Liviu Malița: Este dramaturgia maghiară din perioada comunistă prezentă, după 1989, în repertoriile teatrelor? Care credeți că sunt explicațiile acestei supraviețuiri?
Géza Bodolay: Dacă luăm în seamă operele scrise pentru scenă în perioada istorică 1949 - 1989, se pot distinge trei perioade diferite: prima din 1947 și până în 1957, a doua din 1957 în 1977 și a treia perioadă care se extinde până la căderea comunismului. În acești patruzeci de ani, au apărut suficiente piese, texte, scrieri care și astăzi sunt adaptabile la scena contemporană, chiar dacă stilurile teatrelor au trecut prin schimbări semnificative. Despre unele se știa deja, la premieră, că nu reprezintă o valoare. În același timp, au apărut, însă, pe scenă și piese dramatice interesante, care, ulterior, au putut să demonstreze că merită să fie montate și azi (parțial, cu siguranță, dar câteodată și în întregime).
Temele istorice dețin această abilitate de a fi montate din nou. Menționăm piesele scrise și jucate în limba maghiară, care au apărut, în marea lor parte, chiar în Ardeal (România), dar merită menționați și autori de excepție din Iugoslavia sau Slovacia, și, evident, cei ce au emigrat în Vest. Dintre aceștia, George Tabori a fost jucat peste tot în lume. Iată o listă a acestor autori, fără certitudinea că ea ar fi exhaustivă: Weöres Sándor, Sarkadi Imre, Németh László, Illyés Gyula, Sütő András, Páskándi Géza, Örkény István, Székely János, Csíki László, Hubay Miklós, Tamási Áron, Csurka István, Határ Győző, Eörsi István, Spiró György, Lezsák Sándor, később: Nádas Péter, Esterházy Péter.
L.M.: Puteți enumera titluri de piese din perioada 1948 - 1989 pe care le considerați necontaminate de ideologia/propaganda comunistă?
G.B.: Acest lucru este valabil aproape fără excepție la autorii mai sus enumerați. Ei fie au evitat complet ideologia "socialist-științifică", fie au avut de a face cu ea mai degrabă în calitate de oponenți. De fapt, toată această perioadă poate fi caracterizată prin jocul teatrelor în complicitate cu publicul pentru a păcăli Puterea. Până și piesele scrise cu gândul de a extinde propaganda oficială au eșuat, căci, prin modul în care au fost montate de cele mai bune teatre, creatorii s-au străduit să obțină efectul opus față de ce era intenționat. Mai ales pentru cineva care era un autor important, să intre în rândul propagandiștilor ar fi fost destul de dureros - iar după 1957 ar fi chiar greu să găsim exemple pentru așa ceva. Politica culturală a lui Kádár și Aczél György i-a împins pe directorii de teatre în direcția înțeleptei autocenzuri, după modelul celor trei "T": támogatni (a sprijini) - tiltani (a interzice) - tűrni (a tolera).
L.M.: Invers: care aspecte ale ideologiei comuniste, respectiv ce practici socialiste considerați că ar fi trebuit păstrate în teatru?
G.B.: Rezultatul indubitabil al naționalizării din 1948 este aparatul de teatru centralizat și finanțat (parțial) până și în prezent. Spre deosebire de alte modele occidentale practicate astăzi, acest model - până și în 2021 - permite teatrelor să nu-și definească existența sau repertoriul pe baza încasărilor, ci să aibă șansa unei misiuni publice de difuzare a culturii. Sperăm că șansa asta va mai putea fi susținută încă o perioadă.
L.M.: Ce autori din această dramaturgie continuă să vă rețină atenția? De ce?
G.B.: Un regizor de teatru, dacă se ambiționează, este capabil să fabrice un spectacol din orice text. Azi se pornesc destul de mulți în direcția asta, și din ce în ce mai puțini se țin punctual de textele originale. Desigur, concluziile merită să fie trase numai în urma rezultatelor concrete.
Depinde de caracterul fiecărei instituții teatrale dacă înclină în direcția elogierii nostalgice a trecutului, a transformărilor poetice sau a demonstrațiilor deconstructiviste. Dintre cei menționați mai sus, pentru mine, Weöres Sándor este cel mai apropiat, din mai multe considerente, dar sunt mulți care îl montează din nou și pe Örkény sau Tamási. Putem aduce exemple interesante să ilustrăm că și din opere dramatice aparent neînsemnate se pot monta piese cu succes răsunător. Din opereta de broșură Magazin de stat, Ascher Tamas a creat o piesă ironică de mare succes, în 1973.
L.M.: Ce piese considerați că au un potențial scenic inclusiv astăzi?
G.B.: În zilele noastre, asta este, mai degrabă, o chestiune care ține de regizor și de trupa teatrului. Însă, dacă am avea sarcina, ca dramaturgi practicanți, să recomandăm autori și titluri unui director curios abia sosit de pe Lună, atunci i-am înmâna următoarea lista elaborată de către dr. Attila Szabó (n.r.: lista apare aici).
În ultimele zile, în cadrul unui curs susținut pentru studenții Universității Karoli Gaspar, m-am apucat să prescurtez "voluminosul text" al operei dramatice a lui Németh László: Széchenyi. Mi-am propus, din curiozitate, să aflu dacă această piesă, scrisă acum 70 de ani, va mai putea fi folosită pe scenă, fiind odinioară montată de maestrul meu, Ádám Ottó. Dacă renunțăm la două treimi din text și la un personaj, vom obține o dramă istorică deosebit de bună de montat. Mulți contemporani cu noi ar fi mândri dacă ar putea redacta un text despre un eveniment istoric la un nivel identic sau măcar asemănător cu acesta. Așadar, depinde numai de noi.
*
Acest text face parte din volumul Să nu privești înapoi. Comunism, dramaturgie, societate, apărut în anul 2022 la Editura Presa Universitară Clujeană, volum care poate fi achiziționat de la libraria.ubbcluj.ro/
(volum coordonat de Liviu Malița)