Indicația lui Mihai Buzea pentru această temă a fost foarte simplă: "Scrieți o povestire pe tema banilor."
Clubul 137
Bogdan Mihai Bati
Bogdan Mihai Bati
Înainte să plece la școală, a ținut neapărat să mă "pregătească" pentru discuția de mai târziu:
- Tati, când vin de la școală trebuie, neapărat, să povestim despre noul lego cu Elsa.
Și apoi a plecat, coborând scările, aruncându-mi încă un Te iubesc, de undeva de la etajul trei. I-am răspuns și am încuiat ușa, pornindu-mă către balcon, pentru a mă uita încă odată după omulețul meu preferat.
Pe când a ieșit din scara blocului deja gesticula. Ce mi-aș dori să pot fi în capul ei. Sigur e distracție mare acolo. Îi urmăream pașii, zâmbind, mândru de ceea ce a reușit să crească din mine și soția mea.
Pe când a traversat parcarea, mișcări de dans, subtile, deoarece era în public, luaseră locul simplelor gesticulări cu mâinile. Părul îi flutura liber, având o nuanță roșiatică în lumina soarelui matinal. Mersul îi părea haotic, urmând, probabil, ritmul muzicii din capul ei. Ce mi-aș dori să fiu și eu parte din alaiul care se distra la petrecerea din capul ei.
Cele patru ore de școală au trecut repede pentru amândoi. În timp ce ea aprofunda tabla înmulțirii, desenul și dezvoltarea personală, eu încercam să înțeleg, alături de colegii mei, ultimele cerințe venite de la client. Am făcut pauze de la discuții în ritmul pauzelor de la școală, iar la 12 s-au pornit cu toții în pauza de masă, iar eu m-am proptit lângă interfon, răsfoind o carte, pregătit să-i deschid ușa de la bloc cât de repede posibil.
Nu apucasem să trec de pagina a doua că am și fost smuls din lumea cărții, înapoi la realitate.
- Cine-i?
- Sunt eu, copilul tău.
- Ați greșit apartamentul. Eu n-am copil.
- Sunt bebelușul tău, a zis ea, apelând la una din poveștile noastre preferate despre primele ei luni de viață.
- Ah, Anișoară, tu erai, am zis apăsând butonul de deschidere al ușii.
Am pornit-o pe scări în întâmpinarea ei în picioarele goale. Abia trecuse de primul etaj când ne-am întâlnit. I-am luat ghiozdanul și am început să o chestionez despre școală. Nu-i plăcuse nici azi, teme avea cam multe și pauzele au fost prea scurte. Nimic nou.
- Acum hai să vorbim despre lego, a schimbat ea subiectul după ce am intrat în casă, ne-am spălat pe mâini și și-a pus lucrurile la loc.
- Bun. Haide să vorbim despre lego.
- Știu că am promis că nu mai cer nicio jucărie până la ziua mea, dar eram curioasă dacă ești dispus să discutăm despre un compromis.
- La ce te gândești?
- Să faci un compromis și să-mi cumperi ultimul lego cu Elsa.
- Iar eu ce câștig de aici? Ce-mi revine mie din afacerea asta?
- O să ai un copil fericit, a zis ea cu mândrie, ochii sclipindu-i de entuziasm.
- Sper că nu doar jucăriile te fac fericită, am început, precaut, să construiesc refuzul.
- Știi bine că-mi plac jucăriile și joaca. Și dulciurile, a sărit ea repede să completeze.
- Trebuie să te pregătești pentru viață, monstrulețule, i-am răspuns, ea înțelegând că este pentru mine cea mai importantă ființă. Joaca are un rol important, dar nu e suficient.
- Tati, când facem un compromis trebuie să lași de la tine și să faci cum zic eu, a subliniat ea importanța acelui lego.
- Anișor, când facem un compromis trebuie ca amândoi să lăsăm câte ceva de la noi. La ultimul lego primit ai promis că nu mai ceri nimic până la ziua ta. Încă nu a venit ziua ta. Îți încalci promisiunea.
- Da, știu, dar mi-l doresc și pe asta. Și știu că banii nu cresc pe garduri, dar dacă ai bani să-ți iei țigări, sigur găsești și pentru un lego.
- Șantajul nu te ajută în negocierea unui compromis. Dacă nu-mi oferi nimic atractiv putem rămâne la înțelegerea făcută când ai primit lego cu Bluey. Vom discuta despre cel cu Elsa după ziua ta.
- Dar dacă îmi strâng bani, mi-l cumperi? întrebă ea după câteva clipe de cugetare.
- Dacă îți strângi bani de ce să îl cumpăr eu?
- Eu nu pot să comand de pe internet. Îl cumperi tu, cu cardul tău, iar eu îți dau banii.
- Bine. Va trebui să ne consultăm și cu mami, dar eu sunt de acord. Acum haide la teme. Mai târziu o să te cheme fetele la joacă și e important să le termini înainte.
S-a pus pe muncă, știind foarte bine că poate ieși cu prietenele la joacă doar dacă își termină temele și citește două capitole din Harry Potter.
Pe când am terminat de verificat tema, a intrat și soția în casă, iar după obișnuitele cuvinte de iubire îmi aud monstrulețul.
- Mami, poți să-mi dai niște bani? Vreau să-mi strâng niște bani.
- Bine, zise soția, uitându-se la mine. A scos portofelul, a luat din el o bancnotă de 1 leu și a întins-o Anișorului. Poftim!
- Mami, vreau o bancnotă pe care scrie 137. Asta nu e bună de nimic!
Ne uitam unul la altul fără replică, fără să știm la ce se referă micuța. S-a dus la portofelul soției, a scos din el toate bancnotele și le-a pus în fața noastră. A ridicat bancnota primită, cea de un leu.
- Pe asta scrie un leu. Nu are valoare mare.
A început să le fluture pe celelalte, pe rând.
- Pe astea scrie cinci lei, zece lei, 50 lei, 100 lei sau 200 lei. Toate au ceva în comun. Scrie pe ele 137. Astea au valoare. Fac parte din clubul 137.
- Unde scrie 137?
- Nu vezi?
- Nu.
Întoarse bancnotele cu susul în jos și îmi zise:
- Chiar acolo, lângă număr.
Da, avea dreptate.