În aerul greu de crepuscul, marea de siluete goale cu ochii căscați se scurge pe străzi, torțele scapără, trâmbițe sună, porțile mari înghit toate sufletele, murmurul cântă-n nocturnă, li se promite salvarea, gardieni îi împart în gradene, femeile de-a stânga, bărbații de-a dreapta, lăsați și copiii să vină se aude din difuzoare, un flash desparte în două gazonul, fluier scurt și din cer, deus ex machina, li se arată schimbarea. The change is the chance. Un Oo unanim. Întreg stadionul tresaltă. E golul ce-l umple.
Caterina Tudorache
Nu te aud. Da, nu sunt acasă. Da, am închis ușa. Am verificat. Te sun când ies. Mamă, știi că ne porți ghinion. Ți-am zis că vorbim după. Da, sunt aplauze. Am luat magneziu. Am băut și lapte. Doar de pui. Bere nu. Doar apă. Și lămâie. Am șosete. Din alea lungi. Căciulă. Da. Și mănuși. Cum să plec fără ele? Abia te aud. E zgomot mamă. Da, mă feresc. Dar trebuie să le și prind. Dacă luăm bătaie, închide televizorul. Bine, te iau și pe tine data viitoare. Nu ai voie aici. Doar în tribune. Bine, fă un ceai. Te pup.
Paul Dârvariu
Miercuri, la finala Cupei, e bine? Nu, nu suport stadioanele, sufăr de agorafobie. Ce-i aia? Teama de spațiile largi și aglomerate. OK, ce zici de-un film? Nu ți-am spus că sufăr de agorafobie? În cinematografe fac atacuri de panică. Atunci, te invit la mine. Câte camere ai? Una, o garsonieră. Stai singur? Singur. Super, dac-ai fi stat cu ai tăi, n-aș fi venit. Nu suport nici spațiile mici și aglomerate. Apă caldă ai? Am. Bine, o să vin. Eu aduc pișcoturile, tu pune șampania la rece. Dar ești sigur că ai apă caldă?
