Dacă nu s-ar fi tăvălit ca o toantă pe pășunea plină de părăluțe multicolore, nu ar fi ajuns de râsul lumii și nu ar ciufuli-o acum satul. Dar primăvara asta s-a lăsat tare mult așteptată și umblatul potcovit al bocancilor rămași de la frate-său i-a tăbăcit destul unghiile. Și pe pajiște erau doar ea și vântul și a pornit-o un dor turbat să simtă cu tot trupul țepii verzi ai pământului. Doar s-a rostogolit vesel, de sus, până-n vale. Așa s-a aflat că Matei deșertase acolo o cisternă de căcălău de la ferma vitelor.
Magdalena Aldea
Șorțul din in se șterge de palmele ei ude. Strâns la spate, îi înconjoarǎ trupul plin de curbe abia pe jumate. Când mâna ei dreaptă nu amestecă în oala de tuci, dosul palmei îi șterge fruntea plinǎ de broboane. Se apleacǎ cu greu și-l scoate din grǎmada de ouǎ stivuite din coșul de nuiele pe cel mai rotofei. Îl sparge cu grijǎ în bolul de lut. Râde. Doi bǎnuți în loc de unul singur. Vârfurile degetelor peste cutele șorțului. Materialul stǎ sǎ pocneascǎ. O mângâie pe cea mai mare dintre curbe. Râde din nou.
Adina Drag
Nu poți să spui că iadul e rău dacă îți place cum arde. Mi-am pus căștile-n ureche de cum am intrat, dar n-am putut să nu observ ce scria cu cretă pe plăcuța lunguiață de deasupra barului. M-am așezat la singura masă liberă, chiar lângă un bătrân morocănos, mort de beat. Spune-mi, mi-a zis, în timp ce se juca cu o monedă tocită, sunt ei sau sunt eu, cine e prostul? Omul repeta versurile melodiei care îmi cânta în ureche. Era singurul care nu tăcea. Am crezut că e Dumnezeu, dar nu, era Bukowski.
