Imola Márton: Când și cum te-ai gândit pentru prima dată să devii actor?
Zoltán Deák: Când eram mici, obișnuiam să ne jucăm de-a filmul cu prietenii mei. Așa îi spuneam - de-a filmul. Cum arăta asta? Ne uitam la un film și apoi fiecare își alegea un actor sau un rol. A doua zi ieșeam să ne jucăm și jucam scene din film. Întotdeauna încercam să jucăm cât mai mult ca în film. Ne jucam și de-a basmul, de-a supereroii. Și părinților mei le plăcea când jucam. Mereu îmi spuneau: "Haide, fă ceva, haide, fă pe măscăriciul." Tot timpul ziceau că "Puștiul ăsta arată ca un actor".
Îmi amintesc că, de exemplu, într-o seară, când eram în școala primară, m-am uitat la un film cu roboți, iar a doua zi m-am dus la școală și filmul se derula în capul meu. Nu spun că m-am comportat ca un robot, dar în capul meu se derulau scenele din film, coloana sonoră, absolut tot. Întotdeauna mi-a plăcut să mă uit la filme, chiar și când eram mic. Și nu mă uitam doar la filme bune, ci și la filme proaste. Întotdeauna poți să înveți câte ceva și din cele proaste.
I.M.: Ai urmat mai întâi facultatea de sport și doar după aceea te-ai dus la actorie.
Z.D.: Eu am vrut să merg mai întâi la actorie, facultatea de sport a fost doar a doua opțiune. Dar când am auzit cum era procesul de admitere, că trebuia să înveți multă poezie și monologuri, mi-a fost atât de frică încât am spus că prefer să fac sport. Dar pe tot parcursul facultății am avut teatrul în cap și tot primeam semne că ar trebui să mă întorc la teatru. De exemplu când eram în anul doi la facultatea de sport. Cu toții trebuia să conducem câte un curs de o jumătate de oră. Era un curs de baschet. Mi-am luat treaba în serios, dar mai și jucam un pic de teatru. La sfârșit, profesoara mă întreabă: "Ce cauți tu aici, la această universitate?". M-am speriat puțin, am întrebat-o de ce? Ea spune: "M-ai făcut să râd, n-am putut să fiu atentă. Ce cauți aici? Du-te domnule la teatru!"
De-a lungul acelor ani primeam în mod constant aceste semne care îmi spuneau că trebuie să mă întorc la ceea ce îmi plăcea. Și apoi am spus: pafff, ok, o să încerc.
Am ieșit ultimul la examenul de admitere. A fost o admitere în mai multe etape, iar în a doua etapă chiar am dat-o în bară. S-a dus monologul, s-a dus tot. M-am blocat de două ori, nu am putut să o iau de la capăt. Chiar și profesorii mi-au spus că nu prea a mers bine.
M-am dus acasă și am plâns. Apoi am aflat că am intrat.
I.M.: În timpul facultății, ai avut vreo idee despre teatrul în care ai vrea să lucrezi?
Z.D.: Am lucrat mult cu Enikő Györgyjakab în timpul facultății și, cum și ea jucase la M Studio din Sfântu Gheorghe mai devreme, am întrebat-o despre această trupă. Ea mi-a spus că M Studio este o trupă foarte bună și că mă putea imagina acolo. Și atunci am început să mă gândesc din ce în ce mai serios că m-aș putea vedea și eu la M Studio. Teatrul dramatic, teatrele de stat nu m-au atras niciodată atât de mult. Deși am primit oferte la finalul facultății, nu le-am acceptat. Deși încă nimic nu era sigur la M Studio. But you have to take risks.
I.M.: Ai venit la M Studio în 2016. Ai primit sarcini bune încă de la început? Spectacolele au fost provocatoare?
Z.D.: Nu voi uita niciodată: prima mea repetiție la M Studio a fost cu Radu Afrim pe 17 august 2016. Desigur auzisem de Afrim în timpul facultății, văzusem câteva înregistrări ale spectacolelor sale și m-am gândit atunci cât de frumos ar fi să lucrez cu el măcar o dată. Și ce dă Dumnezeu? Cu cine fac prima mea repetiție? Ei bine, cu Afrim.
I.M.: Dar spectacolul nu s-a născut până la urmă...
Z.D.: Dar chiar și acea scurtă perioadă de repetiții a fost foarte bună și foarte utilă pentru mine. Apoi a urmat spectacolul The Good, the Bad... cu Ferenc Fehér. Și acolo am avut roluri bune. Dar, nici în primii ani, nu m-am gândit ce fel de roluri urma să primesc. Am preferat să las lucrurile să se întâmple. Și lucrurile s-au întâmplat și se întâmplă destul de frumos.
I.M.: Simți că te afli într-un loc bun din punct de vedere profesional și personal?
Z.D.: Toată lumea are suișuri și coborâșuri în viață. Uneori te întrebi dacă nu cumva ar trebui să faci altceva, dacă nu cumva ar trebui să faci vreo schimbare. Am avut o perioadă de genul acesta după primii trei ani la M Studio, când m-am gândit că poate ar trebui să fac ceva diferit. Acum nu mai simt asta. În ultimii ani nu am mai avut acest val stupid, "Ce faci, mai stai mult în același?" - genul ăsta de val.
I.M.: Atunci înseamnă că ești în locul potrivit.
Z.D.: Da, simt că mi-am găsit locul. Și las lucrurile să se întâmple.
I.M.: Și cum a fost prima ta întâlnire cu filmul?
Z.D.: L-am întâlnit pe Szabolcs Hajdú la Festivalul TESZT din Timișoara. Am participat la atelierul lui. Apoi am aflat că el urma să conducă atelierul de la tabăra Filmtett din acel an. Mi-am zis: "Paff, gata, trebuie să mă duc". În tabără am făcut un film de o jumătate de oră și Szabi a spus că ar trebui să facă un lungmetraj pe baza scurtmetrajului. A fost prima filmare serioasă pe care am făcut-o.
I.M.: Înainte de asta, ai avut dorința de a juca într-un film?
Z.D.: Nu am avut o intenție foarte concretă de a juca în filme. Dar am încercat și m-am simțit bine. Acum, când văd că se anunță un casting, bineînțeles că mă înscriu, dar în rest las lucrurile să se întâmple de la sine.
I.M.: Pentru tine care este diferența între a juca pe scenă și într-un film?
Z.D.: Toată lumea spune că actoria trebuie să fie mai discretă în film pentru că camera de filmat vede totul. Îmi amintesc că în timpul filmărilor la R.M.N. a fost o scenă în care Mungiu ne-a cerut ca atunci când vine personajul principal, care are probleme - tatăl lui nu se simte bine - va trece pe lângă noi și ne va saluta, să se vadă că suntem preocupați de ceva. Eu am făcut un gest foarte, foarte mic, dar după scenă Mungiu mi-a spus să fiu atent pentru că a văzut gestul. Cred că asta este cea mai mare diferență între teatru și film, că în film poți vedea chiar tot-tot.
I.M.: O parte importantă în munca actorului este procesul de repetiție, de căutare. În film, timpul este mult mai scurt, decât în teatru. Asta nu îngreunează lucrurile pentru actori într-un film?
Z.D.: În film, ți se cere întotdeauna să faci ca ceea ce faci să fie cât mai natural posibil. Eu am găsit un buton, am învățat o tehnică pentru a trece de la una la alta, pentru a mă adapta cu ușurință la teatru sau la film. De exemplu, dacă filmez, pot apăsa butonul și știu că trebuie să fiu "mai puțin" decât sunt pe scenă.
I.M.: Cu care actor ți-ar plăcea foarte mult să lucrezi?
Z.D.: Sunt doi astfel de actori pe care i-aș putea numi în momentul acesta. Nu aș spune că sunt actorii mei preferați, doar că sunt cumva importanți pentru mine în acest moment. Unul este Matthew McConaughey, iar celălalt este Ryan Gosling. Mă inspiră jocul lor actoricesc. Nu spun că, dacă trebuie să mă pregătesc acum pentru un rol, o să încep să mă uit la filmele lor și o să le copiez gesturile, pentru că, desigur, un gest pe care îl fac eu nu va fi niciodată ca, să zicem, gestul lui Matthew McConaughey sau cel al lui Ryan Gosling. Dar din filmele lor poți "prelua" uneori o mică privire, un pic de asta și un pic de aia.
De asemenea, ascult podcasturi cu ei și învăț multe și din acestea. Și de exemplu, când am o zi proastă, încerc să mă uit la un film sau la un video cu ei și îmi dă energie.
Coloanele sonore sunt, de asemenea, foarte energizante. De multe ori, când mă duc la repetiții, bumm, îmi pun să ascult o coloană sonoră pe drum. E foarte interesant cum, în timp ce ascult coloana sonoră, scenele îmi vin în minte, și revăd filmul cumva.
I.M.: Cum te pregătești de obicei pentru un spectacol?
Z.D.: Încălzirea este întotdeauna foarte importantă în teatrul de mișcare. Dar, în afară de asta, am întotdeauna un mic moment în care mă retrag câteva minute înainte de spectacol și îmi spun un mic text. Este ceva ce am dezvoltat în timpul facultății. Este ca și cum aș avea o mică discuție cu mine însumi înainte de spectacol. Nu este un text fix, este întotdeauna puțin diferit, dar există o parte constantă: îmi spun întotdeauna că ceea ce joc în seara asta este important atât pentru mine, cât și pentru persoana pentru care joc.
I.M.: Cum te ajută mental actoria?
Z.D.: Îmi place să las multe lucruri pe scenă. În primii ani de M Studio, nu prea era cazul. Ieșeam dintr-un spectacol și mergeam înainte ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Dar acum încerc să integrez multe lucruri în spectacol, pe care încerc să le las pe scenă după spectacol.
I.M.: Folosești spectacolul pentru a te elibera de anumite lucruri?
Z.D.: Da. De exemplu, să spunem că mă cert cu cineva într-o zi și, dacă am un spectacol o zi sau două mai târziu, și spectacolul îmi oferă ocazia, într-o anumită scenă voi folosi ceea ce s-a întâmplat cu două zile înainte. Și în felul acesta pot rezolva problema: o integrez în spectacol și apoi o las în urmă, pe scenă.
Uneori am nevoie, de exemplu, după un spectacol, după ce mi s-a întâmplat ceva, după ce am trăit momentul, să tac și să nu vorbesc despre ceea ce s-a întâmplat pe scenă în ziua respectivă, ce a fost bine, ce nu a fost bine. Nu simt întotdeauna nevoia, dar uneori după spectacol mă simt bine în tăcere.
I.M.: Care este cel mai important lucru pe care te-a învățat teatrul și filmul?
Z.D.: Cred că este foarte important să fii o persoană bună. Să nu te lași dus de val. Este important ca, chiar și atunci când lucrezi cu regizori importanți sau când termini o filmare importantă, să nu te lași dus de val. Este foarte important să rămâi un simplu om în orice situație. Am văzut acest lucru, de exemplu, la Mungiu în timpul filmărilor la R.M.N.. Venea, pleca, ne ajuta mereu, ne aducea mâncare. A avut grijă de noi tot timpul. Cred că asta este cel mai important, să fii umil și să rămâi uman.
Deák Zoltán s-a născut în Zalău, 8 noiembrie 1991.
S-a înscris la Facultatea de Educație Fizică și Sport din Cluj Napoca în anul 2010, dar din păcate, până la urmă renunță la ea și dă admiterea la Facultatea de Teatru și Televiziune. Termină studiile în anul 2016, iar în vara aceluiași an este angajat ca actor la Teatrul Tamási Áron în compania M studio (teatru fizic, dans, mișcare) din Sfântu Gheorghe unde lucrează și în prezent.
Adoră filmele de orice gen. Playlistul din telefon este plin cu coloane sonore din filme. Mereu spune că atunci când are o zi proastă, se uită la o secvență dintr-un film sau ascultă o melodie.
A lucrat cu următorii regizori-coregrafi:
Frenák Pál: To_R (2017) - a participat la Festivalul Național de Teatru din București (2018) / [email protected] (2022) - a participat la Festivalul Shakespeare din Craiova (2024)
Andrea Gavriliu: Pam Param (2021) - a participat la Festivalul Național de Teatru din București (2021)
Arcadie Rusu: Lecția (2022)
Ioana Marchidan: Are we human or are we dancers (2021) - a participat la Festivalul Național de Teatru din București (2022)
Simona Diaconescu: Morix 508 (2023)
Ferenc Fehér: Pappa mia (2021) - a participat la Festivalul Național de Teatru din București (2021) / Lift / Elevator (2018)- se bucură de un mare succes, fiind spectacolul cu care compania a făcut cele mai multe turnee în țări diferite: Germania, Polonia, Serbia, Iran, Maroc, Armenia, Portugalia, Republica Dominicană, Egipt, Ungaria.
A jucat roluri mici în următoarele filme: Treasure City / Békeidő (2020), regia: Hajdú Szabolcs / R.M.N. (2022), regia: Cristian Mungiu - filmul a fost selectat la Festivalul de Film de la Cannes / Libertate (2023), regia: Tudor Giurgiu.
Actorii selectați la ediția 2024 a programului 10 pentru Film la TIFF, 2024 sunt (click pe nume pentru interviuri ample cu ei pe LiterNet): Iasmina Crețoi (București), Zoltán Deák (Sfântu Gheorghe), Radu Fărcane (Cluj), Oana Jipa (Sfântu Gheorghe), Silvia Luca (Botoșani), Ecaterina Lupu (Constanța), Silvana Negruțiu (București), Ana Bianca Popescu (București), Liviu Romanescu (București), Balázs Varga (Târgu Mureș). Toți actorii selectați au fost intervievați de LiterNet în mai 2024.
Citiți aici toate interviurile programului 10 pentru FILM la TIFF, edițiile 2012-2024.