Copilul stă în brațele bunicii și ascultă cuminte predica preotului, cuvinte pe care nu prea le înțelege, dar îi place cum sună vorbele lui, aproape cântate. Vorbește ceva despre iertare și bunătate. Dintre toate, a priceput un lucru, și-anume că omul bun și iertător va fi fericit. Când a ajuns acasă, copilul s-a dus la Ionică - prietenul lui pe care era supărat - și i-a dăruit mașinuța cea nouă după care tânjea de ceva vreme. Acum copilul plânge în pod printre jucării prăfuite și așteaptă să fie fericit.
Sanda Vaideș
Frate, șopti rănitul în tranșeea pe jumătate plină cu noroi. Răsucește-mi o țigară. M-am întors spre peretele de pămînt, să nu-mi vadă lacrimile picurînd pe tunica aproape zdrențuită și să-mi ascund ochii în care disperarea aprindea scîntei de sînge-n noapte. Am aprins o țigară și i-am pus-o-ntre buzele albăstrui, privind împietrit intestinele care-i ieșeau de sub centură. Am tras piedica de la revolver și l-am luat în brațe. Te dezleg de agonie. Mila Domnului peste sufletele noastre nefericite.
Iulia Biro
Își propusese de-atâtea ori să nu mai cedeze, că tot intra în belele, dar ce să facă, dacă era om bun. Le vedea necăjite - acrite, neglijate, văduve, una timidă, alta rușinată de corpul ei. Atâta frumusețe de care nu erau conștiente, atâtea tristeți care le-ar fi mocirlit sufletele, atâta bucurie netrăită. Toate orgasmele pe care fără el nu le-ar fi cunoscut. Cum putea el să nu se pună în serviciul femeilor? Dădea totul, primea ce aveau de dat, cartografia teritorii și le gusta mirodeniile. Așa dormea liniștit.
