În unanimitate absolută, locuitorii metropolei puneau umărul la treabă, cu o fervoare neobișnuită. Fără timpi morți, fiecare își aducea contribuția la progresul general. Și făceau o treabă excelentă. Despre conducătoarea urbei umbla zvonul că-și sleiește sexual concubinii, dar altfel era un administrator excelent: școli, grădinițe și spitale se construiseră din voința ei, iar armata era bine pregătită. Metropola ar fi fost înfloritoare dacă nu ar fi fost cataclismul: Vlăduț, nu mai sări pe mușuroi.
Ionuț Morariu
Era în autobuz când și-a dat seama că e ceva putred în București. Zece călătorii ajunseseră să coste un nanofunt de suflet. Cum compostai biletul, langolierii îți și operau o microrezecție pe cord deschis. Scumpe deveniseră și vecinele din RATB. Și nu doar la vorbă. Pentru un banal bună ziua cu gura deschisă fără să zgârie cu dinții îți făceau debitare directă pe card. Până acum plătise prețul fără să crâcnească. Brusc i se părea mult. Poate îmbătrânise. Sau poate și orașul făcuse cancer.
Adriana Patroi Miu
Pierdut în metropolă, sufletul bântuie nesigur pe străzi. Aici e ușor de simulat fericirea: potrivești zâmbete ușoare, zugrăvești ochii triști și acoperi totul cu parfum, un parfum fin care ține mai multe generații la rând. Vând fluturi. Fluturi, 2 bucăți la 5 lei, strigă mocanul. Te oprești. Cumperi. Și dintr-o dată realizezi că nu poți ține fluturii în pumni, trebuie lăsați să zboare: departe, acolo unde soarele îmbracă turlele în aur. Respiri, inspiri și simți cum aripile îți străpung pielea. În spate.
