16.06.2024
Gladiola Chete
Mă plângeam zilnic că, în ciuda muncii, sunt mereu ignorată și singura dovadă că mă citește cineva e că mă ceartă admin, că nu respect vreo regulă. Apoi, mă văd publicată pe site alături de cei buni și se schimbă perspectiva. Dau repede niște telefoane, adun lume, bere, mâncare bună și multe butelii de vin. Recunoaștere ca scriitor, zici, păi asta e motiv de petrecere? Mai pune o masă, ne întindem pe toata strada. Serios, ce faci vecină? Mă sărbătoresc. Aduc și eu o masă. O pun pe trecere, oricum nu se mai circulă.

Răzvan Dițescu
Suferea de dromofobie. Teama patologică de a traversa. Copil fiind, se ținea de mâinile părinților, îi urma, dar ceva, nedefinit, îi spunea că răul se va prăvăli pe el când va ajunge de partea cealaltă. Acum, la bătrânețe, stătea singur, încremenit în fața Trecerii. Mi-e frică. Pot să te Țin de mână, Îl rugă. Nu. Dar o să te țin Eu de mână. Păi, care e diferența? Dacă mă ții tu de mână și ceva rău se întâmplă, îmi vei da drumul. Dar dacă o să te țin Eu de mână, indiferent ce se va întâmpla, nu-ți voi da drumul.

Toni Mirica
Stăteam pe trecere, eu de o parte, tu de cealaltă. Prăpastie era între noi, credeam, iar lumea se despica mai tare. Mă sfâșia nesomnul întrebărilor. Cum ar fi dacă? Apoi le alungam. Era apus la mine-n minte și teamă la mine-n suflet. Dar curajul nu înseamnă lipsa fricii. Înseamnă că, deși simți frica, o faci fiindu-ți frică. Fă-o speriat, asta înseamnă. Am pornit spre tine, cu inima bubuind. La mijloc ne-am întâlnit tăcuți, cu priviri, cu mâini, cu frică. Te iubesc, mi-ai spus tu primul. Și frica s-a topit.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2024, grupul are 13.100 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus