Euro-Cronică de Doi Lei (din Bănie) (V) - Trei, Doamne și minim 3 pe meci (Ungaria-Elveția 1-3 / Spania-Croația 3-0 / Italia-Albania 2-1)

Ungaria 1 (Barnabas Varga 66') / Elveția 3 (Kwadwo Duah 12', Michel Aebischer 45', Breel Embolo 90+3')

Ce ar zice suporterul maghiar Zsianu F.
Am un prieten român (Da, prieten! Da, da, român!) care a pufnit în râs când i-am spus că noi, maghiarii, AM FOST PRIMII care au anunțat lotul pentru Euro.
Primii am fost și la porțile stadionului RheinEnergie dar de pe toate străduțele Köln-ului ne-a acoperit în câteva minute o mare rossocrociati de mâncători de ciocolată, plesnind de serotonină.
Le-am zâmbit arogant celor devorați nu demult de naționala prietenului meu român și am intrat în stadion cu siguranța celui care nu mai gustase înfrângere de un an și nouă luni și atunci o făcuse în fața Italiei. La încălzire i-am căutat ochii honvedului nostru Dominik Szoboszlai.
În tribune doi elvețieni glumeți ridică un carton pe care citesc, arcuindu-mi sprâncenele: "Fondue better than goulash." Mă prăpădesc de râs, mâine toți ziariștii neinspirați din Europa vor da titlu după acest carton.
Sallai ne minte în minutul 10 cu un șut foarte slab, dar nu jucăm, nu avem mingea, încep să mă panichez. Nu, nu, nu! Nu așa juca echipa neînvinsă din grupele de calificare.
Gulacsi scoate mingea din poartă în minutul 12, VAR-ul mă face să sper... dar e gol, e gol, fuge Duah ca nebunul și dintr-o dată îl văd la mijloc pe Szoboszlai și mă întreb unde este, mă întreb unde sunt toți astăzi.
Kerkez, puștiul nostru de la Bournemouth pasează greșit, dar avem noroc. Ratează Vargas sau apără Gulacsi?
Caut în tribune cartonul elvețienilor, au uitat de ciocolată, de mesaj, sunt toți pe garduri și toți arată concentrați și încruntați ca garda pontificală de la Vatican.
Nu ne mai dau mingea și știu deja că vom pierde înainte de golul doi, venit chiar în minutul 45.
După pauză jucătorul lui Ferencvaros, Barnabas Varga, ratează în minutul 63, îmi vine să ies din stadion, dar tot el înscrie trei minute mai târziu și cred iar, sper iar că poate...
Rossi îl bagă în teren pe Martin Adam, mă gândesc că el este singurul care poate face pace în războiul culinar pornit de cartonul elvețianului, e limpede că adoră și "fondue" dar și "goulash" omul meu din Coreea, intră deci Goliat, dar Elveția este un David care ne dă o piatră, piatra decisivă, în minutul 93.
Stadionul se golește încet, încet. Am capul în mâini și mă întreb unde este Szoboszlai. Îl văd, merge cu capul jos spre vestiare. Și atunci văd: honvedul nostru nu are armură. Poate o primește de la Liverpool până la meciul cu Germania. Altfel...

Ce ar zice suporterul elvețian K. Wieroo:
Cum era de așteptat, am început ceas! 3 goluri, 3 puncte. În poartă, Sommer a fost mai mult Șomer (nu știu exact ce înseamnă, cred că este un cuvânt provenit din estul Europei), cu două șuturi pe poartă tot meciul. În apărare Manu Akanji a făcut legea fiscală. Bine că a fost el, pentru că Ricardo Rodriguez și Schär, probabil din cauza căldurii de la ora desfășurării meciului, au mai plecat din când în când cu gândul pe pășune. Mijlocul, în schimb, a fost la înălțimea vârfului Monte Rosa, a fost la valoarea francului elvețian în 2007! Silvan Widmer a fost cam în afara peisajului, băiatul ăla cu numărul 10 de la ceilalți l-a cam întors pe toate părțile, dar au suplinit restul. Michel Aebischer, omul meciului, urmat îndeaproape de Granit Xhaka, au făcut o partidă impecabilă. În fișa postului de atacant la fotbal scrie clar ca trebuie să marcheze goluri. Au făcut-o atât titularul Duah cât și rezerva Embolo.
Concluzie? Diferența dintre cele două echipe a fost ca diferența dintre franci și forinți.

Spania 3 (Á. Morata 29' / Fabián Ruiz 32' / Carvajal 45+2') - Croația 0

Ce ar zice suporterul spaniol Floro del Jianos:
Am jucat primul meci al acestui turneu final pe același stadion pe care îl vom juca și pe ultimul, pe 14 iulie 2024, Olympiastadion din Berlin.
În timp ce-mi căutam locul de pe bilet, Lamine Yamal se încălzea și nu am putut să nu mă gândesc că în 2008, când La Furia Roja câștiga, după 44 de ani, Campionatul European, puștiul născut în Catalunia nu avea niciun an. Tot atunci, Modrić înscria primul său gol la un campionat continental. A învățat să meargă în timp ce Spania câștiga și titlul mondial și apoi, în 2012, încă unul european.
Nu am avut emoții aseară, deși jucam cu Croația. Am văzut meciul lângă un bun vorbitor de spaniolă, abia la final am realizat că nu este chiar spaniol. Purta o șapcă și ochelari de soare.
Semăna cu Sting și nu tăcea mai mult de cinci secunde. M-am gândit că are stofă de comentator în timp ce meciul a început, ambele echipe jucând prudent.
"Sting" îmi striga în ureche:
- Spania are șanse mari, da' mari de tot la titlu pentru că are două avioane pe benzi, are cel mai bun mijlocaș defensiv din lume. Mai are un jucător care și când nu joacă foarte bine marchează.
Este minutul 29 și Morata înscrie după ce nu făcuse aproape nimic, doar o ocazie irosită și două faulturi. Mă întorc spre "Sting", își dă jos ochelarii și-mi face cu ochiul:
- Da, Morata!
Continuă:
- Îi avem și pe Pedri și Fabian Ruiz, doi jucători foarte buni box to box, tehnici. Cucurella, Grimaldo, doi jucători rapizi și tehnici, mai ales Grimaldo.
Croația pare să-și fi găsit și planurile de atac dar Fabian Ruiz i le smulge din mâini lui Modrić și le face praf. 2-0, minutul 32 și aștept pauza între valurile imense ale mării roșii de pe Olympiastadion.
Yamal însă nu așteaptă nimic, la 16 ani nu aștepți și nu crezi în nimic, pasează genial, Carvajal își întinde oasele bătrâne și este 3-0.
"Sting" se bucură și-mi spune:
- Singura noastră problemă este în zona fundașilor centrali, Le Normand și Laporte. Doar Germania ne poate lua trofeul. Spania are ceva ce nu are altă echipă: vestiarul. Sunt o echipă fantastică datorită lui Luis de la Fuente.
În repriza a doua nu am mai vorbit cu misteriosul meu vecin de scaun. Am privit amândoi sarabanda de ratări și felul în care blestemul brazilian a lovit Croația care nu a putut puncta pe tabelă nici măcar din penalty, deși înscrisese.
La final, când noi, cei de la Berlin și toată Spania de acasă, începeam să visăm cu adevărat, și-a dat jos ochelarii de soare și l-am recunoscut.
I-am spus emoționat:
- Gica, la leyenda de Sociedad, Villarreal y Getafe?
- Sí, señor! Pero también Gica de Slatina, Craiova y Oltenia. Vas a ir conmigo a Munich el lunes para apoyar Rumanía?

Ce ar zice suporterul croat Vierovic
N-ar zice nimic... Jale peste tot. Dacă te uiți pe statistici, multe șuturi in dreptul nostru. Dar au uitat că meciul e la Berlin și au tras direct de la Zagreb. În afară de Mateo Kovačić, care a făcut un meci bun, și poate, poate tataie Modrić restul nu merită menționați ca făcând parte dintr-o națională cu pretențiile unei foste vicecampioane mondiale. Atât de slabi, încât Dumnezeu a zis NU la un gol din penalty.
Dar trebuie să înțelegem că e ca și cum ai o mașină cumpărată cu bani mulți în 2014 si acum, după zece ani și jumătate de milion de km, te aștepți să nu troncăne. Ar cam trebui căutate Rimac-uri, că e plină echipa de diesel euro 2.
Îmi trece supărarea dacă iau 4 sârbii...
Aș mai sta de vorbă, dar mă duc să îi duc un štrukli la spital lui Joško Gvardiol. A suferit o operație de deznodare a picioarelor după ce i-a făcut puștiul ăla pe partea stângă. Adolescenții ăștia nu mai au pic de respect pentru 100mil €...

Italia 2 (A. Bastoni 11' / N. Barella 16') / Albania 1 (N. Bajrami 1')

Ce ar zice suporterul italian Florino Jiani:
Din doi în doi ani uităm că suntem laziali, interiști, napoletani, că iubim AC Milan sau Salernitana, ne unim vocile și plecăm, dacă este nevoie, peste ocean (mai ții minte, Il Divin Codino, cerul de deasupra Pasadenei?) să iubim și să cântăm pentru squadra azzurra.
Grupă de foc se spune că este grupa B și meciul cu Albania era un antrenament cu public față de ce urma. Am luat gol de la Bajrami în secunda 24 și-am crezut că mi se oprește inima. Da, "meci interzis cardiacilor" ar trebui să fie mai mult decât o expresie a chibiților.
Di Marco, Di Marco!
Toată Italia a început, sunt sigur, să suspine și în timpul în care ne gândeam toți că azurilor le trebuie un star, un Baggio, un Baresi, un Maldini, un Gentile pentru a atinge cerul, doi coechipieri de-ai interistului Di Marco au întors scorul. Spalletti nu a zâmbit nici când ploaia de ocazii s-a întețit.
Trei interiști au decis soarta primei reprize și a meciului care, dacă Asani ar fi fost mai inspirat, ar fi fost un veritabil coșmar.
Am uitat meciul de aseară, cred că Federico Chiesa va fi magistral în următoarele meciuri, trebuie să fie starul care ne lipsește de câțiva ani.
În el și în Spalletti îmi pun toată credința.
În 9 iulie 2006 Buffon, Zambrotta, Cannavaro, Materazzi, Grosso, Gatusso, Pirlo, Camoranesi, Perotta, Totti, Toni, De Rossi, Iaquinta și fabulosul Del Piero câștigau, pe OlympiaStadion, trofeul suprem în fața Franței lui Zizou.
Anul acesta, în 14 iulie 2024, pe același stadion, trebuie să jucăm finala! Putem!

Ce ar zice suporterul albanez Vierani:
Nici nu am apucat să las kalașnikovul la poartă, că la dubioșii ăștia de nemți nu ai voie cu arme pe stadion (nu mă întrebați de ce, că nu știu) că se aude un zgomot ca de grenadă antitanc. Fratele Nedim Bajrami a înscris cel mai rapid gol din istoria Europeanului de fotbal. Secunda 20! A înfipt-o în ațe după ce Federico Dimarco a aruncat de la margine ca după o sticlă și jumătate de Yeni Raki. Meciul a mai durat un sfert de oră, în care gelații de italieni au întors scorul. După asta, liniște ca la o partidă de păstrăv pe Drinul Negru. Am făcut tot ce am putut, ai noștri au jucat binișor. Atât s-a putut. Poate că Broja putea face mai mult în fața porții. Cum ar fi să vină și el la meci... Culmea e că cei mai buni jucători ai noștri joacă în Italia: Berat Djimsiti din centrul defensivei la Atalanta a fost sigur și cu câteva intervenții providențiale. Nedim Bajrami de la Sassuolo și Kristjan Asllani de la Inter au ținut linia noastră de mijloc care a fost, parcă, puțin peste media echipei.
După jocul de ieri, tot sper la măcar un punct din grupa asta.