Sunt pagini de viață care definesc această țară și poporul ei, în încercarea de a oferi o perspectivă personală asupra bucuriilor, durerilor și speranțelor oamenilor pe care i-am întâlnit în aceste călătorii.
Este despre libertate, umanitate, așteptare și curaj. Dar este și despre o lume în care oamenii au reușit să-și păstreze "inocența" într-o societate încă neatinsă de cultura occidentală. Într-o țară captivă în aceeași narațiune de jumătate de secol, acești oameni au reușit să rămână deasupra dificultăților zilnice generate de nesfârșitele lipsuri materiale și absența oricărei libertăți de mișcare, pentru a se bucura de soare, de muzică și de toate plăcerile simple ale vieții. Fără tehnologie și fără internet de mare viteză, locuitorii Cubei râd, iubesc, cântă și încă mai dansează pe străzi. A lua viața așa cum e este modul lor de a trăi, iar toleranța, solidaritatea și bucuria pe care o găsesc în a fi împreună cu familiile și prietenii reprezintă adevărata chintesență a stilului de viață cubanez.
Mai mult decât oricare alt loc pe care l-am vizitat, Cuba a fost precum a doua mea casă. Cunosc străzile Havanei la fel ca pe cele ale Bucureștilor. Traversând insula de la un capăt la altul, am cunoscut oameni de o infinită diversitate: revoluționari, speculanți, artiști, muzicanți, bucătari, fermieri, profesori, diplomați, sportivi, regizori de film și mulți alții. Am locuit în casele lor, am petrecut la aniversările lor și mi-am făcut prieteni în mai toate locurile prin care am trecut. Ei mi-au vorbit despre speranțele și visurile lor, iar eu le-am împărtășit din experiența mea de viață, ca prieten și ca cetățean al unei țări care nu demult a trăit vremuri traumatice similare.
*
Prima mea călătorie în Cuba a fost făcută în ianuarie 2006 sub influența fascinației mele de o viață pentru această țară. Ceea ce am găsit la capătul drumului a fost cel mai poetic, mai deprimant, și paradoxal, cel mai plin de viață loc din lume: Havana, Cuba.Timp de decenii, cubanezii au îndurat penuria de alimente și provizii medicale, dificultăți economice uriașe și dezintegrarea familiilor din cauza exilului și a diferendelor socio-politice. Într-o continuă și disperată căutare de valută și confruntat cu pierderea unor subvenții economice importante după prăbușirea blocului sovietic, regimul a fost nevoit să lase deoparte unele dintre principiile sale ideologice și, ca să facă rost de bani, a deschis Cuba turismului. A trimis doctori și profesori în Venezuela și a primit în schimb petrol. A deschis calea afacerilor private și cubanezii au fost lăsați să-și închirieze casele turiștilor, să deschidă localuri, și să facă taximetrie.
Viața într-o economie centralizată cu oportunități limitate de comerț le-a dat oamenilor incredibile abilități de supraviețuire. Cubanezii au învățat să se descurce fără cele mai multe din bunurile de bază indispensabile și să găsească soluții "creative" pentru provocările cotidiene. Viața lor este o epopee eroică iar cele mai banale obiecte de uz curent sunt deturnate de la funcționalitatea lor normală pentru a asigura supraviețuirea sau evadarea. În Cuba totul este ca într-un dans. Dansul este un mod de viață, dar și o metaforă: în pași de balet, ei pășesc cu măiestrie peste linia dintre socialism și capitalism, pentru a câștiga ceva în plus peste rațiile alocate.
*
Străbătând zilnicele provocări, cubanezii sunt bântuiți de griji cu privire la viitorul lor. Din 2011, Fidel Castro nu mai este (după 49 de ani în care a fost cel mai important om al statului - Prim Secretarul Partidului Comunist Cubanez). Majoritatea cubanezilor nu cunoscuseră alt lider sau alt sistem. Fratele lui, Raul, succesorul desemnat, nu a avut nici magnetismul și nici inteligența sau elocvența lui Fidel, dar tot a condus timp de 10 ani. Astăzi, în 2024, de 3 ani în funcție este Miguel Díaz-Canel, un politician de carieră. Oare ce se va întâmpla în continuare?(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
