Strada era pustie. Puținele lumini se reflectau din bălți asemenea unor ochi de pești morți. Când să traverseze, în spate auzi un glas hârâit. Nu pe aici. Ai să mori. Se întoarse. O babă înaltă în pelerină neagră și lungă până la pământ. Ce? Nu pe aici e trecerea. Babă tâmpită, își zise. Nu e nici dracu pe stradă. Până aprinse o țigară, sluta dispăruse. Trase adânc fumul în piept și făcu doi pași. Un Ford decapotabil îl izbi și îl aruncă răsucindu-l prin aer pe bancheta din spate. Ți-am spus, râse baba de la volan.
Arthur Ianoși
Să nu-i spui lu' mama, începu Ian să turuie, în timp ce-și verifica platforma de trading. Cum nu se mai oprea din vorbit, șoferul îi aplică un croșeu pe neveu și îl puse pe banchetă, gonind către spitalul Karolinska. Ian se trezi la Urgență, cu o droaie de doctori pe lângă el, toți curioși de emblema Volvo inscripționată pe abdomenul lui. Îl luară prin surprindere. Care-i capitala Finlandei? Stockholm, negreșit. E clar, ai sindromul orașului în care te-ai născut. Să-nceapă petrecerea, îl operăm pe creier. Mamaaaaa.
Adriana Patroi Miu
Eram un studențaș din provincie. Nu știam eu prea multe. Când mi-au propus colegii să mergem la noaptea muzeelor cu RATB-ul m-am bucurat grozav. O ploaie torențială doar a făcut să pară totul mai palpitant. Asta până când am început să îmi simt picioarele ude și mâinile înghețate. Spre dimineață nu mai simțeam nimic. Când să prind ultimul bus de noapte am văzut venind mașina profului cel tânăr de la seminar, cea cu GEO la nr. Am rămas cu gura căscată, pe trecere. Încă am tendința să scuip noroiul dintre dinți, când îmi amintesc.
