Am discutat cu Alice despre aceste lucruri, cât și despre procesul ei creativ în realizarea personajului Magda. Am fost, de asemenea, curios să îmi spună cum a fost receptat filmul până acum și cu ce a rămas din deplasările în care a mers cu Unde merg elefanții. Filmul participă în 2024 la competiția internațională TIFF. Proiecțiile din cadrul TIFF vor fi pe 19 iunie 2024, la ora 22:00, și 21 iunie 2024, la ora 17:00, ambele la Cinema Victoria.
Proiecțiile și receptarea
Ion Indolean: Hai să vorbim despre cum a fost receptat Unde merg elefanții în locurile în care ai fost până acum și dacă ai remarcat diferențe culturale.
Alice Cora Mihalache: Am fost în Vilnius la festivalul de film Kino Pavasaris unde a avut loc premiera internațională, și în Lisabona la IndieLisboa unde filmul a fost proiectat pentru a doua oară, în cadrul competiției internaționale de film Smart7. Diferențele culturale le-am simțit în felul în care i-am perceput în dialog și în felul în care am interacționat reciproc, sau chiar în afara cinematografului, analizând oamenii pe stradă. Am călătorit destul de mult până la vârsta asta și acum îmi vine mai ușor să deosebesc între mentalități sau comportamente. Dacă pui un latin lângă un om care a crescut într-o fostă țară sovietică, ai să recunoști latinul imediat, mai ales că te identifici cu el. Noi, latinii, avem ceva recognoscibil în aerul pe care-l emanăm. Avem o profunzime în firea noastră. Suntem mai calzi.
I.I.: Când ai fost la Lisabona, ți-am urmărit îndeaproape postările de pe Instagram și am remarcat vibe-ul relaxat și locurile superbe ale orașului. Cum a fost pentru tine această experiență?
A.C.M.: Îți mulțumesc că m-ai urmărit. Să știi că mă mândresc cu asta:) Referitor la Lisabona, am rămas cu o senzație după proiecție, imediat înainte să înceapă Q&A-ul, de parcă ieșiserăm cu toții dintr-o ședință de terapie de grup. Era așa o liniște în sală, dar ei, spectatorii, foarte conectați și prezenți. Erau, cumva, și sper să fie așa, pentru că n-au plecat din sală la Q&A, încă sub adrenalina sau întrebările pe care ți le ridică filmul. Nu doar eu am remarcat acest lucru, ci și directorul Institutului Cultural Român, Dinu Gându, care a fost prezent la proiecție și la sfârșit a avut aceeași remarcă. "Era o liniște atât de frumoasă în sală, încât nici nu îți venea să deranjezi cu o întrebare".
I.I.: Ai avut emoții să susții Q&A-ul din Lisabona? Și ce curiozități au avut spectatorii, când s-a spart gheața cu întrebări?
A.C.M.: Mă gândeam că oamenii vor fi curioși să îmi pună tot felul de întrebări și că nu se vor referi strict la personajul meu, ci la întreaga producție a filmului și că va fi, poate, puțin dificil să răspund.
Au vrut să știe de ce zâmbește Magda, la finalul poveștii. Apoi a fost o întrebare dacă simt că cresc de la o proiecție la alta, cu filmul. Și au mai fost și alte intervenții în public.
I.I.: Și tu ce ai răspuns? Îi găsești noi valențe filmului?
A.C.M.: Da, simt că experimentez și eu, în același timp cu spectatorii, toate trăirile lor. Unele interpretări nu sunt neapărat valabile din punctul meu de vedere. De pildă, că totul a fost un vis pentru Magda, dar e o observație la care nu m-am gândit, așa că mi s-a părut în regulă să o aud. A apărut de mai multe ori această remarcă, că Magda zâmbește către Marcel, și am observat că oamenii se întreabă "de ce!?". Personajul Magdei, alături de cel al lui Marcel, luptă cu imprevizibilul, cu necunoscutul. Ei aleg să rămână în poveste, acceptându-și propriile destine, "mergând înainte". Magda zâmbește în fața morții, cu care se confruntă Leni, acceptând o continuare a poveștii ei.
I.I.: Ce ți-a rămas în suflet din vizita la Lisabona?
A.C.M.: Oceanul. Azulejos. Prietenii noi pe care mi i-am făcut și la care sper să revin în vizită. Vinul Porto, pe care l-am băut în fiecare zi. E medicament pentru latinii diagnosticați cu melancolie sau dragoste pentru frumos. De asemenea, a fost o experiență culturală frumoasă în vizita de curtoazie la Ambasada României în Lisabona, unde am fost invitată de către ambasadorul României să discutăm despre film.
I.I.: Cum te pregătești pentru premiera națională din cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania?
A.C.M.: Nu mă pregătesc. Aștept să vină, pur și simplu. În astfel de momente, cum ar fi acesta, nu fac decât să mă rog.
Procesul creativ
I.I.: Cum ai ajuns în casting?
A.C.M.: Am fost invitată. Mi s-a dat un text și în timpul probei am realizat ca trebuie să fie o greșeală, că eu trebuia să fi memorat textul pentru audiție. Încercam să-mi reamintesc cum era formulat mailul cu invitația la casting unde scria că nu e nevoie să pregătesc textul și urma să-mi pregătesc scuzele. Mi-au spus să continui că nu e nicio problemă dacă citesc, deși mă simțeam ca atunci când ratam o probă.
După ce am terminat audiția, am șters totul din minte și am renunțat să mă mai gândesc, pentru că asta fac oricum după probe. Pregătesc ceea ce mi se cere, îmi deschid inima și îmi las mintea liberă ca și când n-am pregătit nimic înainte și încerc să fiu la capacitate maximă, dar în momentul în care am ieșit nu mă mai gândesc la probă. Nu mai am niciun fel de așteptare. Încerc să-mi opresc gândurile - mi-am făcut un mecanism de autoapărare de acest tip, pentru că e foarte complicat să rămâi cu gândul la casting. Probele țin doar până la un punct de mine, ca actor. Ce urmează e în afara controlului meu.
Am fost chemată a doua oară, unde a trebuit să pregătesc textul și aș putea spune că a fost proba la care am simțit că m-am dus și cu mintea și cu inima, ambele într-o perfectă armonie. Mi-am dorit să mă vadă într-un fel pe ecran în probă și mi-au confirmat după, fără ca eu să-i întreb, că a ieșit așa cum îmi propusesem. Au văzut în personajul meu ceea ce mi-am dorit. Și când am terminat a doua probă am simțit în ochii Gabrielei Șarga ceva ce nu eram obișnuită să simt în privirea regizorilor. Simțeam o conexiune în privirea ei și m-a surprins puțin. A fost primul semn prin care mi-am dat seama că aș putea să am o șansă de a face acest rol. Dar în același timp îmi spuneam, "nu te baza pe niciun fel de semn, că te vei duce în eroare și apoi te vei dezamăgi și e doar o bănuială". Ei, dar bănuiala s-a concretizat.
I.I.: Cum ai primit vestea? După a doua probă a mai fost una?
A.C.M.: Dacă nu greșesc, a mai fost o etapă în care am dat probe cu doi parteneri, iar dintre cei doi a fost ales Ștefan Mihai.
I.I.: Și bănuiesc că pentru regizori a fost importantă chimia voastră, felul cum vă legați? V-au ales deodată, văzând că funcționați?
A.C.M.: Îi întrebăm pe Gabriela Șarga și pe Cătălin Rotaru.
I.I.: Cum a fost la filmări?
A.C.M.: Aa, eu am dansat cu fetele în rulota de la costume. Am și filmarea în telefon. Am filmat pe străzi, în interior. A fost foarte bine. Am primit cadou o pereche de mănuși în timpul filmărilor, pentru că era foarte frig. Eu și Gabi Șarga și alte câteva persoane din echipă aveam mănuși la fel și gestul m-a încântat. Am interpretat gestul ca fiind o încurajare.
I.I.: Cum ai lucrat cu Gabi Șarga și Cătălin Rotaru?
A.C.M.: Ei sunt niște tipi mișto. Sunt genul glumeți, care râd foarte mult de orice. Se distrează. Sunt simpli, pozitivi și atenți când e vorba de meserie. Uneori nu știam cui să aprob că am înțeles indicațiile sau pe cine să strig. Pentru mine erau unul și același. Eu le mulțumesc că au ales să lucreze cu mine. Fără încrederea lor nu aș fi avut șansa să fac un rol complex, ca al Magdei. Sunt foarte mulțumită că i-am cunoscut și, pentru o primă experiență în rol principal, mă bucur să cresc profesional alături de ei. Și cred că am avut șansa să colaborez cu una dintre cele mai mișto producătoare, Gabi Suciu.
Cine este Magda?
I.I.: Cine e personajul tău și cum l-ai privit când l-ai lucrat?
A.C.M.: E un personaj. Un personaj scris de un scriitor. Personajul, ca orice personaj scris, capătă o identitate proprie, e femeie și mamă aflată într-o situație dificilă de viață. Orice mamă care se jertfește pentru propriul copil este o eroină. Și nu toate mamele au curaj să facă ce face Magda pentru Leni, fetița ei bolnavă.
Cum am privit personajul când l-am lucrat? L-am privit real și aproape în timpul cercetării mele la Spitalul Fundeni, Secția Oncologie Pediatrică, unde cu ajutorul unor cadre medicale, ființe cu suflet nobil, am văzut o Magda și-o Leni foarte asemănătoare. Eu nu mai cred de multă vreme în coincidențe.
I.I.: Am receptat filmul și personajul tău și l-am asociat cu ce se întâmplă în The Truman Show cu Jim Carrey. Întrebarea mea este dacă te-ai dus și tu în aceeași direcție cu personajul tău. Personajul tău luptă să respecte o convenție, regulile jocului sau își urmează propriul instinct?
A.C.M.: Mai degrabă sparge regulile. Caută soluții. Luptă să-și depășească propria condiție și destinul ei.
I.I.: În ce măsură se luptă Magda cu propriul ei destin? Și, dacă o face, cum o face? Care sunt resorturile la care apelează? Crezi că ea poate fugi din cadrul unei hărți bine desenate de scriitor?
A.C.M.: Există o scenă în care ea, sub impulsul supraviețuirii, vrea să se salveze, să fugă și să abandoneze povestea. Acel moment este o reacție pur instinctivă. Tuturor ni se întâmplă să reacționăm inconștient prin fugă, ca reacție la frică sau la disperare. Ea nu se resemnează când îl iartă pe scriitor, chiar dacă își acceptă destinul. Momentul acela este un moment unic în care personajul ține cu propriul lui creator. Îl acceptă și îl iartă. Când iertăm devenim mai înțelepți. Iertarea fiind un termen pur teologic are legătură cu credința.
I.I.: Și ce o ține pe Magda să nu abandoneze, să nu se resemneze?
A.C.M.: Fiica ei.
