Era ianuarie, eram împreună la Atena, iar Teatrul lui Dionisos ni se desfășura la picioare. Aveai un chef nebun de viață, fumai țigară de la țigară, îmi povesteai totul despre Medeea lui Euripide. Ești așa faină, sunt atât de fericit că ai venit cu mine aici, mi-ai zis. Când am urcat scările amfiteatrului, te-a săgetat ceva în piept. Ești bine, am întrebat. Da, poate ar trebui să las țigările. Două luni mai târziu, inversam partea cu aducerea florilor. Cavoul era vechi. Deus ex machina era inexistent IRL.
Ana-Maria Butuza
Visul lui Mizuki, de a-și face un rost în metropola niponă, s-a spulberat la câteva ore după ce a ajuns în Tokyo: i-au fost furați banii, apoi a rămas fără locuință și fără jobul promis. Împărțea puținul orez găsit prin tomberoane cu un șobolan negru într-un subsol, până când din cauza unei furtuni au rămas blocați fără hrană câteva zile. Băiatul l-a lăsat pe șobolan să se înfrupte din piciorul lui și pe urmă i-a zdrobit capul. A tras pielea de pe animal și l-a prăjit în flacăra vânătă. Nu renunțase la visul lui.
Ruxandra Donose
Ochii-i mijiți privesc cu o expresie greu de deslușit. Poate în spatele lor e doar un gol nesfârșit, care e mai ușor de dus decât frica. Renunță și se lungește pe trotuar. La colțul următor, un tânăr fără dinți, așezat, sprijinindu-și spatele de o vitrină, trage cu sete dintr-un joint. La stop în fața mea, un Tesla Cybertruck. Are o siguranța agresivă de tanc deghizat în jucărie sci-fi. Alăturarea e sufocantă. Cineva strigă. Sirenele șuieră, orașul pare în stare de urgență. Nu se vede nici o salvare.
