Liviu Malița: Este dramaturgia maghiară din perioada comunistă prezentă, după 1989, în repertoriile teatrelor? Care credeți că sunt explicațiile acestei supraviețuiri?
István Albu: În timpul regimului comunist, în oferta teatrelor maghiare jucau un rol important operele propriilor scriitori, "ai poporului", promovarea lor fiind un obiectiv distinct al politicii culturale. Repertoriul teatrelor maghiare a oferit din belșug opere ale autorilor contemporani maghiari, atât în Ungaria, cât și în Transilvania. Timp de o jumătate de secol, repertoriul teatrelor maghiare a numărat cca. 350 de nume de dramaturgi contemporani. Deși unii dintre ei, canonizați între timp, s-au dovedit ulterior personaje importante ale dramaturgiei maghiare, precum Örkény István, prea puține nume se mai regăsesc în repertoriul teatrelor de azi.
Evenimentele istorice și-au lăsat amprenta și pe politica culturală socialistă. Cu toate că revoluția din 1956 din Ungaria a fost înfrântă și răzbunată de puterea sovietică, aceasta a declanșat un fel de libertate în gândirea artistică, în urma căreia s-au formulat critici, sau cel puțin, rețineri în ceea ce privește necesitatea aspectului ideologic în artă. Într-o anumită măsură, aceste tendințe au fost admise și de către conducerea politică. În anii `60, s-au înmulțit piesele de teatru de tip studio, pe scenele ungurești au pătruns noile "trenduri" teatrale din Occident, iar începând cu anii '70, datorită eliberării parțiale a vieții intelectuale, se instalează o perspectivă total nouă în scrierea dramatică maghiară.
L.M.: Puteți enumera titluri de piese din perioada 1948 - 1989 pe care le considerați necontaminate de ideologia / propaganda comunistă?
I.A.: Pare de la sine înțeles că, pe tot parcursul regimului, tocmai în această ultimă perioadă (aprox. ultimele două decenii) au apărut opere literare, dramatice fără aspecte explicite de propagandă, fără mesaje ideologice directe sau chiar, de ce nu, cu aluzii critice pe seama puterii represive, profitând de puterea ficțiunii scenice pentru dublul discurs. Printre semnificativele piese ale acestei perioade, se numără operele lui Örkény István (Macskajáték [Joc de pisici], Tóték [Familia Tót], Pisti a vérzivatarban [Pisti în ploaia de sânge]), dar trebuie menționat și Spiró György cu piesele: Csirkefej [Tacâmuri de pui], Az imposztor [Impostorul], Prah sau Nádas Péter cu Takarítás [Curățenia], Találkozás [Întâlnirea], Temetés [Înmormântarea]. Din literatura ardeleană, aș menționa operele lui Sütő András: Egy lócsiszár virágvasárnapja [Floriile unui geambaș] sau Vidám sirató egy bolyongó porszemért [Bocet vesel pentru un fir de praf rătăcitor], sau piesele lui Méhes György.
L.M.: Invers: care aspecte ale ideologiei comuniste, respectiv ce practici socialiste considerați că ar fi trebuit păstrate în teatru?
I.A.: Cu răspândirea realismului psihologic, bazat pe metoda de lucru a lui Stanislavski și singurul limbaj artistic acceptat și promovat pe scenele din umbra Uniunii Sovietice, în anii '40 - '50 procesele de lucru, de pregătire a unui spectacol au devenit tot mai ample, cu mai mult timp acordat actorilor pentru formarea rolurilor, respectiv accentuarea rolului regizorului în procesul de creație. Datorită metodei lui Stanislavski, actorii nu mai sunt tipizați în roluri - în caz ideal. Deoarece, politica culturală nu a permis prezentarea pieselor "bulevardiere", devin tot mai frecvente re-interpretările operelor marilor dramaturgi clasici. O altă urmare a politicii culturale socialiste este consolidarea condiției financiare a teatrelor și, implicit, siguranța financiară a artiștilor angajați, prin instaurarea statutului de teatru de stat și a regimului de subvenționare centralizată a instituțiilor de cultură.
L.M.: Ce autori din această dramaturgie continuă să vă rețină atenția? De ce?
I.A.: Pentru mine, cel mai interesant autor al perioadei în cauză este Örkény István. Problemele sociale propuse în piesele lui sunt, pe de o parte, valide și la nivelul individului, iar, pe de altă parte, sunt la fel de actuale și azi ca și în momentul în care au apărut. Örkény abordează aceste probleme / subiecte cu un umor negru, subtil și devastator, și cu o ușurință grotescă, formulat într-un limbaj ingenios.
L.M.: Ce piese considerați că au un potențial scenic inclusiv astăzi?
I.A.: Pe lângă operele lui Örkény, care vor avea un potențial scenic chiar și peste o sută de ani, cel mai semnificativ dramaturg ungur este Sprió György, dar trebuie menționate și piesele Egy lócsiszár virágvasárnapja [Floriile unui geambaș] sau Káin.
*
Acest text face parte din volumul Să nu privești înapoi. Comunism, dramaturgie, societate, apărut în anul 2022 la Editura Presa Universitară Clujeană, volum care poate fi achiziționat de la libraria.ubbcluj.ro/
(volum coordonat de Liviu Malița)