În această poezie e concentrată noua mentalitate a poporului român. Personajul principal este un hoț, o persoană cu moralitate îndoielnică, dar care e prezentat publicului drept unul simpatic, prin folosirea diminutivului, umanizat prin epitetul care-l însoțește - păr creț. El comite 2 fapte reprobabile - fură și jură strâmb - dar, având în vedere că nu ni se spun consecințele faptelor lui, se deduce că organele abilitate fie au dispus NUP, fie l-au achitat, dacă a ajuns în instanță. Propun studierea în școli.
Roxana Popescu
Primul meu prieten neimaginar a fost un cățel atât de lățos, că îți era drag să îl ciufulești. Îl găsisem întâmplător pe scara blocului și de atunci fuseserăm nedespărțiți. Mă tăvăleam lângă el și râdeam cu poftă de cârlionții lui. Mama nu obiecta fiindcă eram fericit, iar cățelul nu lătra. Îmi spunea doar, să îl mai spăl și să am grijă să nu mă lovesc. Mai târziu, soția mea l-a acceptat un timp. Într-o zi însă, nu l-am mai găsit acasă. Am izbucnit în plâns. Iubitule, mă consolă Ana, era un mop vechi. Luăm altul.
Adriana Patroi Miu
Locuiam în același cartier. Îl urmăream în timp ce se deplasa dimineața spre piață. Era un om apus, dar gândesc că în tinerețe a fost frumos. Îi rămăseseră ochii ăia curați, ușor triști. Jur că m-am îndrăgostit de sufletul lui bun, peste voința mea și asta înainte de a-i simți mângâierile sau brațele reci. Îmi dădea atenție doar cât să mă facă să sper. Atât. De altfel, într-o zi s-a plictisit. Devenisem banală. Am scos un urlet de durere; voiam să știe că un câine iubește o singură dată. A chemat hingherii.
