Ana Bianca Popescu (Bi): Ce faci, Siiii?
Silvana Mihai (Si): Bine, Biii!
Bi: Ce faci, Puuu?
Toate: Hahaha!
Si: N-o să înceapă așa interviul. Sper...
Oana Pușcatu (Oa): Pentru milenialii care vor citi acest interviu, aș începe cu ASL PLS. (haha)
Bi: 34, female, București.
Oa: Și dacă ar fi să desfacem chestia asta cu ASL PLS, haide să o transformăm în Aspirații, Speranțe și Lucruri care te mișcă. (haha)
Bi: Aspirații - ce actriță bună vreau să fiu eu. Speranțe - să pot să fac asta, să fiu sănătoasă, să îmi funcționeze corpul și mintea. Lucruri care mă mișcă - animalele, oamenii și emoția.
Si: Pentru că atunci când eram mică ascultam melodia "Hei, TARZAN, ce bine e la mare" (melodie interpretată de formația Dolly, anii 2000) - cum ai ajuns să faci muzică / teatru?
Bi: Mama mea m-a îndrumat. Eu îmi doream să fiu un copil obișnuit, să fiu bună la școală și cam atât. Dar ea, văzând cum imit ce vedeam la televizor, a observat că am ureche muzicală și a zis "copilului ăstuia trebuie să îi deschidem niște uși, să vedem ce alege". Ea fiind artist liric, a zis "hai să vezi cum e la un concurs de muzică", așa că la vârsta de 9 ani, m-a dus la casting pentru trupa Dolly. De atunci am început să cânt și am continuat să fiu în trupă până la vârsta de 14 ani, iar când am intrat la Liceul Șincai, m-a îndrumat să dau casting pentru trupa de teatru. Aveau o trupă de teatru foarte bună, cu rezultate importante și premii. Pentru probă am învățat cu greu o fabulă, am avut emoții mari și nu am luat castingul pentru trupa mare, m-au selectat în cea pregătitoare. Am început să repetăm un basm, iar scenografia presupunea un voal foarte mare. Regizoarea ne punea să lucrăm cu el, iar mie mi-a plăcut foarte mult procesul ăsta de repetiție: să refaci de fiecare dată același lucru și să găsești noi forme de expresie. Într-o zi, am ajuns acasă după repetiții și am întrebat-o pe mama dacă există facultate de teatru pentru că eu știam doar de existența Conservatorului. Nu prea am fost la teatru când eram mică, mergeam foarte mult la Operetă, acolo practic am crescut. Iar mama mi-a răspuns că da, exista ATF-ul și din clasa a 9-a până acum nu m-am răzgândit.
Si: Trupa Dolly a fost un fenomen având în vedere că a ajuns până și la mine în Botoșani. Cum se raportau oamenii la tine, tu fiind un copil precoce?
Bi: A fost foarte mișto, pe atunci nu puteam să ies singură pe stradă. Eram copii și părinții au încercat să ne protejeze de mirajul ăsta. Nu ne-au spus niciodată "Voi sunteți vedete, voi aveți un alt statut față de ceilalți copii". Absolut deloc. Mergeam în continuare la școală și una dintre condițiile pe care mama le-a pus a fost să continui să învăț și să iau note mari, pentru că muzica este o pasiune, dar școala era cea mai importantă. Pe atunci nu visam să fac o carieră din asta. Dar apropo de cum eram pe scenă, cred că o luam ca pe un fel de joacă. Deși programul era unul încărcat, cu repetiții, coregrafii, ore în studio, părinții noștri au încercat mereu să ne protejeze vârsta și copilăria. Mergeam în vacanțe împreună și se întâmpla să avem și concerte, spre exemplu pe stadion la Năvodari. Am filmat chiar și un clip la mare. Ai noștri îmbinau activitățile și nu simțeam neapărat când munceam și când ne distram. O amintire frumoasă pe care o am din perioada aia este că la unul din concerte, copiii din public aruncau pe scenă pandantive, lănțișoare, bilețele, ce mai... Spice Girls de România! (râde) Deși aveam succes, nu ni s-a urcat niciodată la cap, nu ne consideram vedete. Eram foarte înrădăcinate în ceea ce suntem cu adevărat, lucru de care sunt conștientă și acum în profesia pe care mi-am ales-o.
Oa: Pentru cititorii mai spirituali, spune-ne te rog zodia, ascendentul și unde ai tu luna.
Bi: Zodia taur, sunt născută pe 5 mai, ascendent în gemeni, iar luna... nu știu...
Si: Luna mai! (râd toate)
Si: La ce desene, filme, seriale te uitai atunci când erai mică?
Bi: Aaaa. Mă uitam la Powerpuff Girls! Taaatatatatataaa... (începe să cânte genericul)
Si: Da, noi suntem! Eu sunt Bubbles!
Bi: Eu sunt Blossom!
Oa: Eu sunt Buttercup!
Bi: Dacă ajungeam în fața televizorului și mă uitam la desene, cu greu mă mai luau de acolo. Așa am învățat engleza.
Si: Bravo, Biii!
Bi: Aveam în casă casete cu Michael Jackson și Madonna și învățasem pe de rost videoclipurile Madonnei. Atunci când suntem mici nu avem niciun pic de frică de penibil. Când aveam musafiri îi aliniam în sufragerie, îmi puneam mărgelele și le făceam show imitând videoclipul Like A Virgin. Nu înțelegeam versurile, dar eu eram Madonna! Ei, acum nu știu dacă aș mai avea atâta curaj. Mă mai uitam la Milagros, eram înnebunită după Natalia Oreiro. Când am mai crescut, am schimbat registrul (râde) și mă uitam cu mama și cu bunica mea la Pe aripile vântului. Am început apoi să citesc și cartea, dar am renunțat... (râde) Am rămas cu filmul!
Si: Ai amintiri legate de teatru?
Bi: Îmi amintesc că mergeam cu mama la spectacolele ei. Pe atunci Opereta era la Teatrul Național, unde este acum Sala Studio și aveau culisele comune. Din culisa de la Operetă ajungeai în culisa Sălii Mari a teatrului și mă plimbam printre decoruri. Îmi amintesc de un cal alb imens și că, la un moment dat, m-am rătăcit și un mașinist m-a găsit plângând. M-a întrebat "A cui ești tu?" și i-am răspuns printre sughițuri "Sunt a lu` Gabi Popescu de la cor" și m-a luat în brațe și m-a dus la mama. Am avut șansa să cresc printre balerine, muzică, costume, eram fascinată de ce se întâmplă pe scenă, cum cântau oamenii, cum jucau.
Oa: Asistai și la repetiții?
Bi: Da, stăteam la repetiții, la încălzire. Asta era interesant: înainte de fiecare spectacol, soliștii și corul se adunau într-o cabină și făceau un set de exerciții vocale cu maestrul lor de cor. Era rutina lor, pe care am furat-o și eu.
Si: Nu te-ai gândit niciodată la o carieră în muzică?
Bi: Nu, m-am îndrăgostit de teatru. La un moment dat, m-am întrebat dacă cele două se pot îmbina. Încă din liceu mi-am dat seama că da, când am început să facem un spectacol cu songuri. Dacă în teatru intră și muzica, atunci e perfect!
Oa: Știu că pentru tine e foarte important ca pe afișe să apară numele tău complet. Poți sa ne spui de ce?
Bi: Oamenii apropiați și familia îmi spun Bianca. La școală eram mereu strigată la catalog Ana, iar pentru mine era foarte confuzant. Așa că, mai târziu, am ținut cu vehemență ca numele meu de scenă să fie folosit complet "Ana Bianca Popescu". În continuare, apropiații îmi spun Bianca sau Biiii (râde).
Oa: Trei lucruri care te fac să zâmbești?
Bi: Voi, cei 3 băieți ai mei - Onix, Tibi, V - și când intră salariul (râde).
Si: Eu sunt curioasă ce te ajută atunci când lucrezi la un rol, ce ți se pare important sau cum te pui în condiția de lucru?
Bi: Pentru mine este foarte important contextul, relația cu regizorul, încrederea pe care mi-o oferă, povestea pe care trebuie să o spun și cum pășim în descoperirea personajului. Sunt o actriță care are nevoie de regizor. Cred că meseria de actor și cea de regizor nu pot funcționa decât împreună. Eu o iau treptat - în fiecare zi mai adaug încă un strat, caut inspirație în jurul meu, la oameni pe stradă, în filme, imagini, muzică și le aduc pe toate în ceea ce fac. Lucrul cu partenerii de scenă și colaborarea asta continuă între toți cei implicați mi se par utile pentru dezvoltarea rolului. Mă lupt cu fricile, frustrările mele, tot timpul mi-e frică că nu este suficient. E un tumult continuu până la produsul final, care și el este perfectibil.
Si: Chiar dacă există toate aceste frici, ai o capacitate de concentrare foarte mare, în repetiții reacționezi la secundă. Cum faci asta?
Bi: Mă arunc. E un lucru pe care l-am învățat de la Răzvan Mazilu. M-am setat să mă arunc fără frică, fricile vin după. Dar în procesul de descoperire mă arunc cu ce propunere am în momentul ăla și cred că este un soi de curaj pe care l-am dobândit în timp. Eu sunt o persoană timidă, în control și am încercat să elimin lucrurile astea, pentru că mă limitau. Ce-o fi, o fi! Acum mă arunc și văd după aceea dacă pot ieși la suprafață sau nu.
Si: Și cum te-a ajutat Răzvan Mazilu în acest proces?
Bi: Este și Oana aici, care poate confirma: Mazilu nu te lasă să marchezi la repetiții. Repeți la intensitate, mănânci scena de fiecare dată. Asta am învățat-o de la el și am încercat să o aplic în fiecare repetiție.
Oa: Poți să ne povestești prima ta întâlnire cu Răzvan Mazilu și cum ați ajuns să colaborați la atâtea spectacole?
Bi: După master, când toți ne întrebam ce vom face după facultate, s-a ivit șansa unui workshop condus de el, în cadrul FNT-ului 2014, organizat de Marina Constantinescu. Ulterior am fost distribuită în rolul Mariei din West Side Story. Pentru mine era prima oară când mă întâlneam cu acest gen de musical-liric, care presupunea un alt fel de tehnică vocală. Nu cunoșteam tehnica "bel canto", puteam să imit, nefiind conștientă de ce făceam. Dar când imiți și o faci în mod repetat, începi să conștientizezi procesul. De acolo a început colaborarea noastră, iar după West Side Story au urmat: Mon Cabaret Noir, Fecioarele Noastre Grabnic Ajutătoare, Maria de Buenos Aires, Sunetul Muzicii, Full Monty.
Si: În ce context te simți mai confortabil? În teatru sau musical?
Bi: Pentru mine nu există o diferență între musical și teatru. Abordez rolul la fel. La musical e mai greu pentru că trebuie să faci totul deodată - muzică, dans și text - totul e mult mai comprimat față de o scenă de teatru clasic unde ai timp să îți lași aer între replici, să treci prin toate stările, să te conectezi cu partenerul. Dar mă simt la fel de bine în ambele.
Oa: Care crezi că este diferența dintre actoria de teatru și cea de film?
Bi: Eu nu prea am făcut film (mulțumesc TIFF că m-ați selectat:)), dar cred că depinde foarte mult de stilul regizorului. În teatru știm că trebuie să fie totul expus, să treacă rampa și cred că la film distanța dintre tine și cel care privește e mult mai mică și totul trebuie să fie mai dozat. Având experiența de teatru și musical, cred că mă pot plia pe cerințele unui regizor de film.
Oa: Care este cel mai greu spectacol la care ai lucrat până acum și de ce?
Bi: Maria de Buenos Aires (regia Razvan Mazilu - Teatrelli) și Ex (regia Theodor-Cristian Popescu - Teatrul Mic). În Maria de Buenos Aires textul este în versuri, totul este o metaforă, iar în Ex totul este realist și concret, aproape ca la film. În Maria au fost scene în care a trebuit să exist fără vorbă, doar prin corp, atitudini și tăceri. Un element comun al ambelor spectacole este prezența publicului extrem de aproape de spațiul de joc, lucru care nu te lasă să ai o clipă de răgaz sau să fii descoperită. Nu poți să trădezi rolul. Sunt două stiluri de joc complet diferite și cred că asta a fost cea mai mare provocare.
Si: Ce faci tu în puținul timp liber pe care îl ai?
Bi: Eu sunt cea mai fericită când stau acasă cu băieții mei. Îmi place să mă uit la filme, să dorm, să citesc, să mănânc, să stau cu prietenele mele la povești (;) ) și în vacanțe îmi place să călătoresc.
Si: O carte pe care ai citit-o și îți place?
Bi: Dragoste în vremea holerei de Gabriel Garcia Marquez. M-am îndrăgostit de ea când am citit-o pentru research-ul spectacolului Maria de Buenos Aires.
Oa: Ce locuri ți-ar plăcea să vizitezi?
Bi: Revin cu plăcere în Italia, îmi plac oamenii de acolo, mâncarea lor, cultura și arta. Sunt fană Caravaggio. În viitor, aș fi curioasă să vizitez Japonia.
Oa: Crezi că profesia de actriță și-a lăsat vreo amprentă asupra felului tău de a fi?
Bi: Profesia asta a noastră îți limitează cumva viața. Sunt foarte multe compromisuri pe care trebuie să le faci, e o disciplină anume pe care trebuie să o urmezi, iar libertatea pe care ceilalți oameni din alte profesii o au nu se aplică la noi. Prin ea am devenit mult mai atentă la cei din jur, mai conștientă de sine și un om mult mai responsabil. Spre exemplu, când ai o premieră cu un musical trebuie să ai grijă să nu te îmbolnăvești, să ai grijă de corpul tău, să te odihnești. Și asta de multe ori poate să îți restricționeze dorințele.
Si: Cum te raportezi tu la genul ăsta de rigoare?
Bi: E necesar un tip de antrenament, te pui un pic pe locul doi. Profesia devine prioritară. E vorba de o întreagă echipă care depinde de tine. Dar nu sunt lucruri pe care le regret, m-am antrenat să îmi vină la îndemână și i-am antrenat și pe oamenii din jurul meu să înțeleagă că asta sunt. Nu poți mulțumi niciodată pe toată lumea, dar trebuie să înveți să te mulțumești pe tine.
Oa: Cu ce ai rămas după terminarea facultății?
Bi: Mi-a rămas foarte tare întipărită în minte ideea de disciplină și competitivitate, să faci tot ce îți stă în putere să fii cel mai bun.
Oa: Ce implică pentru tine această idee de a fi cel mai bun?
B: Când văd performanță pe scenă, mă impulsionează să mă ridic la același nivel. Sunt într-o competiție continuă cu mine însămi. Nu are legătură cu altcineva. Ăsta este drive-ul meu înspre dezvoltare și căutare.
Oa: Există vreun actor / actriță sau regizor / regizoare cu care visezi să lucrezi?
Bi: Cu Meryl Streep. Mâine la 8 o aștept la repetiții. (râde)
Oa: Ai un film românesc preferat?
Bi: Mi-au plăcut foarte mult Balanța, Marți, după Crăciun și Oameni de treabă.
Oa: Poate că nu toată lumea știe asta despre tine, dar ai câștigat și ai fost nominalizată la foarte multe premii. Cum te-au influențat ele?
Bi: Lucrul pentru care sunt recunoscătoare este că am primit un feedback și o certitudine că sunt pe drumul cel bun. Dar după fiecare recunoaștere tot ești nevoit să o iei de la zero. Premiile nu îți garantează succesul pe viață. Îți dublează responsabilitatea și te fac conștient că trebuie să muncești și mai mult.
Oa: Ce speri că se va întâmpla la TIFF?
Bi: În primul rând sper să mă simt bine, să nu fiu stresată. Știu că o să întâlnesc foarte mulți oameni de la care sper să învăț lucruri care m-ar putea ajuta în această lume a filmului pe care o cunosc atât de puțin.
Data și locul nașterii: 5 mai 1990, București
Studii: Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" București, Facultatea de Teatru, Master Arta Actorului, Clasa prof. univ. dr. Gelu Colceag, Tania Filip, promoția 2014 / Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" București, Facultatea de Teatru, Secția - Arta Actorului, Clasa prof. Doru Ana, promoția 2012
Premii și nominalizări: Nominalizare UNITER la categoria Cea mai bună actriță în rol principal pentru rolul Sibylle din Ex de Marius von Mayenburg, regia Theodor-Cristian Popescu, Gala Premiilor UNITER, 2024 / Nominalizare UNITER la categoria Cea mai bună actriță în rol secundar pentru rolul Luka din Soldatul de ciocolată sau Armele și omul de George B. Shaw, regia Andrei Șerban, Gala Premiilor UNITER, 2017 / Premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin pentru Luka în Soldatul de ciocolată sau Armele și omul de George B. Shaw, regia Andrei Șerban, Festivalul Național de Comedie Galați, 2017 / Premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin pentru Nina din Vania și Sonia și Mașa și Spike de Christopher Durang, regia Horia Suru, Festivalul Național de Comedie Galați, 2016 / Premiul UNITER de Debut pentru rolul Fata din spectacolul Numele de Jon Fosse, regia Vlad Cristache, Gala Premiilor UNITER 2015
Roluri la Teatrul Mic (selecție): Ana Ivanova Bobcinskaia / Fevronia Petrovna Posliopchina, nevasta lăcătușului în Revizorul de Nikolai Gogol, regia Alexandru Dabija, 2024 / Sibylle în Ex de Marius von Mayenburg, regia Theodor-Cristian Popescu, 2023 / Dorine în Tartuffe sau Impostorul de Molière, traducere, adaptare și regie artistică Gelu Colceag, 2023 / Doamna Smith în Cântăreața cheală de Eugène Ionesco, regia Vlad Massaci, 2020 / Arhitecta în Vinovat. Nevinovat de Gelu Colceag si Vlad Corbeanu, regia Gelu Colceag, 2020 / Lucyna, milionară în Mama de Stanisław Ignacy Witkiewicz, regia și adaptarea Nona Ciobanu, 2019 / Madame de Volange în Legături primejdioase de Christopher Hampton, după romanul lui Choderlos de Laclos, regia Cristi Juncu, 2019 / Balthasar & Prietenă în Romeo și Julieta de William Shakespeare, regia Liliana Pană, 2018 / Traian Băsescu, Vera, Fiica/Gabriela în Anul dispărut. 200/7 de Peca Ștefan, regia Ana Mărgineanu, 2017 / Printzesa Ne_Bună, Sfânta Miercuri în Apa Vie de Daniel Chirilă, după Frații Grimm, regia și coregrafia Ștefan Lupu, 2017.
Actorii selectați la ediția 2024 a programului 10 pentru Film la TIFF, 2024 sunt (click pe nume pentru interviuri ample cu ei pe LiterNet): Iasmina Crețoi (București), Zoltán Deák (Sfântu Gheorghe), Radu Fărcane (Cluj), Oana Jipa (Sfântu Gheorghe), Silvia Luca (Botoșani), Ecaterina Lupu (Constanța), Silvana Negruțiu (București), Ana Bianca Popescu (București), Liviu Romanescu (București), Balázs Varga (Târgu Mureș). Toți actorii selectați au fost intervievați de LiterNet în mai 2024.
Citiți aici toate interviurile programului 10 pentru FILM la TIFF, edițiile 2012-2024.