va face discriminare între generaţii şi va respecta cu sfinţenie criteriul valoric. Atâta vreme cât vom gândi în termeni de "noi" şi "ei" vom accentua dezbinarea breslei şi fiecare partidă se va mulţumi cu sărbătoarea ei.

Dacă tot tragem cu ochiul la Oscaruri de ce nu luăm exemplul celor de la Hollywood care ştiu să-şi aplaude adversarul atunci când câştigă, să-l felicite şi chiar să-l îmbrăţişeze. Să nu credem că e vorba despre iubire de aproape, că cineaştilor americani le lipseşte glanda invidiei şi că învinşii nu suferă. Ei au însă conştiinţa că formează o familie în care se mai ceartă, îşi mai pun piedică unii altora, dar când ies în lume stau alături.

(Articol preluat din Revista HBO, aprilie 2007)