A stat aproape o lună așa, cu un picior aici și-un picior Dincolo. Pregătirile erau făcute, ea părea împăcată, își luase rămas bun de la toți, spusese îmi pare rău-rile și te iubesc-urile pe care le avea nespuse, tot ce era previzibil că ea, toată suflet, va face și va zice. Totuși, atârna aici, aluneca dincolo, revenea. Abia când au terminat să-i citească și ce începuse în spital, ultima carte a scriitorului ei preferat, s-a îndurat. A deschis ochii. A zâmbit. Gata, a zis. Mulțumesc. Vă pup. Și s-a dus.
Mădălina Angelescu
Eram ca doi actori într-un film. Cadru cu cadru, ne apropiam unul de altul din direcții opuse. Am avut timp să-ți observ cearcănele adânci, părul ciufulit și doi nasturi desfăcuți la cămașa odată albă. Nu era opt dimineața, dar tu păreai după o noapte de nesomn. Gândul la noi ți-a tulburat poate liniștea. Coturile ni s-au atins. Culoarea semaforului era încă verde, dar pâlpâia. Alarmă. M-am răsucit pe călcâie, te-am luat de mână și am traversat strada în direcția ta. Am luat decizia pentru noi.
Adina Colțea
Treceau unul pe lângă altul fără să știe că se caută. Treceau și se pierdeau printre mulțimi de oameni fără nume. Nu s-au atins niciodată, nici măcar cu privirea, până într-o zi, când s-au nimerit pe aceeași parte a străzii, așteptând aceeași culoare verde a aceluiași semafor. Nu-i lǎsa să-ngroape lumina, a șoptit ea cu ochii închiși. El a râs și a luat-o de mână exact în clipa când ochii ei s-au înverzit. Mașinile s-au oprit, timpul s-a oprit. Numai ei pășeau și, amândoi, numai pe dungile albe.
