Mi-am pus rochia de sărbătoare, zâmbind în oglinda prinsă șui peste calendarul vechi. Ridicată pe vârfuri, întindeam pe obraz rujul împrumutat de la tușa. Auzise că merg în capitală. Cică așa se cade, să fiu dichisită. Mi-a uns dosul urechilor cu ulei parfumat și-am pornit. Am găsit greu adresa, mirându-mă de blocuri, vitrine și tramvaie. Nu cred că mă angajează țațele de la birou. Au râs de mine. Da' și eu le-am zis-o, la plecare. Vă cer scuze, doamnelor, ați ratat ocazia să-mi fiți soacre. Na.
Carmen Ecaterina Ciobâcă
Mama s-a dus în pământ, tata și-a găsit alta, dar cei șapte copii n-au rămas pe drumuri. Bunica s-a dat peste cap să-i facă oameni. A vândut mere și ouă în piață, a cusut lenjerii și cămăși pentru evrei, s-a târguit, a trudit. A apucat să-i vadă mari aproape pe toți: Ileana-i învățătoare, Petrina contabilă, Nae lăcătuș, Mărioara muncitoare-n filatură, Aneta moașă la spital. Vali a făcut facultate și-a ajuns domn mare, în Capitală. Când vine-n sat, oprește întâi în centru, la Metropol, unde-și bea mințile Gelu.
Ramona Ungureanu
Trei cireșe pe piaptănu ăla roșu. Bine, cireșele și doi nasturi d-ăia cu model. Luați restu, doamnă. Vocea metalică a lui mama strigându-mă, putea să dărâme peretele și să mă biciuiască prin el. Da' unde-i fata? Aci după casă, cu-a Mariei, se joacă de-a magazinu. Hai odată că plecăm acasă. Nu mă duc. Da' mai lăsați fătuca, duminică-i târg, vin ăia cu kojac și cu măr în zahăr ars. Bunica scotea cuvinte învelite în miere. Hai mă Ioane, zî și tu ceva. Dacă fata nu vrè, nu vrè. Cu orașu vost cu tăt.
