Trecuse de miezul nopții. Grupurile de oameni care își luaseră lumină și se îndreptau către case se răriseră, până când numai câte o lumânare solitară își mai tremura flacăra dinspre biserică spre cine știe unde, pierzându-se în noapte. Urmărise spectacolul de lumini de sus, de pe trecerea dintre cele două lumi. Își făcuse obicei ca, după Înviere, plin de speranță, să stea să privească la oameni. Vedea prin măștile pe care le purtau, vedea suflete, gânduri, emoții. Zâmbi amar. Încă nu erau pregătiți să-L primească.
Ana-Maria Butuza
Toată noaptea a plouat, spre dimineață a înghețat și când am ieșit din cămin, să mergem la facultate, ningea. Cu fulgi mari, ca niște fluturi. Nu am luat autobuzul, era prea frumos. Am pornit pe jos, pe lângă Grădina Botanică. Drumul, ca un derdeluș. Nu mai râseserăm așa demult. Când am ajuns în oraș, pe trecere, verdele trebuia să se schimbe. A căzut primul, am căzut pe rând, într-un râs molipsitor. Mașinile claxonau, noi râdeam, ne ridicam, cădeam. Dintr-o mașină de Iași, un domn striga: lăsați-i, că sunt tineri.
Alex Caragian
După ce am trecut de a doua bandă albă, am zărit-o. Mirosea a var tânăr că tocmai vopsiseră ăștia și i-am oferit o bere-n plină stradă. Aveam amândoi lumină verde pe umeri și coboram de pe borduri apropiate. Am întrebat-o pe la a treia bandă dacă o duc undeva și mi-a spus că doar dacă am drum spre semaforul opus. Am zis că, dar venea lumea din sens invers și nu am auzit nici eu ce am spus. Nici nu știu când printre râsete și lacrimi ne-a obosit traversarea și un ticăit ne-a indicat lumina roșie.
