E ca și când m-ați întreba dacă Tolstoi putea avea talent și în Rusia imperială, și în Rusia comunistă

Dinu Săraru, dramaturg, scenarist, eseist, publicist, romancier și scriitor (n. 30.01.1932, comuna Slătioara, județul Vâlcea). Absolvent al Facultății de Ziaristică. Autor al unor cunoscute romane pe teme țărănești Niște țărani (pus în scenă de Cătălina Buzoianu, 1981), Dragostea și revoluția, Clipa (ecranizat în regia lui Gheorghe Vitanidis, 1979); publică (selectiv): Teatrul românesc și interpreții contemporani (1966), Al treilea gong (1973); Crima pentru pământ (piesă de teatru, 1997), Ura din ochii vulpii - o istorie a Teatrului Mic (Editura Rao, 2017). Redactor la Radiodifuziunea Română (1950 - 1960), secretar general de redacție Secolul 20 (1960-1963), jurnalist Scînteia Tineretului (1963 - 1964), secretar general de redacție Luceafărul (1964 - 1968), redactor-șef Publicațiile Televiziunii Române (1968 - 1969), redactor șef Redacția Culturală a TVR (1969 - 1977), director general al Editurii Fundației Pro (2000). Director Teatrul Mic și Teatrul Foarte Mic, București (1977 - 1990), Teatrul Național București (2001 - 2004). După 1990, a fondat mai multe reviste (Noi, 1990; Clipa, 1991; Armonia, Renașterea civilizației rurale românești, 1993). Peste 100 de premii și distincții culturale: Premiul Ion Creangă al Academiei Române; Premiul Revistei Luceafărul (1963), Premiul Național pentru scenariul cinematografic Clipa; Premiul Excepțional al Asociației Oamenilor de Teatru din România, Premiul Național al Ministerului Culturii pentru ,,întreaga activitate artistică'' (2003), Diploma de Merit a Asociației Scriitorilor București (2012). Distins cu Medalia Meritul Cultural (de două ori), Medalia aniversară Sank-Petersburg 350 (acordată de către Guvernul Federației Ruse), Medalia de aur a Academiei Oamenilor de Știință din România (2007; 2012), Ordinul Meritul Cultural; Ordinul Național ,,Steaua României" în grad de Cavaler. A făcut parte din C.C. al P.C.R. Societar de Onoare al Teatrului Național I.L.Caragiale, București (2004). Membru al Uniunii Scriitorilor.

Liviu Malița: Istoriile literare vă consemnează calitatea de publicist, eseist și cronicar teatral. Dramaturgia nu v-a tentat?
Dinu Săraru: Ba da. Și nu o dată, dar n-am avut răbdarea ca să stau la mașina de scris cum am avut răbdare cu toate romanele mele care, prin pagini întregi de dialoguri, vorbesc despre slăbiciunea mea pentru teatru. Aș putea spune că această slăbiciune s-a consumat în zecile de pagini cu dialoguri, capitole întregi din romanele mele alcătuite numai din dialoguri. De altfel, toate sau aproape toate dialogurile din filmele care s-au făcut după romanele mele sunt dialogurile din romane.

L.M.: Două dintre romanele dvs. scrise până în 1989 (Niște țărani și Clipa) au fost dramatizate și puse în scenă. Cum vă raportați la aceste dramatizări? Care credeți că este diferența între (posibile) scrieri dramatice proprii și cele care pleacă de la romanele dumneavoastră., dar nu vă au drept autor?
D.S.: Cu excepția scenariului scris de Cătălina Buzoianu după romanul Niște țărani sub titlul 7 anotimpuri, jucat 9 ani cu casa închisă la Teatrul Mic și cu cordoane de poliție în turneele la Teatrele Naționale, dramatizările după Clipa au fost pedestre. Dramatizarea după Crimă pentru pământ, la Naționalul bucureștean, a trăit prin regie și mai ales prin marii actori care i-au dat viață.

L.M.: Dramaturgia românească din perioada comunistă este, după 1989, puțin prezentă în repertoriile teatrelor. Care credeți că sunt explicațiile?
D.S.: Explicațiile țin de lipsa de curaj a oamenilor de teatru care nu s-au bătut, cum ar fi fost moral, pentru piesele și rolurile care i-au făcut celebri jucând scriitorii Aurel Baranga, Marin Sorescu, D.R. Popescu sau Romulus Guga, neapărat, și Paul Everac sau Paul Cornel Chitic.

L.M.: Ați fost (între 1977 și 1989) directorului Teatrului Mic și al Teatrului Foarte Mic, iar din 2001 până în 2004, director al Teatrului Național I.L. Caragiale din București. Ați avut o strategie de promovare a acestei dramaturgii?
D.S.: Bineînțeles, D.R. Popescu și Romulus Guga sunt dramaturgii care pot fi jucați și astăzi. Dacă, în lumea teatrală, ca și în lumea literaturii romancierilor, nu ar fi jucat un rol atât de mare lipsa solidarității de breaslă. Iată că au trecut peste 30 de ani, și o piesă ca Interesul general să nu apară și să nu apară nimic notabil, după opinia mea, sub raport dramaturgic în toți acești ani!...

L.M.: Considerați necesar un proiect de relansare a dramaturgiei din perioada comunistă? De ce?
D.S.: Nu din perioada comunistă, ci din perioada scriitorilor cu talent.

L.M.: Ce piese considerați că au un potențial scenic inclusiv astăzi?
D.S.: Da, Baranga, în primul rând, prin satiră, și apoi D.R. Popescu, Sorescu și Guga, pentru o dramaturgie metaforică. Vorba lui Caragiale: scriitori comuniști sau scriitori cu talent. Cine a avut talent are și poate avea și astăzi. E ca și când m-ați întreba dacă Tolstoi putea avea talent și în Rusia imperială, și în Rusia comunistă.

Acest text face parte din volumul Să nu privești înapoi. Comunism, dramaturgie, societate, apărut în anul 2022 la Editura Presa Universitară Clujeană, volum care poate fi achiziționat de la libraria.ubbcluj.ro/produs/sa-nu-privesti-inapoi/.